Deputaţii au luat, la scurt timp după începerea plenului, o pauză de consultări, deoarece PNL şi PSD şi-au exprimat nemulţumirea că Roberta Anastase conduce şedinţa. Pe rând, pesedista Aura Vasile şi liberalul Eugen Nicolăescu au cerut ca Anastase să cedeze conducerea şedinţei unui vicepreşedinte al Camerei.
Pentru sănătatea copilului şi dezvoltarea lui armonioasă, micul dejun este important. El reglează ingestia de alimente pentru restul zilei, încarcă bateriile şi rehidratează organismul. Micul dejun este esenţial pentru orice organism, cu atât mai mult pentru un copil. Prin masa de dimineaţă, organismul îşi încarcă bateriile şi se rehidratează. În plus, un mic dejun complet […]
Preţul porumbului a atins azi cel mai mare nivel din ultimii doi ani, sărind cu 15% în doar două zile. Este cea mai mare creştere din istoria recentă iar analiştii prevăd o criză alimentară generalizată. Faţă de şedinţa anterioară, preţul a crescut cu peste 8%. Toată lumea se luptă să cumpere după ce Departamentul de […]
Iustin Covei, fiul magistratului craiovean Marin Covei, va fi eliberat din Penitenciarul Rahova. Curtea de Apel a admis cererea de eliberare sub control judiciar. Iustin Covei se află în arest preventiv din luna septembrie a anului trecut, fiind acuzat de constituirea unui grup infracţional, deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronice şi […]
Mai mulţi vicepreşedinţi ai PSD s-au opus, luni, în BPN, propunerilor de modificare a Statutului partidului, prin care urma să se interzică deţinerea a două funcţii politice şi a mai mult de două mandate consecutive de preşedinte de filială. Surse din PSD au declarat, pentru Mediafax, că propunerea de interzicere a cumulului a două funcţii […]
Fostul parlamentar Neti Meir, închis pentru trafic de influenţă, a încercat să se sinucidă în penitenciar, arată Realitatea.net. Pe numele lui Nati Meir există mai multe dosare penale. În martie 2010 Meir a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru înşelarea mai multor persoane cărora le promisese locuri de muncă în Israel. UPDATE: Nati […]
Creşterea preţurilor la produsele agroalimentare este nejustificată şi artificială, iar procesatorii şi cei care comercializează alimente absorb profiturile din sistem, în defavoarea producătorilor de materii prime şi a consumatorilor, consideră ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără. „Ministrul Valeriu Tabără nu este de acord şi nu va promova niciodată o politică de creştere a preţurilor produselor agro-alimentarecare, în […]
Limba română îi joacă feste deputatei PSD Oana Niculescu Mizil. În declaraţia de avere şi în cea de interese Oana Niculescu Mizil a greşit scrierea cuvântului „prezenta”. „Presenta declaraţie de interese/avere….” a scris chiar cu mâna ei deputata Oana Niculescu Mizil pe cele două declaraţii care se pot găsi pe site-ul Camerei Deputaţilor. Pe de altă […]
Grupul kazah de stat KazMunaiGaz (KMG), proprietarul Rompetrol, a făcut statului român încă o propunere de rezolvare a litigiului de jumătate de miliard de euro, referitor la conversia în acţiuni a datoriilor istorice ale rafinăriei Petromidia. Propunerea va ajunge pe masa Guvernului. Ultima propunere a celor de la KMG se referă la răscumpărarea în următorii […]
Trustul Adevărul Holding, controlat de omul de afaceri Dinu Patriciu, a solicitat Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) o licenţă audiovizuală prin satelit pentru lansarea televiziunii generaliste Adevărul TV. În mod concret, solicitarea de acordare a licenţei audiovizuale pentru Adevărul TV a fost depusă la CNA de societatea Adevărul Digital Media SRL din Bucureşti, ai cărei […]
Agenţia de evaluare financiară Standard&Poor’s (S&P) a anunţat luni că a atribuit noii bănci austriece Raiffeisen Bank International AG (RBI) un rating ‘A’ pentru datoriile pe lung şi ‘A-1’ pentru datoriile pe termen scurt, perspectiva asociată fiind negativă, informează un comunicat de presă. În plus, S&P a afirmat, la ‘A/A-1’, cu perspectivă negativă, ratingul acţionarului […]
Justiţia greacă l-a condamnat la închisoare pe viaţă pe un poliţist care a împuşcat mortal un tânăr, în decembrie 2008. Deşi medici legişti au stabilit ca tânărul a fost lovit de un glonţ care a ricoşat, declaraţiile martorilor au avut câştig de cauză, iar judecătorii au stabilit că poliţistul a tras direct în victimă. Crima […]
Despre amici: Mihăieş, Opoziţia şi Băsescu… Într-o schiţă celebră a lui Caragiale, personajul Lache îşi etichetează un preopinent în felul următor: „Uite, vezi! Ăsta e cusurul lui – e măgar!… şi violent!… şi n-are manieră!”. Cuvinte perfect aplicabile conglomeratului de hăbăuci liberalo-pesedişti, năimiţilor din televiziuni şi comentatorilor „din off” după decizia preşedintelui Traian Băsescu de […]
Banca Naţională a României (BNR) a afişat luni un curs de referinţă de 4,2675 lei/euro, în scădere cu 0,02% faţă de şedinţa precedentă, iar dolarul american s-a depreciat în raport cu moneda naţională, ajungând la 3,0605 lei/dolar.Cursul BNR de vineri a fost de 4,2682 lei/euro. În prima parte a zilei, cursul monedei naţionale a oscilat […]
Doi români, soţ şi soţie, i-au şocat pe italieni. Oamenii şi-au abadonat fetiţa abia născută într-o maşină de spălat, printre rufe murdare. Din fericire, bebeluşul a fost găsit la timp şi e în afara pericolului. Părinţii sunt, acum, acuzaţi de tentativă de omor. O adevărată supravieţuitoare. Aşa a fost numită Rosa, fetiţa celor doi români. […]
Secretarul de stat în Ministrul Muncii, Valentin Mocanu, a declarat, luni, că ar putea beneficia de majorări salariale de până la 850 de lei brut lunar între 550.000 şi 750.000 de angajaţi din sistemul bugetar.
Doi militari români din Afganistan s-au căsătorit sâmbătă, la Baza militară Apache din provincia Zabul, acesta fiind un eveniment unic în teatrele de operaţiuni în care Armata României a participat până la această dată, informează un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale. Căsătoria sublocotenentului Alexandru Iulian Ilie, din Batalionul 811 Infanterie „Dragonii Transilvani”, cu sublocotenentul Diana […]
Sorin Ovidiu Vîntu a declarat, luni, la ieşirea de la Parchet că dosarul său este unul politic şi că la 20 de ani de la prăbuşirea comunismului, Securitatea încă ne urmăreşte. Omul de afaceri s-a prezentat, la Parchetul General, pentru ca procurorii să-i prezinte materialul de urmărire penală strâns în timpul anchetei.
Leul a înregistrat de la începutul lui septembrie un avans de 8% în faţa dolarului şi un declin uşor de 0,1% în faţa monedei unice europene. Perioada următoare ar putea fi dominată de un plus de volatilitate pe fondul turbulenţelor politice, dar şi al contextului internaţional, estimează Ionuţ Dumitru, economistul şef al Raiffeisen Bank. „Eu […]
Americanii Peter Diamond şi Dale T. Mortensen împreună cu britanicul de origine cipriotă Christopher Pissarides au câştigat premiul Nobel pentru Economie. Cei trei au fost recompensaţi pentru o lucrare despre modul în care piaţa muncii şi salariile sunt afectate de politicile economice. Cei trei laureaţi ai Premiul Nobel pentru Economie din acest an au dezvoltat […]
Un candidat republican pentru Congresul SUA a fost fotografiat într-o uniformă SS, însa acesta neagă că ar admira nazismul. Rich Iott este membru al mişcării conservatoare Tea Party şi candidează din partea Partidului Republican. El este membru al unui grup care îşi propune să reconstituie scene din cel de Al Doilea Război Mondial şi a […]
Preşedintele Traian Băsescu le-a prezentat, luni, numai liderilor partidelor din arcul Puterii subiectele întâlnirii de la Cotroceni, formaţiunile din opoziţie refuzând să participe la consultări considerate inutile.
Ponta: Glumele proaste ale lui Băsescu nu se pot substitui soluţiilor
Băsescu, la consultări: Voi încerca să substitui eu opoziţia
PSD nu participă la consultările de la Cotroceni simultan cu UNPR
Familia Kober din New York ar putea fi proprietara unui tablou neterminat al lui Michelangelo. În casa newyorkezilor, care locuiesc lângă Buffalo, în nordul statului New York, s-a aflat pe perete un tablou neterminat reprezentând o scenă cu Maria şi Isus după răstignirea lui. Dar atunci când copiii au lovit tabloul cu o minge de […]
Producătorul auto german Volkswagen începe să fie îngrijorat de succesul în creștere pe care marca românească Dacia îl înregistrează, potrivit unui articol publicat în Die Presse. Vânzările și cota de piață ale mărcii românești sunt în creștere pe toate piețele. Problemele apar în privința mărcii Skoda, concurent direct pe segmentul low-cost cu Dacia. Managerul de […]
Scriitorul Alexandru Muşina le adresează o scrisoare deschisă procurorului general al României, Laura Codruţa Kovesi, şi noului ministru de Interne, Traian Igaş, prin care le reclamă acestora, abuzurile la care ar fi supusă familia sa. „În disperare absolută de cauză, subsemnatul, Alexandru Muşina, profesor universitar doctor la Facultatea de Litere a Universităţii „Transilvania” din Braşov, […]
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat luni după şedinţa BPN că deputaţii PSD nu vor participa la şedinţele Camerei Deputaţilor până la demisia Robertei Anastase din funcţia de preşedinte al acestui for legislativ. Ponta a spus că intenţia PSD este de a repune în discuţie, la reexaminarea Legii pensiilor, şi alte articole decât cele semnalate […]
