Un ocean favorabil apariţiei vieţii, descoperit pe unul din sateliţii lui Saturn

Un ocean capabil să susţină forme simple de viaţă a fost descoperit sub crusta de gheaţă a lui Enceladus, unul dintre sateliţii planetei Saturn. Descoperirea a fost făcută de cercetătorii americani şi italieni care au folosit intrumentele sondei spaţiale Cassini, trimisă de NASA către Saturn şi care orbitează în jurul planetei începând din 2004.

„Materia care ţâşneşte la suprafaţă în emisfera sudică a lui Enceladus conţine apă sărată şi molecule organice, ingredientele necesare pentru apariţia vieţii”, susţine Linda Spilker, o cercetătoare în cadrul proiectului Cassini.

Oceanul descoperit de cercetătorii NASA are o adâncime de 10 km şi se află sub crusta de gheaţă de 30-40 de km grosime, în emisfera sudică a lui Enceladus.

Fundul oceanului este compus din silicaţi, iar apa este menţinută în stare lichidă de căldura produsă de forţele mareice exercitate de Saturm asupra satelitului său.

“Contactul dintre apă şi rocile de siliciu fac ca acest mediu să fie bogat în reacţii chimice care, în prezenţa unei surse de energie, pot crea condiţii favorabile apariţiei vieţii”, arată Lucian Iess, de la Universitatea Sapienza din Roma.

Enceladus este un satelit de dimensiuni reduse, doar 500 de kilometri în diametru, şi se aseamănă cu Europa, un satelit mult mai mare, al lui Jupiter, pe care a fost descoperit un uriaş ocean îngheţat. Cele două luni din Sistemul Solar se află pe lista corpurilor cereşti pe care ar putea apărea viaţa.

Confirmarea existenţei unui ocean lichid pe Enceladus s-a realizat prin măsurătorile geofizice ale structurii interne. Variaţiile câmpului gravitaţional a produs variaţii în viteza sondei Cassini la trecerea prin dreptul lui Enceladus. Când au fost analizate aceste variaţii gravitaţionale, alături de datele topografice, s-a ajuns la concluzia că între nucleul de rocă şi suprafaţa îngheţată a satelitului se află un ocean lichid. Nu se cunoaşte însă daca oceanul înconjoară satelitul sau se afla doar în emisfera sudică.

Cassini va mai trece prin dreptul lui Enceladus de cel puţin două ori până în 2017, anul în care este programat finalul misiunii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.