Un prim puţ de evacuare, săpat pentru salvarea minerilor blocaţi de două luni într-o galerie a minei San Jose din Chile, a ajuns la aceştia, relatează Mediafax. Joncţiunea subterană a fost anunţată prin claxoane la suprafaţă, unde un excavator sapă de peste o lună un puţ de evacuare. Familiile minerilor s-au îmbrăţişat, izbucnind în hohote […]
Serviciile fiscale americane au trimis din greşeală peste 70.000 de cecuri, în cadrul planului de stimulare economică, unor contribuabili decedaţi, irosind astfel 18 milioane de dolari, potrivit unui raport. Serviciile administrative au trimis unui număr de 71.688 de beneficiari câte un cec în valoare de 250 de dolari în cadrul ajutorului acordat prin planul de […]
Judecătorii din Marea Britanie nu vor mai putea folosi cuvântul „ţigan”, potrivit unui nou set de reguli, acesta fiind înlocuit cu sintagma „membru al comunităţii nomade”, relatează „Daily Mail”, în ediţia electronică de sâmbătă, potrivit Mediafax. Alte cuvinte interzise sunt „invalid”, „handicap mental” sau „imobilizat în cărucior cu rotile”. În locul lor, judecătorii ar trebui […]
O a doua inundaţie cu noroi roşu toxic, după cea care a provocat catastrofa ecologică din 4 octombrie în Ungaria, este „probabia apreciat sâmbătă premierul ungar Viktor Orban, potrivit Mediafax. „Dacă digul rezervorului cedează, se vor deversa 500.000 de metri cubi. Mai multe fisuri sunt vizibile în partea de nord a rezervorului”, a adăugat el. […]
Medicii veterinari și specialiștii direcțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor din județele riverane Dunării, au intrat în alertă maximă ca urmare a amenințării produse de viitura cu substanțe toxice pe Dunăre, în urma gravului accidentului ecologic din Ungaria. În România situaţia nu este gravă. Suntem focusaţi să luăm acţiuni de monitorizare şi prevenire.Vor fi […]
Mai multor diplomaţi acreditaţi la Washington, printre care şi ambasadorului român, li s-a refuzat accesul la o recepţie organizată marţi la Casa Albă din cauza unei probleme apărute la baza de date cu invitaţi.
Există o ştiinţă care trage cu ochiul în decolteul doamnelor pentru a le ghici comportamentul. Alte studii spun că privitul în decolteu creşte cu cinci ani durata de viaţă a bărbaţilor şi îi scuteşte de mers la sală. Specialiştii in steromanţie – ştiinta care poate citi personalitatea femeilor dupa forma sânilor- susţin că doar aruncând […]
Stratul de zăpadă în Poiana Braşov măsura, sâmbătă, aproximativ cinci centimetri, în urma ninsorilor din cursul dimineţii, la ora transmiterii acestei ştiri în zonă continuând să ningă abundent. La Braşov au căzut primii fulgi de nea din acest sezon vineri dimineaţă, însă nu s-a aşternut stratul de zăpadă. Sâmbătă dimineaţă, în Poiana Braşov a început […]
Premierul Emil Boc a reiterat, sâmbătă, că PDL şi partenerii din arcul guvernamental vor fi câştigătorii anului electoral 2012, pentru că vor demonstra că au reuşit să scoată România din criză şi să-i asigure o creştere economică sustenabilă. În cadrul întâlnirii conducerii PDL cu primarii de comune ai formaţiunii, Emil Boc a subliniat că obiectivul […]
Francezii vor ieşi la pensie la 62 de ani, nu la 60, cum era până acum. Senatul francez a adoptat vineri seară amendamentul la Legea pensiilor care prevede această mărire. În replică, marile sindicate au convocat noi greve şi proteste. Noua lege a pensiilor, adoptată deja de deputaţi, a intrat în dezbatere şi în Senat. […]
Tehnicianul Juan Ramon Lopez Caro a fost suspendat din funcţie, în urma unei decizii luate, vineri, de Consiliul de Administraţie al FC Vaslui, care a precizat că antrenorul spaniol urmează să fie cercetat disciplinar. Tehnicianul spaniol Juan Ramon Lopez Caro şi-a reziliat, vineri, contractul cu FC Vaslui şi va acţiona în justiţie gruparea vasluiană, se […]
Poliţia nu mai are bani pentru ponturile date de informatori. Până acum cei care ofereau informaţii, şi îi ajutau pe politişti în derularea anchetelor primeau în schimb recompense în bani, sucuri şi ţigări. Cum criza i-a afectat pe poliţişti acest fond de recompense a fost primul care a fost eliminat de pe lista cheltuielilor, aşa […]
Reprezentanţii Guvernului propun creşterea salariilor mici până la 850 de lei, dar vor să permanentizeze reducerea cu 25% din iunie, prin noua lege a salarizării, a declarat la finalul întâlnirii de la Ministerul Muncii, vicepreşedintele Federaţiei „Sanitas”, Adrian Bârea.
Facilitarea plimbării cu metroul pentru persoanele cu handicap a devenit brusc o urgenţă naţională pentru Ministerul Transporturilor. Într-o Românie falimentară şi îndatorată pentru cel puţin trei generaţii de acum încolo, guvernul Boc a decis să investească 70 milioane de lei în lifturile de la metrou destinate persoanelor cu handicap, o investiţie considerată mai puţin prioritară chiar şi pe vremea când economia îşi luase un avânt considerabil.
Boc pare tot mai confuz în ceea ce priveşte Legea pensiilor. După ce vineri spunea că în 2030 va trebui să se ajungă la egalizarea vârstelor de pensionare, în contextul în care preşedintele a întors legea în Parlament tocmai în baza unui amendament privind acest aspect, sâmbătă, premierul pune iar piciorul în prag. „Legea a […]
Un jurnalist britanic îi pretinde prințului Paul de România aproape două milioane de lire sterline și cere ca acesta să fie executat silit la București.
România se situează, conform datelor din 2008, pe locul trei în UE în ceea ce priveşte traiul consensual la categoria de vârstă 18-34 de ani, pe locul întâi plasându-se Finlanda (63 la sută dintre femei şi 51 la sută dintre bărbaţi), iar pe locul doi Suedia (61 la sută dintre femei şi 48 la sută […]
Datoriile suverane ale unora din cele mai mari economii ale lumii se îndreaptă spre „explozie”, din cauza îmbătrânirii populaţiei şi a costurilor provocate de criza financiare, potrivit unei analize a agenţiei de rating Standard & Poor’s (S&P), citată de Bloomberg. Agenţia Standard & Poor’s notează că, dacă se menţin actualele politici fiscale, datoria medie ca […]
Scandalul iscat în jurul fostului ministru al Sportului Monica Iacob Ridzi revine în atenţia publică. În urma acuzaţiilor de delapidare de fonduri din fruntea ministerului pe care-l conducea, Monica Iacob Ridzi a ales, într-un final, să-şi dea demisia. Ce a determinat-o să recurgă la acest gest a fost un mister pentru multă vreme. Astăzi, însă, fostul ministru rupe tăcerea. „M-a convins mama”, mărturiseşte Ridzi.
Prezent la reuniunea primarilor PDL de la Poiana Braşov, Emil Boc a vorbit edililor despre importanţa absorbţiei fondurilor europene, bani care, susţine premierul, pot grăbi creşterea economică şi pot contribui la relansarea economică a României. „Am dat un mesaj foarte clar cu privire la absorbţia fondurilor europene, care poate grăbi creşterea economică a României, poate […]
A fost printre cei mai iubiţi, printre cei mai controversaţi, rămâne printre cei mai importanţi. Dacă ar fi trăit, John Lennon, fostul compozitor, textier, solist vocal şi chitarist al trupei Beatles, ar fi împlinit, astăzi, 70 de ani. Iar lumea întreagă se pregăteşte să-l aniverseze. Fără îndoială unul dintre cei mai influenţi muzicieni ai secolului […]
DN1 A este blocat din cauza zăpezii. Problemele sunt semnalate în localitatea Cheia, judeţul Prahova, potrivit antena3.ro. Zăpada creează probleme pe mai multe drumuri din judeţul Braşov. În orașul Brașov, ninsoarea a început vineri dimineața, în jurul orei 3.00 şi a continuat până în jurul prânzului. „E foarte bine, am văzut zăpada şi sus pe […]
Publicaţiile din Franţa nu au uitat de scandalul expulzării romilor înainte de meciul cu România din preliminariile CE 2012. Românii sunt din nou ţinta ironiilor înaintea meciului cu Franţa din preliminariile Campionatului european din 2012 Pe site-ul ziarului L’Equipe e postat un sondaj de opinie cu privire la meciul Franţa – România, unde mulţi dintre […]
În trimestrul al treilea al acestui an, situaţia ţării noastre s-a îmbunătăţit în ceea ce priveşte probabilitatea de încetare de plăţi. România a coborât două poziţii în clasamentul statelor cu cel mai mare risc de faliment. Totuşi, ţara noastră a rămas în top 10 state cu cea mai mare probabilitate de încetare de plăţi, potrivit […]
Primele două meciuri ale etapei a treia s-au încheiat la egalitate, iar dacă remiza Bosniei în Albania poate fi considerată normală, surpriza s-a consemnat în Luxemburg, unde Belarus a încheiat 0-0. Majoritatea meciurilor din etapa a treia a calificărilor pentru Campionatul European s-au jucat vineri seara, între ele şi două din grupa D, Luxemburg – […]
Ca de fiecare dată în ultimul deceniu, în această perioadă, conspiraţioniştii vorbesc despre virusul apocaliptic, iar specialiştii dezmint zvonurile. Experţii unei mari companii de securitate informatică au dezminţit public zvonurile omniprezente pe internet că un virus implacabil şi devastator pentru computere va fi lansat duminică dimineaţă, adică pe 10.10.2010, la ora 10:10:10. Reprezentanţii companiilor […]
