cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Directorul Regionalei de Drumuri Timișoara Horațiu Simion și seful secției de Drumuri Orșova, Ion Cunicel, au fost demiși la cererea ministrului Transporturilor, după accidentul produs sâmbătă la Coronin, în Clisura Dunării, atunci când o mașină cu cinci persoane a plonjat în Dunăre. Conducerea Companiei de Drumuri a motivat această decizie prin „indolența și proasta gestionare […]

Cele patru loturi ale drumului de mare viteză Craiova-Pitești scoase la licitație în această vară au fost contestate la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor. Drumul expres Craiova-Pitești supranumit Autostrada Sudului are o lungime de 121 km. iar în iulie CNAIR a scos la licitație contractele de proiectare și execuție pentru cele patru loturi. Valoarea contractelor […]

Diseară, instrumentista poloneză Kinga Glyk va concerta pentru prima dată în România, la Jazz Nouveau, în Control Club. La doar 20 de ani, basista poloneză a susținut deja peste 100 de concerte, atât în țara sa de origine, cât și în afara ei. Acest lucru a fost posibil datorită faptului că artista și-a început cariera […]

Începând cu ora 12:50 circulația rutieră a fost închisă temporar pe Transfăgărășan (DN 7C), între Bâlea Lac și Bâlea Cascadă, pentru toate categoriile de autovehicule, ca urmare a vizibilității foarte reduse provocată de viscol și de ceață. Atenționăm totodată partcicipanții la trafic de existența riscului de producere de avalanșe, pe sectorul menționat, ca urmare a […]

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat luni, că, în opinia sa, se va merge către varianta ca Inspecţia Judiciară să fie o instituţie autonomă. Solicitat să comenteze faptul că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a lansat o nouă variantă, ca Inspecţia Judiciară să fie o instituţie autonomă, cu propria lege de funcţionare, Dragnea a precizat: „Dar […]

Administrația Străzilor București, instituție din subordinea PMB, cumpără prin licitație 38 de echipamente pentru lucrări specifice infrastructurii rutiere, valoarea contractului fiind de aprox. 7 milioane de euro. Cele mai costisitoare utilaje sunt: repartizatorul de asfalt – 5 milioane de lei, o freză de asfalt -1,5 milioane de lei, excavator 24 tone sau mașină de trasat […]

Un elev în vârstă de 8 ani, aflat în clasa a treia la o şcoală gimnazială din Cluj-Napoca, a murit, luni, în timp ce se afla în pauză. Copilul avea probleme cardiace, transmite corespondentul Mediafax. Şeful ISJ Cluj Valentin Cuibus a declarat, luni, pentru sursa citată, că un echipaj SMURD a făcut timp de o […]

Toate traseele turistice din masivele Bucegi și Ciucaș au fost închise temporar din cauza zăpezii care a căzut în ultimele zile. Potrivit unui anunț al Serviciului Salvamont Prahova, la altitudini de peste 1.500 de metri s-a depus un strat consistent de zăpadă care la Vârful Omu măsoară peste 80 de centimetri, iar în zonele în […]

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, în cadrul Adunării Parlamentare a NATO, că Alianţa Nord-Atlantică nu caută confruntare şi nu este o ameninţare pentru Moscova, afirmând că în relaţia cu Rusia este nevoie de o strategie care să includă dialogul, „dar de pe o poziție puternică de apărare și descurajare”. „Scopul nostru este pacea, nu […]

Mai multe străzi din Capitală sunt închise, atât pentru circulația mașinilor, cât și pentru cea a pietonilor, luni, până la ora 12.30, în contextul organizării unui ceremonial de comemorare a victimelor Holocaustului, a anunțat Brigada Rutieră. Evenimentul are loc la Memorialul Victimelor Holocaustului.„Pentru buna desfășurare a evenimentului, între orele 09.00-12.30, se va restricționa traficul rutier […]

Egipt a învins, duminică, Congo, scor 2-1, și și-a asigurat calificarea matematică la Campionatul Mondial din Rusia de anul viitor, cu o etapă înainte de finalul preliminariilor africane. Este prima Cupă Mondială la care ”faraonii” vor participa după cea din Italia, din 1990, transmite Digi Sport. Calificarea la turneul din Rusia îi poate permite legendarului […]

Cel puțin 12 persoane și-au pierdut viața, iar câteva zeci sunt date dispărute după naufragiul unui vas în care se aflau musulmani rohingya refugiați din Myanmar, a anunțat luni paza de coastă din Bangladesh, relatează AFP. „Erau aproape o sută de persoane la bord”, a declarat un responsabil al pazei de coastă, Alauddin Nayan. Mai […]

Moartea celor doi mineri la Mina Lupeni este cel mai recent episod al unei istorii pline cu victime în Valea Jiului.

La tragerea Loto 6/49 de duminică, a fost câștigat premiul de categoria I, în valoare de 4.604.988,60 lei (peste un milion de euro), a anunțat Loteria Română. Biletul norocos a fost jucat la agenţia 22-001 din Iaşi şi a fost completat cu 3 variante simple la Loto 6/49, preţul biletului fiind de 14,5 lei. Este […]

Turcia a anunțat duminică seară că încetează să mai elibereze vize americanilor, cu excepția vizelor de imigrare, ca răspuns la o decizie de același fel luată de Washington, transmite AFP, citată de Agerpres. „Evenimentele recente au constrâns guvernul turc să reevalueze angajamentul guvernului Statelor Unite în favoarea securității instalațiilor și personalului misiunii turce. Cu scopul […]

Adrian Mutu lasă Dinamo pentru FRF. ”Am avut discuția decisivă cu Federația. Marți va fi prima mea zi la Federație. E greu de definit poziția mea, în niciun caz nu sunt director sportiv. Probabil, ceva pe relații internaționale în cadrul Federației. În momentul ăsta nu pot fi alături de echipa națională în sensul tehnic. De […]

Ionela Codlean, soţia minerului lui Lucian Codlean, primul decedat în subteran joi în mina de la Lupeni, a transmis un mesaj emoţionant pe Facebook, duminică, în ziua în care acesta a fost înmormântat. Bărbatul ar fi împlinit duminică 40 de ani. În ziua în care ar fi trebuit să-și serbeze ziua de naștere, acesta a […]

Procuratura din Istanbul a cerut duminică până la 15 ani de închisoare pentru 11 militanți pentru drepturile omului, arestați în iulie și acuzați de legături cu o „organizație teroristă”, a relatat agenția Dogan, preluată de AFP. Printre acuzați figurează directoarea și președintele filialei din Turcia a Amnesty International, precum și un cetățean german și unul […]

Gimnasta Larisa Iordache, care a ratat Mondialele 2017 de la Montreal din cauza unei rupturi de tendon ahilian, a declarat pentru Antena 3, că recuperarea va dura șase luni de zile, după care se va întoarce în sala de gimnastică. ”În maximum șase luni de zile o să fiu pregătită din nou să fac gimnastică. […]

Peste un milion de oameni au luat parte duminică la marșul organizat la Barcelona împotriva secesiunii Cataloniei de Spania, au anunțat organizatorii manifestației, care precizaseră inițial că la miting au participat 950.000 de persoane, relatează DPA, citată de Agerpres. În schimb, poliția municipală a anunțat pe contul său de Twitter o participare de 350.000 de […]

Medicul primar de chirurgie estetică Cristian Nițescu ne-a explicat care sunt motivele pentru care românii ajung pe masa de operație și care sunt costurile, în funcție de intervenția dorită.

Liderul mondial, Rafael Nadal, a câștigat duminică turneul ATP de la Beijing, învingându-l în finală, în două seturi, pe australianul Nick Kyrgios, locul 19 ATP. Nadal şi-a adjudecat rapid primul set, scor 6-2, după 54 de minute. În setul secund, ibericul s-a impus cu 6-1, după alte 39 de minute. Pentru Nadal este titlul cu […]