Într-un lung interviu pre-prezidenţial, ocazionat de înscrierea sa „creştin-democrată” în partidul oportuniştilor PDL, actualul ministru de Externe declară război total televiziunilor, sindicatelor şi… forumiştilor.
PSD ameninţa cu declanşarea procedurilor de suspendare a şefului statului în cazul în care acesta ar fi promulgat Legea pensiilor. Victor Ponta a mai menţionat că social-democraţii vor decide luni, în Biroul Permanent Naţional, dacă vor participa la consultările de la Cotroceni
Şefii de guvern rus şi italian, Vladimir Putin şi, respectiv, Silvio Berlusconi, s-au declarat, sâmbătă, în favoarea unei participări germane în cadrul proiectului South Stream, după ce presa a publicat informaţii privind o apropiere de Wintershall, filiala pentru hidrocarburi a grupului BASF, relatează France Presse. Potrivit informaţiilor apărute în media, Gazprom ar fi propus filialei […]
Sute de mii de pelerini din toată ţara sunt aşteptaţi în aceste zile la Iaşi la Sărbătoarea Sfintei Parascheva. Anul acesta, credincioşii care vin să se închine la moaştele Sfintei Parascheva se pot închina şi la moaştele Sfântului Maxim Mărturisitorul care au fost aduse de la Mănăstirea Sfântul Pavel din Muntele Athos.
Emil Boc va rămâne premier până la alegerile din 2012, iar Guvernul și PDL vor scoate țara din criză, primele semne clare ale revenirii urmând să apară chiar din ianuarie anul viitor, a declarat fostul ministru Adriean Videanu în emisiunea „După 20 de ani”, difuzata de Pro TV. Videanu a mai declarat anul trecut în […]
Un val de frig a lovit în aceste zile România, iar efectele temperaturilor extrem de scăzute pentru această perioadă a anului nu au întîrziat să se facă simţite. Pe Valea Prahovei a nins, iar în multe regiuni ale ţării s-a instalat frigul, înainte ca autorităţile să distribuie agent termic peste tot. Constănţenii nu primesc căldură deşi temperaturile nu mai depăşesc 6 grade Celsius. Din cauza sărăciei, oamenii încearcă să se încălzească asa cum pot – cu reşouri electrice, fac focul în sobe sau, dacă nu au altă soluţie, se îmbracă bine.
Fostul ministru de Finanţe, Sebastian Vlădescu, a declarat sâmbătă la Realitatea TV, că dacă Guvernul ar fi luat măsuri anticriză din ianuarie, tăierea salariilor bugetarilor ar fi fost de numai 10-12%. Acesta a mai spus că deja cureaua nu mai poate fi strânsă şi că a venit momentul ca guvernanţii să ofere un stimul economiei româneşti.
Reprezentanţii Bisericii spun că măicuţele se mai pot întoarce la mănăstire, însă preotul ar putea fi excomunicat. În toiul nopţii, duhovnicul de la Mănăstirea Brâncoveni, din Olt, a fugit din ţară cu 30 de călugăriţe. Părintele Nichita Paşcan şi 30 de măicuţe de la Mănăstirea Brâncoveni şi-au făcut bagajale, în urmă cu două săptămâni, […]
Specialiştii Organizaţiei Greenpeace au trimis probele chimice ale mostrelor de nămol roşu în Austria şi susţin că rezultatele arată o concentraţie de arsenic de două ori mai mare decât nivelul normal. Valorile de arsenic şi mercur din nămolul toxic din Ungaria sunt surprinzător de mari. Analiza făcută de Agenţiei de Protecţia Mediului din Austria indică […]
Agitaţie mare astăzi la Palatul Parlamentului. Doamnele din organizaţia de femei a PSD îşi aleg conducerea. În jur de 800 de persoane sunt invitate la eveniment. Ion Iliescu, Victor Ponta, Adrian Năstase, Liviu Dragnea sunt doar câteva nume de pe lista organizatorilor. Au primit invitaţie şi doamnele de la PNL şi PC, reprezentanţi ai ONG-urilor […]
Omul despre care se crede că va fi următorul conducător al regimului comnunist din Coreea de Nord, Kim Jong-un, a apărut pentru prima dată în public alături de tatăl său, actualul lider, Kim Jong-il. Cei doi au apărut împreună la o megaceremonie organizată la Phenian, în deschiderea sărbătorilor dedicate Zilei Naţionale. Kim Jong-un, care e […]
Laboratorul Agenţiei Naţionale Antidoping a fost spart. Conducerea instituţiei spune că, cel mai probabil, hoţii căutau documente. Laboratorul Agenţiei Naţionale Antidoping a fost spart duminică dimineaţă de mai multe persoane. Hoţii au intrat în laborator după ce au forţat grilajul ferestrei. Conducerea instituţiei spune că, cel mai probabil, hoţii căutau documente.
Noroc cu carul pentru un britanic care a ghicit numerele câştigătoare la jocul Euro Millions. Contul său este mai plin cu 150 de milioane de euro, sumă-record în istoria Regatului Unit. Jucătorul, care nu şi-a dezvăluit pentru moment identitatea, nu va trebui să împartă premiul cu nimeni pentru că a fost singurul care a nimerit […]
Vârful naţionalei a precizat că se gândeşte la retragere şi că este dezamăgit de prestaţia „unora” Marica regretă că tricolorii nu au fost mai curajoşi în partida contra Franţei şi spune răspicat: „Am pierdut calificarea”. Chiar dacă admite că rezultatele de egalitate obţinute de Belarus şi Bosnia sunt o gură de oxigen pentru formaţia noastră, […]
„Este greu să accepţi că ai pierdut din cauza unei greşeli de interpretare a fazei şi a unei erori de arbitraj. Nu vreau să găsesc alibiuri, dar este a nu ştiu câta oară când păţim aşa ceva anul ăsta”, a declarat selecţionerul după meci. Răzvan Lucescu consideră că România ar fi meritat o remiză în […]
Pentru a evita răceala, trebuie să luăm câteva măsuri care să ne întărescă sistemul imunitar. Nu trebuie să repezim la farmacie, pentru că cel mai mare aliat sunt vitaminele pe care le putem lua dintr-o dietă echilibrată. 1. Fă-ţi proviziile de usturoi, praz şi ceapă. Deşi sunt cam urât mirositoare, aceste alimente sunt de un […]
Proprietarii acvariului în care cefalopodul a devenit faimos prin pronosticurile corecte pentru unele meciuri din cadrul Mondialului de fotbal din Africa de Sud, din vara anului 2010, vor să folosească cele trei denumiri protejate în scopuri comerciale. Proprietarii acvariului german din Oberhausen, care îl găzduieşte pe cel mai celebru cefalopod din lume,caracatiţa Paul, au iniţiat […]
Naţionala de fotbal a României rămâne fără victorie după trei meciuri jucate în preliminariile Euro 2012. Tricolorii au fost dominaţi pe Stade de France, de naţionala cocoşului galic, dar au pierdut ca urmare a unei greşeli de arbitraj. Golurile victoriei francezilor au fost marcate de Remy şi Gourcuff. Scorul final al meciului Franţa – România […]
Apucatul şef al Cancelariei Prezidenţiale, aflat în plin delir conceptual şi total nemulţumit de poporul pe care este chemat să-l lumineze, îi ceartă pe români pentru că ar vrea „prosperitatea fără efort şi stabilitatea fără răspundere”. În plus, timp de vreo 50 de ani, românii s-au dedat iresponsabil la „deliciile colectivismului”. „Iar noi ce […]
[…] Cf. versiunii lui Constantin Virgil Gheorghiu (Memorii I), principele N. ar fi fost expulzat din ţară pentru că ar fi susţinut Mişcarea Legionară. Acest punct de vedere a fost împărtăşit şi de Constantin Argetoianu în memorialistica sa. În Destinul României (1954), Henri Prost afirmă următoarele: „Oficial, măsura a fost motivată de refuzul prinţului de […]
În loc să se ascundă în munţi de ruşine pentru furtul pe care l-a comis în data de 15 septembrie la votul pentru Legea pensiilor, Miss Roberta Pristanda Anastase dă lecţii de moralitate Opoziţiei şi unei ţări întregi.
În sezonul trecut, formaţia vâlceană a jucat finala Ligii Campionilor, pierdută în faţa danezelor de la Viborg HK, obiectivul actualei stagiuni continentale fiind câştigarea trofeului. Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a fost învinsă la debutul în grupa C a Ligii Campionilor, sâmbătă, scor 27-23 (14-12), în deplasarea din Danemarca, cu Randers HK. […]
În timp ce trenurile din România au întârzieri istorice, chinezii nu ştiu ce să mai inventeze ca să trasforme călătoriile cu trenul în voiaj de plăcere. Peste doi ani o călătorie care acum durează zece ore, între Beijing şi Shanghai, va dura mai puţin de patru ore. Cu cel mai rapid tren din lume, construit […]
Fostul director Petrom Service şi cei despre care procurorii susţin că formau grupul infracţional organizat care a delapidat societatea au încasat, prin aproximativ 20 de firme în spatele cărora se aflau, bani pentru operaţiuni fictive precum „pregătirea computerelor şi imprimantelor pentru iarnă”.
Vânzările Logan în Rusia au crescut cu 15% în primele nouă luni, la 44.194 unități, cu trei puncte procentuale sub avansul pieței, iar în septembrie au urcat cu 37%, cu această evoluție marca coborând cu un loc, pe poziția a șasea în topul celor mai bine vândute mașini. În primele nouă luni ale anului trecut, […]
Un fost deţinut de la Guantanamo de naţionalitate siriană, Abdulrahim al-Ginko, cere o despăgubire financiară din partea Statelor Unite pentru „rele tratamente” şi „tortură”, suferite timp de peste şapte ani, aceasta fiind o premieră de la deschiderea închisorii, în 2002, relatează AFP, preluată de Mediafax. În această plângere depusă la tribunalul federal din Washington, Abdulrahim […]
