Incidentele recente, pornite de la o banală manifestare la Club A din Bucureşti, au adus în prim-plan un ministru al Culturii, Daniel Barbu, pe care nu mă sfiesc să-l calific drept unul dintre cei mai slabi din Guvernul Ponta.

Nu cred că exprim un punct de vedere nou dacă scriu că nu exclud faptul că un eventual aviz negativ al Parlamentului în cazul mult discutatului proiect al Roşiei Montane să rămână doar pe hârtie, pentru că şi în acest caz ar putea interveni din afară cineva ultrapotent FĂRĂ SCRUPULE, care şi-ar impune punctul de vedere favorabil, evident, holdingului canadian.

Zilele trecute, pe site-ul slate.fr a apărut un documentat articol despre cazul Roşia Montană şi despre proiectul exploatării gazelor de şist din România de către firma americană Chevron.

Ca să elimin toate dubiile, precizez de la bun început că este vorba de un „succes epocal” al diplomaţiei româneşti din epoca Titus Corlăţean, şi nu al demersurilor primăriei Bucureştilor, condusă Sorin Oprescu, care şi aşa are destule pe cap.

Cum, chiar şi în momente de restrişte, românul face haz de necaz, cum, în ultima vreme, fie ne mor regizorii de excepţie ce au delectat întreaga ţară cu realizările lor artistice, sau, ca ultimii neghiobi, ne batem joc de marii actori de comedie, vezi cazul lui Alexandru Arşinel, PDL, formaţiune politică aflată într-un foarte incomod scaun al opoziţiei parlamentare, s-a gândit să suplinească acest gol imens şi să ne propună un „guvern din umbră” de tot hazul.

Când, pe 13 septembrie, l-am auzit pe Daniel Constantin Barbu că, în calitate de ministru al Culturii, susţine proiectul Roşia Montană, dar ca senator al PNL va vota împotriva lui, m-am întrebat dacă nu am probleme cu percepţia exactă a sensurilor unor cuvinte.

Lovitură de teatru în cazul mult trâmbiţatelor atacuri aeriene împotriva Siriei după ce, luni, înainte ca în Congresul SUA să fie prezentată cererea preşedintelui Barack Obama de a se autoriza o intervenţie militară, Rusia pare să fi dat o mare lovitură prin propunerea, aprobată iniţial de regimul Assad, ca arsenalul chimic al Damascului să fie plasat sub control internaţional.

Spre dezamăgirea claponilor politici şi a vuvuzelelor analiste, locale şi externe, care, luni şi marţi, anunţau cu tam-tam iminenta intervenţie militară a SUA, Angliei, Franţei etc., împotriva Siriei, fără aprobarea Consiliului de Securitate, alianţa sui-generis s-a fisurat înainte de a se forma.

Băsescu a observat uimit zilele trecute că la foarte multe case din judeţul Harghita drapelul secuiesc se află lângă cel al Ungariei şi că lipseşte cel al României, ţară pe al cărei teritoriu se întâmplă aşa ceva.

Constatarea din titlu aparţine unui mare om de cultură, care nu-şi putea reprima tristeţea uriaşă văzând până unde s-a ajuns cu dispreţul faţă de alegători în România de azi, dacă până şi Băsescu nu a scăpat ocazia să denunţe faptul că, despre probleme ce „ard”, nu poate dialoga cu premierul României.

Nu e prima oară când scriu despre Sebastian Lăzăroiu, dar e prima dată când, asemenea atâtor oameni şi gazetari normali şi responsabili din ţara asta, am rămas şocat de gestul lui de a o „arunca” în spatele unor gratii imense pe jurnalista Mihaela Bîrzilă, altfel o remarcabilă realizatoare de emisiuni de televiziune.

În stilul său cunoscut de acum, Traian Băsescu face mereu declaraţii delirante, care, într-un stat normal, ar trebui să provoace uragane sau cutremure politice.

Subiectul „România şi închisorile secrete ale CIA” nu este nou, el datează de la începutul deceniului trecut, fiind dezvăluit de redutabilul cotidian „The Washington Post”.

Niciodată după 1989 nu am mai văzut imagini de un dramatism aparte, precum cele de vineri, din faţa şi din curtea Liceului bucureşten „Bolintineanu”, ele rivalizând cu cele din Basarabia anilor 1945-1949.

Cum se ştie chiar din cotidianul.ro, unul dintre premiile acordate zilele trecute de Marea Lojă Naţională a României, cel ce poartă numele lui Constantin Brâncuşi, a stârnit uriaşe controverse după ce s-a aflat numele laureatului, poetastrul mason George Virgil Stoenescu.

Consider că, dacă am replicat foarte dur în cotidianul.ro, atunci când „Vocea Rusiei” a luat-o razna în momentul în care a abordat un subiect foarte sensibil pentru România – era vorba de problema Tezaurului -, nu pot să „kaput”-ez după ce un ipochimen de la Deutsche Welle elucubrează pentru a-şi justifica faptul că se crede un „panzer” ideologic atunci când comentează cazul Marga-ICR.

Deputatul UMP (partid de dreapta), Pierre Lellouche, fost secretar de Stat la Ministerul francez al Afacerilor Europene, a avut un foarte dur schimb de replici cu Bogdan Mazuru, ambasadorul României la Paris.

Zilele trecute am aflat un gând ce-i aparţine marelui om politic român Petre P. Carp, unul dintre stâlpii „Junimii”, şi, înainte de toate, fost premier în două rânduri şi fost ministru şi parlamentar, care a spus, la un moment dat: „România are atâta noroc, încât nu mai are nevoie de oameni politici!”.

După cum mă aşteptam, ştirea publicată de Cotidianul referitoare la Ion Mihai Pacepa şi clarificarea condiţiilor în care-şi primeşte pensia atribuită de statul român a fost ignorată de mass media din ţară, deşi, pentru mine, cel puţin, acest caz seamănă tot mai mult cu cel al falselor carnete ale lui Hitler, care, în 1983, au siderat presa mondială, pentru ca, în scurtă vreme, să se dovedească un bluf, unul dintre ele mai mari din istoria presei lumii.

După condamnările definitive în dosarul schimburilor de terenuri dintre MapN şi Becali, mai toate televiziunile realizează dezbateri fluviu despre latifundiarul din Pipera, uitând în mod suspect că el nu a fost singurul protagonist al procesului, care a mai avut în prim-plan încă două nume de marcă.

De când s-a delimitat cu tam-tam de Partidul Democrat Liberal întrucât, la Congres, Vasile Blaga nu i-a creat pârtie acestei sui generis Evita Peron a zilelor noastre, care a fost la un moment dat Elena Udrea, Traian Băsescu a aflat (!?) ceea ce scrie şi în Constituţie, despre care, dacă ne ghidăm după tot ce a făcut până acum ca locatar al Cotroceniului, nu ştiu dacă a auzit.

În 1999, în timpul bombardamentelor NATO asupra fostei Iugoslavii, Papa Ioan Paul al II-lea a cerut un armistiţiu pentru perioada Paştelui catolic.

Din acele ţări europene lovite de criză în 2008, doar Germania, mai întâi, şi încă două – România şi Ungaria – au depăşit-o, declara, luni, preşedintele Traian Băsescu în direct şi la oră de vârf.

De o bună bucată de vreme, când Traian Băsescu se simte încolţit, scoate de la naftalină marota rusească, materializând-o fie în „ameninţările Kremlinului”, „vinderea ţării ruşilor”, fie denunţând „opţiunea spre Est – adică Rusia”…