cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

PDL va depune marți la Camera Deputaților moțiunea simplă pe tema privatizării CFR Marfă, document intitulat „Cronica unei alte privatizări eșuate”, a anunțat purtătorul de cuvânt al democrat-liberalilor, Adriana Săftoiu, relatează AGERPRES. „Sperăm ca în urma acestei moțiuni să primim răspunsul la cel puțin trei întrebări: ce se va întâmpla cu cei 11.000 de angajați […]

O agenţie federală din SUA responsabilă de supravegherea companiilor de creditare ipotecară Fannie Mae şi Freddie Mac vrea să obţină de la Bank of America despăgubiri de 6 miliarde dolari pentru practici de dinaintea crizei financiare, au declarat surse apropiate situaţiei, pentru Financial Times, potrivit Ziarului Financiar.  Agenţia Federală pentru Finanţarea Locuinţelor a dat în […]

FMI a arătat într-un grafic că România are cea mai mare rată a creditelor neperformante din regiune, fapt ce contribuie la vulnerabilitatea sa la şocuri, potrivit jurnaliştilor de la Capital. Conform raportului FMI, România are o rată a neperformantelor mai mare decât Ungaria, Bulgaria, Ucraina, Moldova, Croaţia, Lituania, Bosnia şi Herţegovina, Macedonia, Letonia, Rusia, Cehia, Slovacia, […]

China va permite televiziunilor, care emit prin satelit, să cumpere dreptul de preluare şi difuzare a unui singur program străin, în fiecare an, începând din 2014, relatează presa centrală de la Beijing, potrivit Antena3.ro. Administrarea Generală a Presei şi Publicaţiilor, forul chinez care se ocupă de monitorizarea televiziunilor interne, a precizat printr-un comunicat oficial, preluat […]

Ministrul francez al Afacerilor Externe, Laurent Fabius, a anunţat luni că l-a „convocat imediat” pe ambasadorul Statelor Unite la Paris, după informaţiile potrivit cărora Agenţia de Securitate Naţională americană NSA a interceptat masiv comunicaţiile în Franţa. „L-am convocat imediat pe ambasadorul Statele Unite care va fi primit în această dimineaţă la Quai d’Orsay”, a declarat […]

Ministrul de Externe al Suediei, Carl Bildt, și șeful diplomației poloneze Radosław Sikorski vin la Chișinău în cadrul unui tur diplomatic, care include R. Moldova, Ucraina și Georgia. Oficialii europeni vor discuta cu Prim-ministrul Iurie Leancă, cu liderii partidelor Coaliției Pro-Europene și cu șeful Delegației UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola. În dimineața zilei de […]

Două persoane au fost rănite în urma unei explozii care a avut loc la o magistrală de gaze în comuna prahoveană Cornu. Doi muncitori care lucrau la întreţinerea unui canal de apă în satul Cornu de Jos au fost răniţi în urma unei deflagraţii care s-a produs la o magistrală de gaze aflată în apropierea […]

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, răspunzând unei întrebări, că fostul premier liberal Călin Popescu Tăriceanu este „un om de dreapta, un om extrem de serios”, adăugând că PDL a lucrat foarte bine cu acesta, transmite MEDIAFAX. Afirmaţia este făcută în contextul în care, duminică, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD) şi Iniţiativa România […]

Agenţia americană de contraspionaj NSA a interceptat masiv comunicaţiile telefonice ale cetăţenilor francezi, dezvăluie, luni, cotidianul Le Monde, citând documente ale fostului consultant al agenţiei Edward Snowden, relatează MEDIAFAX. Într-o perioadă de 30 de zile, între 10 decembrie 2012 şi 8 ianuarie 2013, NSA a efectuat 70,3 milioane de înregistrări de date telefonice ale francezilor, […]

Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Federației Ruse vrea să obțină acces total la datele personale ale utilizatorilor de Internet, transmite UNIMEDIA, citând Kommersant.Ministerul Comunicațiilor din Federația Rusă a elaborat un proiect de lege care prevede că din 1 iulie 2014 toți providerii de internet trebuie să instaleze echipamente speciale de monitorizare a traficului: IP-adrese, […]

Radu Stroe, ministrul Afacerilor Interne, a declarat, duminica seara, ca PNL nu se opune explorarii si exploatarii gazelor de sist in Romania, in conditiile in care liberalii nu au nimic impotriva dezvoltarii economice, „pe orice cale, evident cu respectarea conditiilor de mediu”. Daca noi ne-am opus acestui proiect de lege in Parlament, nu am facut-o […]

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu consideră că liderul liberalilor, Crin Antonescu, nu va fi candidatul USL la alegerile prezidenţiale şi că nu va fi o surpriză momentul în care PSD îşi va anunţa public intenţia de a propune un candidat din partid în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni. „Nu cred că Antonescu va fi nici […]

Jucătoarea daneză Caroline Wozniacki, nr.1 pe lista capilor de serie, a câştigat turneul feminin de tenis în sală (WTA) de la Luxemburg, dotat cu premii în valoare de 235.000 dolari, potrivit Agerpres. Duminică, în finala competiţiei, Wozniacki a dispus cu 6-2, 6-2 de germanca Annika Beck. Acesta este primul titlu din acest sezon pentru fosta […]

Cel puţin 49 de persoane au murit, duminică, în violenţele din Irak, dintre care 34 în explozia urmată de un atentat sinucigaş împotriva unei cafenele din Bagdad, potrivit Mediafax. O bombă a explodat în apropierea terasei unei cafenele, iar un kamikaze şi-a detonat ulterior centura de explozibil în momentul în care mulţimea se aduna la […]

Andreea Marin a revenit în televiziune duminică seară, cu emisiunea „Preţuieşte Viaţa”, la TVR.  Vedeta a vorbit, în prima emsiune despre sentimentele care o încearcă, păşind în studioul care cu ani în urmă găzduia celebra emisiune „Surprize Surprize”.”Am păşit cu emoţie în acest studiou. A fost casa mea ani de zile, mii de surprize au […]

Un copil de 11 ani a fost dus, duminică seară, la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din București, fiind mușcat de picior de către un câine fără stăpân. El este în stare stabilă şi va fi transportat la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş”, conform unui apropiat, citat de Mediafax. Copilul le-a povestit medicilor că în cursul […]

CFR Cluj a învons, duminică, în deplasare, echipa Ceahlăul Piatra Neamț cu scorul de 1-0, într-un meci din etapa a XI-a a Ligii I, relatează Mediafax. Tade a înscris unicul gol al partidei, în minutul 69, cu un şut din aproximativ trei metri. Ceahlaul Piatra Neamţ: Jovici – Dumitraş, Marc, Cânu (Ichim ’56), Cazan – […]

Delegaţia Guvernului României, condusă de premierul Victor Ponta, a ajuns duminică seară în SUA, urmând ca luni să înceapă vizita oficială la Washington, în perioada 21-23 octombrie, potrivit Agerpres. Şeful Guvernului este însoţit în vizita oficială din SUA de miniştrii Energiei, Constantin Niţă, Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, Educaţiei, Remus Pricopie, şi Mediului, Rovana Plumb. Primul […]