Proiectul noului Cod rutier ar putea intra pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Guvernului. Premierul vrea să adopte acest cod prin Ordonanță de Urgență, deși parlamentari PSD și PNL vor ca noul Cod să fie trimis în Parlament, pentru a fi dezbătut. De asemenea, referitor la cuantumul amenzilor prevăzute în noul Cod, […]
Tortura şi relele tratamente, care aduc uneori moartea, sunt „răspândite” în închisorile din Libia, arată un nou raport ONU, citat de BBC News pe site-ul de Internet, potrivit Mediafax. Raportul afirmă că tortura este cel mai des folosită „imediat după arest şi în timpul primelor zile de interogări”. ONU apreciază că aproximativ 8.000 de persoane […]
Un fost ministru francez a postat o petiţie online împotriva aderării României la Schengen. Documentul a fost semnat, în doar câteva ore, de doar 60 de persoane, care nu vor ca România şi Bulgaria să intre, la 1 ianuarie 2014, în spaţiul de liberă circulaţie, potrvit B1 Tv. Petiţia a fost iniţiată de către fostul […]
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a fost sesizat de mai multe ONG-uri privind declaraţiile făcute de secretarul de stat din Ministerul Educaţiei Kiraly Andras György, care a afirmat că nu şi-ar trimite copilul la o şcoală unde ponderea romilor este semnificativă. European Roma Rights Centre (ERRC), Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii – […]
Dan Voiculescu şi fiica acestuia, Camelia, au fost trimişi, marţi, în judecată pentru complicitate la şantaj în dosarul în care anchetatorii îl acuză pe directorul general Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu, că l-ar fi şantajat pe Ioan Bendei, administratorul RCS-RDS.
TEPCO a anunțat, marți, că patru tone de apă radioactivă s-au scurs în mod accidental pe solul instalației de la centrala de la Fukushima, în cursul unor operațiuni de curățare, informează AFP, preluată de b1TV. Incidentul a avut loc în timp ce muncitorii pompau apă de ploaie într-un jgheab de beton, către un rezervor de […]
Din 1 şi până în 31 octombrie, 5 minute de muzică clasică pot fi ascultate în spaţii neconvenţionale din întreaga Românie: hipermarketuri, mall-uri, librării, şcoli, muzee, graţie unei campanii Radio România Muzical, unicul post românesc dedicat exclusiv muzicii clasice şi de jazz, după cum anunţă SRR. Ediţia din octombrie a proiectului Ascultă 5 minute de […]
În data de 5 și 6 octombrie Centrul Național al Dansului Bucureşti găzduiește premiera proiectul coregrafic CAMERA 0001|FABRICA DE VISE, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi derulat în cadrul programului curatorial Cartierul de Dans al Asociaţiei Secţia de Coregrafie,anunţă organizatorii. CAMERA 0001|FABRICA DE VISE a apărut în urma unui laborator de cercetare realizat de […]
SURSA:REALITATEA.NET Camelia Voiculescu, fiica lui Dan Voiculescu, a dispus ca emisiunile Trustului Intact, inclusiv cele de divertisment, precum „Răzvan și Dani”, „Acces Direct”, „Capatos”, să participe la o campanie „victimizare” a lui Sorin Alexandrescu, după ce acesta a fost reținut de procurorii DNA. DNA arată că, în noaptea de 30 spre 31 mai 2013, se […]
Într-o lume globalizată, tranzacţia finlandezilor de la Nokia cu americanii de la Microsoft este pusă sub semnul întrebării de autorităţile fiscale indiene, conform Digi24. Acestea au pus sechestru pe unele active ale Nokia pentru a se asigura că grupul finlandez va achita taxe de peste 600 de miloane de dolari. Sechestrul vizează o serie de […]
Curtea Constituțională a României a decis marți că este neconstituțională recunoașterea calității de titular în învățământ de către consiliul de administrație și, respectiv, senatul universitar, într-o altă modalitate decât concursul, conform AGERPRES. În ședința de marți, Curtea s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate ridicate direct de Avocatul Poporului, în temeiul art.146 lit.d) teza a doua […]
Locuitorii din satul Izvoarele, judeţul Galaţi, unde de o săptămână cutremurele se ţin lanţ, s-au trezit cu sulf în fântâni. Oamenii sunt speriaţi la gândul că un nou seism s-ar putea produce oricând. Ei au văzut că, pe dealurile din zonă, au apărut crăpături în pământ, conform b1TV. „Ieri a apărut în fântâni. Astăzi vine […]
O comună din judeţul Bihor a devenit exemplu de eficienţă economică, conform Digi24. În Sălard, la fiecare 16 locuitori, există o firmă care produce câte ceva, de la vin până la materiale de construcţii. Aşa se face că doar 60 de localnici din cei peste 4.000 nu au un serviciu, ceea ce înseamnă că şomajul […]
Mihai Goţiu Directorul SRI, George Maior, a reuşit să atingă ieri un maxim (cel puţin până în acest moment) al manipulărilor legate de protestele împotriva proiectului minier de la Roşia Montană. “SRI a acordat atenţie acţiunilor interesate menite să influenţeze actul decizional, precum şi tentativelor unor structuri extremiste eco-anarhiste de a exploata sau de a […]
Circulația feroviară între Brașov și Predeal este închisă pentru eliberarea gabaritului căii ferate de copacii căzuți între stațiile Dârste – Timișu de Sus (firul II) și Timișu de Sus – Predeal (firul II, firul I fiind închis pentru lucrări de reabilitare), informează Compania Națională de Căi Ferate ‘CFR’ SA, printr-un comunicat remis AGERPRES. Până la […]
Oscar Pistorius, campionul paralimpic sud-african, acuzat de uciderea logodnicei sale Reeva Steenkamp, a angajat experți americani în medicină legală în vederea pregătirii apărării în procesul ce va începe în luna martie 2014, relatează AFP preluata de b1TV. „Este o practică normală să lucrezi cu experţi pentru a pregăti un proces„, a declarat purtătorul de cuvânt […]
Șaptesprezece țări au convenit să-și deschidă frontierele pentru refugiații sirieni, a anunțat marți, la Geneva, Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați, Antonio Guterres, transmite AFP. Antonio Guterres a declarat, în cadrul unei conferințe de presă organizate la sfârșitul unei reuniuni a comitetului executiv al Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR), că aceste țări […]
Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că proiectul anunţat anterior privind aministierea aleşilor locali va fi iniţiat săptămâna viitoare, precizând că urmează o discuţie pe această temă în USL. „La începutul săptămânii viitoare fie vom actualiza un proiect… dar nu ştiu foarte bine că el este la Cameră (Deputaţilor, n.r.), fie vom iniţia unul […]
Cel puțin două persoane și-au pierdut viața și alte 58 au fost date dispărute după scufundarea a trei ambarcațiuni de pescuit în Marea Chinei în urma taifunului Wutip, au informat marți autoritățile maritime ale țării, potrivit EFE, citată de Agerpres. Cel mai recent bilanț oficial consemnează, de asemenea, că 14 persoane au fost salvate din […]
Președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România, Mihai Dragoș, a afirmat marți că organizația pe care o conduce pregătește acțiuni de protest „în lipsa unor perspective reale din partea Guvernului de creștere a finanțării educației și tratării acesteia ca prioritate națională”. „Odată cu deschiderea anului universitar, organizațiile studențești din toată țara, membre ale Alianței […]
Liberalii le-au transmis marţi colegilor de alianţă că vor avea nevoie de „multe runde de negociere” înainte să fie de acord cu proiectul de descentralizare, propus de Liviu Dragnea. Mesajul a fost dat prin intermediul lui Klaus Johannis, cel care se bucură de credibilitate atât în rândul primarilor, cât şi al opiniei publice.
Președintele PNL, Crin Antonescu, nu vede o problemă în faptul că partidul său sau PSD depun proiecte de lege, separat. „Nu ne deranjează niciun proiect pe care l-a propus cineva din PSD, absolut deloc, și nu am vreo informație că cineva ar fi deranjat de proiecte care vin dinspre PNL, pentru că e misiunea miniștrilor […]
Fostul deputat PSD Mugurel Surupăceanu a fost condamnat, marţi, de Tribunalul Gorj la şapte ani de închisoare cu executare, într-un dosar de…
Accizele în 2014 vor fi calculate la un curs de 4,4485 lei/euro, anunțat marți de Banca Centrală Europeană (BCE). Cursul este mai mic cu 1,6% decât cel la care au fost calculate accizele pentru acest an. Astfel, anul acesta, accizele au fost calculate la un curs de 4,5223 lei/euro, anunțat de Banca Centrală Europeană pe […]
Cel puţin 115.206 de oameni au fost ucişi în conflictul din Siria, majoritatea fiind combatanţi, potrivit unui bilanţ realizat de organizaţia Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO). „OSDO a stabilit că 115.206 persoane au murit în perioada 18 martie 2011 – 30 septembrie 2013”, a anunţat organizaţia cu sediul în Marea Britanie. Conform sursei citate, […]
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, va prezenta, pe 8 octombrie, în plenul Camerei Deputaţilor, situaţia referitoare la accesarea fondurilor europene, la şedinţă urmând să participe şi premierul Victor Ponta. Anunţul a fost făcut de secretarul Camerei Niculae Mircovici, care spune că această dezbatere are loc la cererea grupului parlamentar al PDL. „Marţi, de la ora […]
