Cătălin Avramescu ceartă poporul român

Apucatul şef al Cancelariei Prezidenţiale, aflat în plin delir conceptual şi total nemulţumit de poporul pe care este chemat să-l lumineze, îi ceartă pe români pentru că ar vrea „prosperitatea fără efort şi stabilitatea fără răspundere”. În plus, timp de vreo 50 de ani, românii s-au dedat iresponsabil la „deliciile colectivismului”.

 

„Iar noi ce facem? Profesăm admiraţie pentru influenţa franceză, însă ce-ar fi fost Franţa fără conservatorismul gaullist şi fără un regim prezidenţial puternic? Îi apreciem pe austrieci, dar uităm că Austria funcţionează după o formulă semiprezidenţială, iar viaţa politică austriacă este influenţată decisiv de conservatori. Ne-ar plăcea, cu alte cuvinte, prosperitatea fără efort şi stabilitatea fără răspundere. La începuturile regimului parlamentar din România, modelul englez era, ca şi pentru Irlanda, o referinţă indispensabilă. Însă noi, spre deosebire de irlandezi, ne-am separat, în secolul XX, de tradiţiile anglo-americane, pentru a experimenta deliciile colectivismului. Ne-a costat foarte mult. Decenii întregi care ne-au scos de pe orbita dezvoltării europene. Irlanda a avut prudenţa să rămînă în făgaşul definit de valorile dreptei liberale şi conservatoare. Ideile şi ideologiile au consecinţe. Istorice.”

Cătălin Avramescu, „Opţiunea irlandeză”, „Revista 22″, suplimentul „22 plus”, nr. 303, 28 septembrie 2010, p. VII

Radu Popescu

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.