cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Social-democratul Gheorghe Nichita a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că este sigur pe faptul că va fi nu doar candidatul USL la Primăria Iaşiului, la alegerile viitoare, dar şi că va obţine cel de-al doilea mandat ca edil.   Primarul Gheorghe Nichita, preşedinte al organizaţiei PSD Iaşi, a afirmat că fiecare dintre partidele care […]

Fondul de salarii de la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) va fi exceptat de la executările silite prin poprire, potrivit unei măsuri decise miercuri de Guvern, au declarat, joi, pentru AGERPRES, surse oficiale.   Potrivit acestora, măsurile adoptate miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, se vor aplica până la 1 septembrie, dată până la care […]

Egiptul a ratat încasarea a cel puţin 13,4 miliarde de lire egiptene /2,27 miliarde dolari/ în domeniul turismului, după declanşarea la sfârşitul lunii ianuarie a mişcării de protest soldată cu demisia fostului preşedinte Hosni Mubarak, a anunţat ministrul turismului Mounir Fakhri Abdel Nour, citat joi de ziarul economic al-Alam al-Youm, informează AFP.   Declanşată în […]

Gala voluntarului băcăuan, manifestare aflată la cea de a V-a ediţie, a avut loc joi la Casa de cultură a sindicatelor „Vasile Alecsandri” din Bacău.  Evenimentul, unul de referinţă pentru toate organizaţiile neguvernamentale care şi-au format şi folosesc voluntari în activităţile, în special caritabile, desfăşurate în judeţul Bacău, s-a bucurat de susţinerea unor parteneri instituţionali […]

ercetători americani au descoperit celule suşă pulmonare care joacă un rol cheie în regenerarea ţesuturilor pulmonare, arată un studiu publicat în New England Journal of Medicine din 12 mai şi preluat de AFP.   ‘Cercetările au pus în evidenţă, pentru prima oară, o adevărată celulă suşă pulmonară care oferă persoanelor afectate de boli cronice ale […]

Unul dintre primele automobile din lume, pe care Carl Benz l-a patentat pe 29 ianuarie 1886, ”strămoş” al automobilelor Mercedes- Benz, a fost expus timp de trei zile la Arad.   Expunerea la Arad a acestui exemplar de colecţie, vechi de peste 125 de ani, a prilejuit organizarea unui eveniment aniversar la sediul firmei Auto […]

Pe 27 mai Uniunea Social Liberală va prezenta principiile de bază ale programului economic, a anunţat joi preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, în cadrul dezbaterii ”Social-democraţie şi liberalism: soluţii la criza economică” – organizată de Institutul ”Ovidiu Şincai” şi Fundaţia Friedrich Ebert.   Potrivit acestuia, după această primă prezentare a principiilor de bază […]

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a acordat garanţii pentru IMM-uri în valoare de 1,65 de miliarde de euro, susţinând credite de 3,1 miliarde euro pentru mediul de afaceri şi agricultură, a declarat, joi, directorul executiv coordonator al FNGCIMM, Gheorghe Pană.   ‘În această perioadă se prevede o nevoie […]

Cea de-a şaptea ediţie a Festivalului ‘Club A’ din acest an doreşte să aducă în atenţia publicului un spaţiu care a făcut istorie pe plan cultural şi artistic începând din 1969, au declarat organizatorii într-o conferinţă de presă susţinută miercuri la sediul din strada Blănari.   ‘Festivalul Club A reprezintă o întreagă istorie cultural-artistică a […]

Celebra soprană Virginia Zeani, artistă de talie internaţională, una dintre cele mai apreciate voci lirice europene ale secolului XX, a fost decorată, miercuri, de regele Mihai, în Sala Regilor a Palatului Elisabeta, cu medalia ‘Nihil sine Deo’.     ‘Dăruită cu o voce excepţională, rar întâlnită în secolele trecute, continuând cu ilustră strălucire cariera marilor […]

Opera Naţională Bucureşti (ONB) va găzdui două reprezentaţii la cea de-a 21-a ediţie a festivalului Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi – SIMN 2011, şi anume deschiderea festivalului cu „Veniţi să auziţi ce nu aţi mai văzut!” şi spectacolul „White Lady’s Power Places” de Mihaela Vosganian.   Potrivit Biroului de presă al ONB, spectacolul „Veniţi să […]

Salariaţii din învăţământ sunt cei mai săraci angajaţi din România, a declarat Simion Hancescu, preşedinte al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.   Datele oficiale ale Institutului Naţional de Statistică indică o scădere a salariilor din învăţământ cu 28,49 la sută în luna martie 2011, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Prin urmare, un profesor […]

Rata dobânzii de referinţă se va calcula după o altă metodologie, deoarece cea actuală nu permite întodeauna Băncii Naţionale a României să ia măsurile adecvate de intervenţie pentru reglarea lichidităţii în sectorul bancar, potrivit unui proiect de ordonanţă publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.   Calculul ratei dobânzii de referinţă se va realiza după o […]

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a avut câştig de cauză în procesul cu autorităţile locale din Constanţa privind ilegalitatea planului urbanistic zonal (PUZ) al staţiunii Mamaia, potrivit unui comunicat al MDRT.   Curtea de Apel din Constanţa a decis luni, printr-o sentinţă definitivă, irevocabilă şi executorie, nulitatea planului urbanistic zonal deoarece acesta a fost […]

Comisia tehnică de urbanism din cadrul Primăriei Capitalei a avizat favorabil PUZ-ul pentru cel de-al doilea tronson al diametralei Nord-Sud, care pleacă de la Podul Haşdeu, va traversa printr-un tunel curtea Parlamentului, porţiunea între Palatul Parlamentului şi Catedrala Mîntuirii Neamului, şi va ieşi pe bulevardul Uranus, a declarat joi, arhitectul şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu. […]

Unul din ultimele mari procese ale nazismului în Germania s-a încheiat joi, prin condamnarea la 5 ani de închisoare a lui John Demjanjuk, în vârstă de 91 de ani, pentru participarea la uciderea a 27.900 de evrei în timp ce era gardian la lagărul de exterminare nazist Sobibor, relatează AFP.   Tribunalul din Munchen, care […]

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a lui Mihai Necolaiciuc, fost director general al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR (CNCFR), în cel de-al patrulea dosar în care este acuzat pentru deturnare de fonduri.   În acelaşi dosar a mai fost deferită justiţiei şi Viorica Olăeru, fost […]

Fregata ”Regele Ferdinand”, care şi-a început pe 30 aprilie acţiunile în cadrul operaţiei de impunere a embargoului asupra Libiei în Marea Mediterană, a executat, până în prezent, aproximativ 70 de misiuni specifice, informează Ministerul Apărării Naţionale. Potrivit sursei citate, starea de sănătate şi moralul membrilor echipajului românesc sunt foarte bune. Fregata are ca misiuni principale […]

Am fost crescut şi educat pe timpul lui Ceauşescu. Aşa că ştiu ce osanale i se închinau celui mai iubit fiu al poporului. Mult timp am crezut că nimeni nu îi va putea egala pe pupincuriştii lui Nea Nicu. Din păcate, m-am înşelat. Ba pot spune că actuala consilieră a lui Emil Boc, adică Andreea […]

De unde această permeabilitate pentru golăniile politice ale guvernanţilor? Aruncând o privire şi în alte ogrăzi europene, constatăm că încă doi preşedinţi sunt croiţi după acelaşi calapod latin de măscărici cocoţat pe tron.

Cel puţin 19 protestatari au fost ucişi de forţele de ordine din Yemen în ultimele 24 de ore, Statele Unite condamnând cu fermitate violenţele şi cerând tranziţia „imediată” a puterii, relatează AFP, preluată de Mediafax.ro. La Bayda, trei protestatari au fost ucişi joi de lunetişti poziţionaţi pe acoperişul sediului Congresului Popular General (CPG, partidul aflat […]

Două persoane au fost rănite, joi după-amiază, în timp ce se aflau pe un şantier al autostrăzii Bucureşti – Ploieşti, sectorul Moara Vlăsiei – Gruiu, în satul Ghermăneşti din comuna Snagov, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Ilfov, Claudia Burada. Aceasta nu a putut da detalii despre starea celor două persoane, pe motiv […]