Călin Marchievici

Călin Marchievici
Articole scrise:

Arabia Saudită a mobilizat 30.000 de militari de-a lungul frontierei cu Irakul, imediat după retragerea din zonă a mii de soldati irakieni, a anunţat televiziunea publică Al Arabiya. Potrivit televiziunii saudite, există imagini care prezintă o tabără cu 2.500 de militari irakieni la est de orasul Kerbala, într-o regiune deşertică. Aceşti militari şi-au abandonat poziţiile […]

Aventura selecţionatei SUA la Cupa Mondială a luat sfârşit, după înfrângerea în faţa Belgiei, însă în America s-a născut un erou – portarul Tim Howard, transmite BBC, care prezintă unele dintre cele mai interesante mesaje Twitter despre portarul naţionalei americane. Unii americani l-au făcut deja pe Tim Howard “secretarul american al Apărării”, începând cu data […]

După victoria în două seturi în faţa Sabinei Lisicki, Simona Halep a declarat că meciul nu a fost atât de uşor pe cât a părut, a primit laude din partea viitoarei sale adversare din semifinale, dar şi a presei internaţionale, care sugerează că urmează o serie de schimbări la vârful ierarhiei mondiale. “Am jucat foarte […]

Comisia pentru sport și tineret a Dumei de Stat din Federație Rusă intenționează să-l cheme la audieri, într-o ședință specială a Dumei, pe Fabio Capello, antrenorul naționale de fotbal a Rusiei, anunță itar-tass.ru, făcând referință la declarațiile lui Igor Ananskih, președintele comisiei. Potrivit sursei menționate, audierile vor avea ca subiect evoluția naționalei ruse la Campionatul […]

Rusia va continua să protejeze populaţiile rusofone din străinătate, prin mijloace politice, economice şi umanitare, a declarat, marţi, preşedintele Vladimir Putin, imediat după relansarea de către Kiev a operaţiunii militare împotriva separatiştilor pro-ruşi din Ucraina. Preşedintele a declarat că omologului său ucrainean Petro Poroşenko îi revine “deplina responsabilitate” a reluării oficiale a luptelor din estul […]

Primăria din oraşul ungar Miskolc a adoptat o hotărâre care îi priveste pe localnicii de etnie romă şi care îi forţează pe aceştia să părăsească oraşul. Decizia prevede lichidarea ghetourilor şi mahalaleor din oras. O mare parte dintre acestea vor fi distruse în totalitate, iar pe acel teren va fi construit un stadion din fonduri […]

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost plasat în arest preventiv marţi dimineaţa. Sarkozy este audiat într-un dosar privind presupuse fapte de trafic de influenţă, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul poliţiei.

În timp ce provinciile ţării şi marile oraşe cad unul câte unul în faţa câtorva mii de jihadişti, iar regiunea autonomă Kurdistan se pregăteşte să îşi declare independenţa, guvernul federal al Irakului a confirmat planurile de construcţie unei clădiri de un miliard de euro, care va adăposti Parlamentul de la Bagdad. Cu armata retrasă de […]

Proclamarea unui califat islamic de către insurgenţii sunniţi din gruparea Statul Islamic în Irak şi Levant în teritoriile controlate în Siria şi Irak arată că aceştia au devenit o ameninţare la adresa întregii lumi, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei irakiene, Kassim Atta. “Această proclamaţie este un mesaj adresat de către Statul Islamic nu […]

Imaginile unui val uriaş care a lovit o plajă din Odessa, vineri, i-au uluit pe oamenii de ştiinţă, care nu-şi explică producerea unui asemenea fenomen în Marea Neagră. Valul a avut trei metri înălţime şi a lovit plaja la ora locala 13. Imaginile suprinse de o cameră de supraveghere arată cum o masă imensă de […]