Americanii au dat verdictul: Halep nu avea dreptul la wild-card la Roland Garros

Câștigătoare a trofeului în 2018 la Roland Garros și finalistă în alte trei rânduri Simona Halep a așteptat să primească la ediția din acest un wild-card din partea organizatorilor, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Organizatorii au respectat întocmai protocolul de a acorda șase wild-carduri jucătorilor și jucătoarelor autohtone plus câte unul la femei și la bărbați americanilor și australienilor, cu care au reciprocitate.

Rețelele de socializare au vuit de reacțiile fanilor care au condamnat faptul că nu s-a găsit o modalitate ca Dominic Thiem, de două ori finalist și care a anunțat retragerea la finalul anului și Simona Halep să primească invitații. Însă americanii de la publicația de specialitate Lob and smash au o altă opinie, care duce lac concluxia că decizia organizatorilor este una corectă.

French Open a luat decizia corectă în privința Simonei Halep”, titrează sursa citată.

Simona Halep este capabilă, fără îndoială, să aducă fani la un turneu dacă primește un wildcard. Totuși, cred că Federația Franceză de Tenis a avut dreptate să nu îi acorde un wildcard la acest turneu major. Dacă Halep vrea să revină în sport, ar trebui să urce din nou în clasament și să joace în turnee de nivel inferior. Halep, una dintre cele mai populare jucătoare din circuit, a revenit în acest an după ce sentința ei pentru dopaj a fost redusă printr-un apel de succes. Suspendarea, procesul și apelul lui Halep au fost cu siguranță o călătorie anevoioasă pentru fostul număr unu mondial. Deciziile luate de Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului și Tribunalul de Arbitraj Sportiv au fost vaste și, uneori, confuze. Totuși, Halep nu a fost exonerată, iar asta continuă să fie înțeles greșit”.

În 2017, dubla campioană la French Open, Maria Sharapova, nu a primit un wildcard nici pentru tabloul principal, nici pentru calificări. Atunci, președintele Federației Franceze de Tenis, Bernard Giudicelli, a declarat că Sharapova nu a primit un wildcard pentru că, deși suspendarea ei a fost redusă, tot a fost găsită vinovată de dopaj, fie el intenționat sau nu”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

6 Comentarii

  1. Americanii vor sa controleze tot. Se amesteca si in sport. Nu mai au tenismeni de veloare si vor sa elimine concurenta. Asta se cheama terorism sportiv.

  2. Sa-l dea drakului de tenis. Si asa este cam tarziu ptr varsta ei, risca sa se faca de ras daca mai are pretentii de joc la inalt nivel. Ea nu mai este capabila nici sa termine un meci din cauza ca o doare ceva.
    Retrage-te!…..[Rumburak]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.