cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Benzina şi motorina comercializate la staţiile OMV Petrom sunt mai scumpe, de la 1 mai. Creşterea de preţ este pusă pe seama evoluţiei cotaţiilor internaţionale la produsele petroliere.

Traian Băsescu s-a arătat sceptic, vineri, în privinţa atingerii de către România a unora dintre ţintele Strategiei UE 2020, alocarea a 3% din PIB pentru cercetare-inovare, întrebând dacă cercetarea românească ar fi capabilă să utilizeze eficient 3% din PIB. Noul Romanian Air Force One, un Boeing 757, îl va costa pe contribuabilul român aproximativ 27 de milioane de dolari americani, conform unui document oficial obţinut de cotidianul .ro cu ajutorul unor surse din Administraţia Prezidenţială.

Peste 10.000 de persoane, membri şi simpatizanţi PSD, au manifestat azi într-un marş de protest, pe traseul Arcul de Triumf – Piaţa Victoriei, cerând demisia Guvernului Boc.

Mai întâi îl plasezi pe Crin Antonescu, cu profilul său de jucător de cazino, la şefia partidului în locul prim-ministrului (patru ani!) liberal Călin Popescu Tăriceanu prin metode netransparente şi inavuabile. După care bagi în compoziţia partidului liberal multă frunză verde, adică pe Sorin Frunzăverde, care vine pe faţă cu un proiect „popular”. Îl aduci […]

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă, pentru acest sfârşit de săptămână, vreme în general frumoasă în toată ţara cu temperaturi între 17 şi 28 de grade Celsius.

Pe litoralul românesc s-a deschis, oficial, sezonul estival. Cei mai mulţi turişti sunt aşteptaţi în Mamaia, însă cea mai animată staţiune se anunţă a fi Vama Veche.

Grecii sunt divizaţi între mânie şi resemnare faţă de terapia de şoc aplicată în ţară în schimbul unui ajutor financiar din partea UE, FMI şi BM, potrivit celor două sondaje publicate sâmbătă de presa din Grecia, informează AFP.

Anul acesta, în România Ziua Muncii stă sub semnul protestelor. Social-democraţii s-au ţinut de cuvânt şi au început să iasă în stradă în marile oraşe ale ţării. Şi în Bucureşti, PSD a anunţat o acţiune de amploare. Participantii la miting au plecat, în jurul orei 11:00, de la Arcul de Triumf spre Piaţa Victoriei.

Zeci de mii de poliţişti s-au pregătit, în întreaga lume, pentru manifestaţiile de 1 mai. În Germania, Rusia, Franţa sau America, forţele de ordine încearcă să evite evenimentele neplăcute din anii trecuţi, când protestele s-au terminat cu conflicte între jandarmi şi participanţi. Cele mai mari tensiuni au loc în Grecia, anul acesta, unde locuitorii sunt nemulţumiţi de măsurile dure de austeritate impuse de FMI şi UE.

Piraţii cibernetici români continuă ofensiva împotriva publicaţiilor internaţionale care pun semnul egal între români şi romi. De data aceasta, ţinta hackerilor au fost site-urile televiziunii italiene RAI şi publicaţiilor La Stampa şi Corriere della Sera.

După o petrecere organizată pentru un ziar de limbă turcă la care au fost poftiţi peste 200 de oameni, o discuţie în jurul unei doamne a reuşit să-i împartă pe cheflii în două tabere.

Zi liberă, începutul sezonului estival sau minivacanţă. La asta se gândesc cei mai mulţi dintre noi când vine vorba de 1 Mai. Numai că, anul acesta, Ziua Muncii nu va mai fi un motiv de sărbătoare pentru mulţi dintre români. Criza economică, lipsa locurilor de muncă, şomajul, ajuns la nivel alarmant şi condiţiile de trai sunt principalele motive pentru care 1 Mai este altfel în 2010.