Moscova este gata să discute cu viitorul preşedinte al Ucrainei şi nu are nevoie de mediere occidentală pentru asta, a anunţat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. Lavrov a spus că Moscova a luat la cunoştinţă declaraţiile lui Petro Poroşenko despre importanţa normalizării relaţiilor cu Rusia şi necesitatea stabilirii unui dialog cu regiunile estice ale […]
„Moscova va discuta cu noile structuri după alegeri. Vrem să oprim ciocnirile violente din unele regiuni ale Ucrainei”, a declarat Vladimir Putin la Forumul Economic Internaţional de la Sankt Petersburg. Preşedintele rus a pus însă mai multe condiţii.
O mare zonă economică franco-germană condusă din spatele uşilor închise, o zona euro de 18 state dirijată de acelaşi cuplu franco-german, desfiinţarea zonei Schengen. Aceasta este Uniunea Europeană pe care a propus-o Nicolas Sarkozy într-un articol publicat de Le Point şi Die Welt
Gazprom refuză să facă public preţul pe mia de metri cubi de gaze naturale ce vor fi livrate Chinei în baza acordului cu CNPC (China National Petroleum Corporation) pe 30 de ani semnat pe 21 mai în prezenţa preşedinţilor Vladimir Putin şi Xi Jinping. Directorul Gazprom, Alexei Miller, a declarat că preţul negociat al gazelor este un secret comercial.
Circa 61% dintre români trăiesc zilnic emoţii pozitive, arată un sondaj Gallup. România se clasează în topul mondial al fericirii pe aceeaşi poziţie cu Rusia, Kîrgîzstan, Albania şi teritoriile palestiniene. În Ucraina, 60% dintre cetăţeni experimentează asemenea “emoţii pozitive” zilnic, în timp ce in Republica Moldova doar 57%. Dintre primele zece ţări în care oamenii […]
Rezultatele parţiale ale alegerilor europarlamentare din Olanda vor fi publicate joi seara, la ora 21, ora locală, a anunţat ministrul de Interne olandez, în ciuda unor avertismente din partea Comisiei Europene, nemulţumită că Olanda ar viola astfel legislaţia UE. Un site şi un institut de sondare a opiniei publice din Olanda au dus o campanie […]
Un înalt diplomat rus era așteptat joi la sediul Foreign Office în legătură cu un comentariu atribuit prințului Charles în care acesta l-a comparat pe președintele rus Vladimir Putin cu Hitler, ce a suscitat o controversă, relatează France Presse, citând o sursă guvernamentală. ”Adjunctul ambasadorului rus va veni probabil în cursul zilei” de joi, a […]
Şeful forţelor armate terestre din Thailanda, generalul Prayut Chan-O-Cha, a anunţat o lovitură de stat, joi, într-o declaraţie televizată, oficializând un puci dat practic cu două zile în urmă, când a fost instituită legea marţială
Cel puțin 11 militari ucraineni au murit și aproximativ 30 au fost răniți în noaptea zilei de ieri, în timpul câtorva atacuri comise de teroriștii ruși în estul Ucrainei.
Omul de afaceri Ion Ţiriac s-a adresat Ambasadei Republicii Serbia la Bucureşti pentru a dona suma de 100.000 de euro în ajutorul ţării vecine, lovită de cele mai grave inundaţii din ultimele 200 de ani. Ion Ţiriac este un apropiat al fostului mare tenisman sârb Slobodan Živojinović, fiind şi cavaler de onoare la căsătoria acestuia. […]
Aşa cum statele europene caută să-şi diversifice sursele de energie, pentru a limita dependenţa de Rusia, Moscova caută să îşi diversifice pieţele de desfacerec şi demonstrează ca au avut şi vor avea mereu alternativă
Câteva bănci urmeaza să părăsească Ungaria, iar numărul marilor instituţii de credit va scădea în următoarea perioadă, ca urmare a transformărilor din sectorul financiar al ţării vecine, a declarat directorul Băncii Centrale a Ungariei, Marton Nagy, citat de Reuters. Guvernatorul Bancii Centrale, Gyorgy Mtolcsy, a spus în luna decembrie 2013 că patru mari bănci ar […]
Un detașament din cadrul forțelor speciale de combatere a terorismului din Ungaria (TEK) a fost trimis în estul Ucrainei pentru realizarea unei misiuni speciale, scrie Deschide.md. Aceștia trebuie să-l elibereze pe un cetățean maghiar răpit și ținut ostatic de către persoane înarmate necunoscute, anunță site-ul ucrainean Inforesist, cu trimitere la serviciul de presă al Centrului […]
Marii oligarhi ucraineni încep să aleagă tabăra în conflictul din Ucraina. În spatele apelurilor pacifiste stă însă teama de a nu pierde averea şi dorinţa de a obţine cât mai multă libertate de acţiune din partea Kievului, pentru a-şi crea mici „principate”
Şeful serviciului ucrainean de informaţii a declarat că până acum au fost îngheţate 11 conturi bancare ale fostului preşedinte Viktor Ianukovici. După ce protestatarii anti-Ianukovici au ajuns să vadă băile poleite cu aur şi luxul în care trăiau demnitarii regimului Ianukovici, actualul procuror general al Ucrainei, Oleh Mhniţki, a declarat că averea acumulată de fostul […]
Vicepremierul rus spune pe Facebook că vrea sa sarbatorească la Bucureşti „eliberarea acestui oraş de fasciştii români”. Postarea este urmată de comentarii ale „prietenilor” precum “Nu există o naţiune română. Sunt moldovenii, vlahii şi ţiganii care locuiesc pe acelaşi teritoriu”
Lidera Frontului National, cel mai bine cotat partid în sondajele din Franţa, vede in Putin un „patriot” care ţine la suveranitatea poporului său şi care apără „moştenirea creştină” europeană. În schimb, Le Pen spune că „este imposibil să transformăm actuala UE într-o Europă democratică”
O pagină întreagă într-unul dintre cele mai citite ziare din Marea Britanie au trebuit să cumpere finanţatorii Partidului Independenţei din Marea Britanie pentru a repara gafa făcută de liderul formaţiunii, Nigel Farage, care a atacat dur cetăţenii români din Anglia într-o emisiune radio, în acest weekend. Într-o scrisoare deschisă publicată de The Daily Telegraph, Farage […]
Unul dintre consilierii premierului Turciei a fost filmat în timp ce îl lovea cu picioarele pe unul dintre cei care protesta împotriva şefului său, la Soma, oraşul minier în care a avut loc tragedia soldată cu circa 300 de morţi. Martorii spun ca Yusuf Yerkel , consilierul lui Recep Tayyip Erdogan, s-a repezit la un […]
Un oficial rus cu responsabilităţi în protecţia copiilor a facut apel ca Rusia să fie protejată de o Cortină de Fier, pentru a-şi păstra astfel valorile tradiţionale şi a bloca influenţele occidentale. La o conferinţă despre valorile familiei ruse care a avut loc la Celiabinsk, Irina Medvedeva, responsabil la Oficiul pentru protecţia copilului din Rusia, […]
“Sună bine când auzi despre dezvoltarea economică a Germaniei – şomaj redus şi un surpuls al balanţei comerciale. Dar uităm că milioane de oameni au plătit şi încă plătesc pentru acest “model german” prin salarii care se prăbuşesc”
NATO va deschide un birou de legătură la Taşkent, în Uzbekistan, a anunţat a anunţat un oficial al Alianţei. “La ceremonia de inaugurare va participa James Appathurai, reprezentantul special al secretarului general al Alianţei pentru Caucaz şi Asia Centrală”, se arată într-un comunicat al NATO, citat de RIA Novosti. Reprezentanţa NATO din Uzbekistan va coopera […]
Circa 250 de persoane, printre care şi doi deputaţi belgieni au fost reţinuţi de poliţie al Bruxelles în urma unui protest împotriva tratatului de liber schimb transatlantic, au declarat organizatorii evenimentului. “Au fost operate 249 de reţineri”, a spus Sebastian Franco, purtător de cuvânt al Alianţei D 19-20, care reuneşte asociaţii ale agricultorilor, şomerilor, sindicaliştilor […]
Datele prezentate de PollWatch2014 plasează PPE pe prima poziţie, cu 212 locuri, urmat de socialişti, care ar câştiga 209 mandate în PE. Cel mai mare avans al socialiştilor faţă de ultimul sondaj a fost constatat în România.
Liderii separatiştilor din Doneţk îl acuză pe Ahmetov că îi cumpără pe separatişti pentru a susţine unitatea Ucrainei şi pentru a-şi crea astfel un „principat” în Donbas. Oligarhii ucraineni joacă însă la două capete, pentru a ieşi cu bine din criză
“Noul sistem politic al Republicii Populare Doneţk nu trebuie să aibă nimic în comun cu politica oligarhică a Ucrainei. Pentru a pune în practică aceste principii, eu anunţ crearea unui nou partid, Novorossia”, a spus guvernatorul autoproclamat din Doneţk.