Dar Ziua Internaţională a Muncii nu a arătat întotdeauna aşa. Cotidianul.ro vă propune o scurtă istorie a acestei zile, de la începuturile ei, în America anilor 1880, adoptarea sărbătorii în ţara noastră, mitingurile din perioada comunistă şi ce mai semnifică această zi pentru români astăzi.
Puţini sunt cei care mai fac o legătură între 1 Mai şi ziua de lucru de opt ore. Deşi mai existaseră încercări de reducere a timpului zilnic de muncă, evenimentul de la 1 mai 1886 este considerat sorgintea sărbătorii. Atunci, sute de mii de manifestanţi au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite.
Însă cea mai mare manifestare a avut loc la Chicago, unde au mărşăluit aproximativ 100.000 de demonstranţi, din care aproximativ 40.000 se aflau în grevă. Dintre ei, 35.000 şi-au câştigat dreptul la ziua de muncă de opt ore, fără reducerea salariului.
Trei zile mai târziu, numărul greviştilor se ridicase la peste 65.000, protest soldat cu ciocniri violente între autorităţile americane şi protestatari. Mai multe persoane şi-au pierdut atunci viaţa.
Ziua Internaţională a Muncitorilor avea să devină abia în 1889, când social-democraţii afiliaţi la Internaţionala a II-a au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internaţională a muncitorilor.
În România, sărbătoare fără muncitori
De peste Ocean, la noi, sărbătoarea avea să ajungă în 1890, când a fost preluată şi de români, însă numai de cercurile intelectuale socialiste, evenimentul reducându-se la simple întâlniri. Şi asta pentru că, la noi în ţară, cei mai mulţi erau ţărani, clasa muncitoare fiind prea puţin dezvoltată.
1 Mai începe să capete însemnătate abia după scoaterea Partidului Comunist în afara legii, în 1924, când organizaţiile profesionale s-au scindat, prin apariţia Sindicatelor Unitare, apropiate Cominternului. Mesajul lor era unul radical, încurajându-i pe muncitori să privească ziua de 1 Mai ca una a "luptei contra asupririi", şi nu o sărbătoare.
"Ziua de 1 Mai nu este şi nu trebuie să fie o zi de sărbătoare, aşa cum este orice zi de sărbătoare burgheză, ci o zi de luptă, aşa cum ea a fost de la începuturile ei. La luptă, nu la odihnă, vă cheamă ziua de 1 Mai. Muncitorimea din România va face în acelaşi timp ca revendicările ei, ca protestul ei, să fie auzite de clasa stăpânitoare", arăta manifestul Sindicatelor Unitare.
Lozinci şi portrete ale conducătorilor iubiţi
După 1944, 1 Mai devine un amestec de sărbătoare, defilări şi manifestaţii. Nostalgicii îşi amintesc însă 1 Mai din perioada comunistă ca de o sărbătoare.
Manifestaţii regizate cu luni de zile înainte, lozinci, paradă, steaguri şi uniforme. Tinerii, copii în acele vremuri, îşi mai amintesc şi azi cântecele patriotice.
După modelul chinez, elevii erau puşi să defileze pe stadioane, cu pancarte cu figurile conducătorilor Nicolae şi Elena Ceauşescu.
Dincolo de mitinguri şi defilări, încă din perioada comunistă, tinerii inaugurau sezonul estival, la mare sau la munte. Costineştiul, Vama Veche sau 2 Mai sunt staţiunile care au rămas şi azi consacrate sărbătorii.
Mai puţini fericiţi erau tinerii UTC-iști. Ei trebuiau să-şi petreacă ziua liberă prin defilări, ode închinate partidului şi conducătorului iubit.
După 1990, românii au continuat să sărbătorească 1 Mai, iar ziua liberă este prilej de ieşiri la iarbă verde, mers la mare sau la munte.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.