Împotriva câinilor se declanşează câte o vânatoare în mod regulat, atunci când are loc câte un eveniment tragic. Prinderea câinilor şi eutanasierea lor cosntituie o afacere profitabilă, care a dus la apariţia unei mafii
Liderul partidului liberal-democrat din Rusia, Vladimir Jirinovski, consideră că Ucraina trebuie să cedeze teritoriile străine pe care aceasta le-a obținut.
Cea mai vehiculată ipoteză este că Berlusconi îşi va ispăşi pedeapsa lucrând într-un azil de bătrâni. La Stampa arată că avocaţii săi au înaintat o soluţie inedită: Berlusconi să înfiinţeze şi să administreze un azil de bătrâni.
Întâlniri la Moscova între liderul extremiștilor unguri și Aleksandr Dughin, ascensiunea dubioasă în rândurile Jobbik a unui politicain socotit drept agent rus fac parte din strategia Moscovei de a susține extremismul european la nivel politic și prin investiții ruse în presă
„Am ucis proiectul european lăsând să adere prea multe ţări. Trebuie să refacem nucleul european în jurul a şase state. Celorlalte state trebuie să le explicăm că nu funcţionează în acelaşi ritm. Este valabil pentru Marea Britanie, Irlanda sau România” – Laurent Wauquiez, vicepreşedintele celui mai bine clasat partid din Franţa la ultimele alegeri.
Rinat Ahmetov şi alţi mari oligarhi din estul industrial al Ucrainei l-au asigurat pe premierul pro-occidental Iaţeniuk că nu vor sprijini federalizarea. În schimb, ei cer mai multă putere şi mai mulţi bani
Este tot mai sigur că Vladimir Putin va semna, luna viitoare, un acord pe 30 de ani pentru livrare de gaze către China. Directorul Gazprom şi un vicepremier rus au făcut naveta Moscova-Beijing pentru negocieri. Totuşi, Gazprom estimează că, la finalul lui 2018, exporturile către China vor fi doar de 24% din cele realizate în 2013 în Europa.
„Cred că acele companii din Europa care doresc să ofere gaz Ucrainei în regim invers ar trebui să se gândească foarte, foarte bine la legalitatea unei asemenea operaţiuni” – Alexei Miller, CEO Gazprom.
„Rusia nu a pregătit anexarea Crimeii, decizia privind accederea republicii în Federaţia Rusă a fost luată după ce s-au primit informaţii despre starea de spirit a locuitorilor”, a declarat preşedintele Vladimir Putin, joi, după o întâlnire cu activiştii Frontului Popular Rus, potrivit Vocea Rusiei. “Am luat decizia finală după ce starea de spirit a oamenilor […]
Se pare că dorinţa populaţiei de a vedea feţe noi în fruntea ţării a făcut ca trecutul tulbure al unor oligarhi să fie uitat.
„Situaţia de azi este cel puţin ciudată. După cum ştim, partenerii noştri din Europa recunosc legitimitatea guvernului de la Kiev, dar nu fac nimic pentru a sprijini Ucraina. Nici măcar un singur dolar, un singur cent” – Vladimir Putin
Vizita cancelarului Angela Merkel în Grecia, programată pentru 11 aprilie, este precedată de o grevă generală organizată în semn de protest la adresa politicilor de austeritate impuse de creditorii internaţionali. Şcolile şi farmaciile sunt închise miercuri, feriboturile au rămas în porturi, spitalele operează în regim de urgenţă, trasportul public în Atena este întrerupt. Acţiunea este […]
Preşedintele Parlamentului European, socialistul german Martin Schulz, a cerut adoptarea unei poziţii prudente a UE în ce priveşte criza din Ucraina, spunând, marţi, că “pentru moment” se opune unor noi sancţiuni împotriva Rusiei.
Gigantul american Chevron estimează că va demara explorarea zăcămintelor de gaze de șist de la Pungești, în România, ”în două-trei săptămâni”, a indicat marți Tom Holst, directorului pentru România al grupului, în timpul unei vizite la fața locului, scrie Le Monde.
Serviciul Federal de Securitate de la Moscova (FSB) a anunțat că l-a neutralizat pe cel mai căutat terorist din Federația Rusă – liderul insurgenței islamiste din Caucazul de Nord, Doku Umarov. Un site apropiat așa-zisului Emirat Caucazian creat de Umarov a precizat,pe 18 martie, că acesta a fost ucis. Autoritățile ruse nu au confirmat însă […]
Volvo a anunțat că a întrerupt colaborarea cu Rusia într-un proiect pentru fabricarea unui transportor blindat, pe fondul îngrijorărilor provocate de criza din Ucraina, transmite agenția bulgară Novinite. Renault Trucks Defense, deținută de Volvo, a semnat în februarie 2013 un acord pentru dezvoltarea unui vehicul militar împreună cu compania rusă de stat Uralvagonzavod. Poziția suedezilor […]
După ce forțele speciale ucrainene au demarat, marți, o operațiune antiteroristă împotriva separatiștilor pro-ruși care au ocupat clădirile administrative din Harkov, arestând 70 de persoane înarmate cu cuțite, în Rada Supremă de la Kiev a fost supusă la vot o lege care incriminează orice persoană sau grupare care face apel la separatism.
Un parlamentar polonez s-a decis să meargă la Londra pentru a petrece două săptămâni cu un buget cât se poate de redus, timp în care dorește să-și caute și un loc de muncă, totul din dorința de a înțelege de ce atât de mulți tineri polonezi aleg să plece în Marea Britanie, scrie BBC. Artur […]
Protestatarii pro-ruși care au ocupat sediile instituțiilor administrative din Donețk au proclamat independența acestei regiuni față de Ucraina. Protestatarii din ”Republica Populară Donețk” au cerut președintelui Vladimir Putin să trimită trupe ruse pentru a menține stabilitatea.
Iulia Timoşenko anunţă că va merge la Doneţk
Saakașvili: În 48 de ore, trupele ruse ar putea invada Ucraina. Atenție la GRU!
Ministerul de Externe al Federaţiei Ruse a avertizat România, printr-un comunicat, asupra retoricii anti-ruse a preşedintelui, deloc nuanţată de ministrul Titus Corlăţean. Moscova arată că Bucureştiul ştie bine cine poartă vina crizei din Ucraina, dar ignoră acest fapt.
MAE român: Tentaţia MAE rus de a transfera criza în relaţiile bilaterale, nefundamentată
Casa Albă a criticat compania Samsung pentru ca îşi face reclamă folosindu-se de un “selfie” făcut de unul dintre jucătorii echipei Boston Red Sox împreună cu preşedintele Barack Obama. Fotografia făcută de David Ortiz cu telefonul său Samsung a fost transmisă prin Twitter de către Samsung către nu mai puţin de 5,2 milioane de utilizatori […]
Un ocean capabil să susţină forme simple de viaţă a fost descoperit sub crusta de gheaţă a lui Enceladus, unul dintre sateliţii planetei Saturn. Descoperirea a fost făcută de cercetătorii americani şi italieni care au folosit intrumentele sondei spaţiale Cassini, trimisă de NASA către Saturn şi care orbitează în jurul planetei începând din 2004. „Materia […]
Ucraina este pregătită să primească un împrumut din partea Rusiei, pentru a-şi putea plăti datoriile către Gazprom, a anunţat, joi, ministrul Energiei şi Cărbunelui de la Kiev, Iuri Prodan. Anunţul vine imediat după ce preşedintele Gazprom, Alexei Miller, a insistat că Ucraina trebuie să plătească “imediat” datoriile, în valoare de 2,2 miliarde de dolari. “Dacă […]
Cu câteva săptămâni înainte de expirarea mandatului, actualii europarlamentari au votat, joi, un proiect ce ar elimina tarifele de roaming pentru utilizatorii telefoanelor mobile din cele 28 de state membre UE, scrie Deutsche Welle, citatnd DPA si AFP.. Statele membre trebuie însă să aprobe această inţiativă. Dacă planul va trece conform actualului program, operatorii de […]
Pe ultima sută de metri înaintea alegerilor de pe 6 aprilie, liderul ultranaţionalist maghiar Gabor Vona a avertizat că Fidesz, partidul aflat la guvernare, va…
Clubul FC Barcelona a fost penalizat de FIFA cu interzicerea efectuării vreunui transfer în sezonul următor, din cauza unor infracţiuni privind transferul a doi jucători de fotbal minori, scrie Le Monde. “Comisia de disciplină a FIFA a considerat că este vorba de o infracţiune gravă şi a decis să sancţioneze clubul prin interdicţia de a […]