Băsescu, „independentul”

De când s-a delimitat cu tam-tam de Partidul Democrat Liberal întrucât, la Congres, Vasile Blaga nu i-a creat pârtie acestei sui generis Evita Peron a zilelor noastre, care a fost la un moment dat Elena Udrea, Traian Băsescu a aflat (!?) ceea ce scrie şi în Constituţie, despre care, dacă ne ghidăm după tot ce a făcut până acum ca locatar al Cotroceniului, nu ştiu dacă a auzit – şi anume că preşedintele trebuie să fie deasupra formaţiunilor politice, adică un mediator independent. Dar, cum el este un interpret original de texte – politice, economice, culturale, religioase, sportive etc., – şi această independenţă a înţeles-o în stilul său, devenit clasic de-acum. Mai exact, el concepe politica din România după reguli strict proprii, care, de puţine ori, dacă nu deloc, au coincis cu cele normale, unanim acceptate de ceilalţi politicieni şi, înainte de toate, de concetăţeni. Dacă, până mai ieri, când PDL era pe cai mari şi nu-l sancţionaseră drastic la urne alegătorii, termenul de independent în politică îi mirosea urât, chiar îi puţea, şi făcea pe dracu’ în patru ca prin mijloace la vedere şi îndeosebi subterane (a se înţelege servicii secrete, dar nu doar ele) să încorporeze independenţii în partidul său de suflet, acum noua realitate politică din ţară l-a determinat să se reevalueze şi pe el. Real sau imaginar?

Aşa se face că, peste noapte, Băsescu a devenit INDEPENDENT în cuget şi simţiri şi vrea s-o demonstreze cu orice ocazie. Din această perspectivă, participarea sa la Sărbătoarea Florii de Salcâm din comuna dobrogeană Peştera şi la chermeza din Certeze putea trece neobservată dacă imaginile camerelor de televiziune nu ne-ar fi arătat un Băsescu ştiut deja, adică acela care, la un Revelion din Piaţa Palatului, se urca pe scenă la cumpăna dintre ani, destupa sticla de şampanie, bea vârtos din ea, după care, asemeni marinarului ce, revenit pe ţărm, a eşuat într-o cârciumă, unde a „ras” un rom mare, şi-a şters tacticos gura cu dosul palmei. De data asta, el s-a aşezat la o masă, a deschis o bere rece şi a ciocnit cu cei din jur. Am revăzut, cu această ocazie, pe Băsescu cel care, între două înghiţituri de bere, ca la „una mică”, a comentat în felul său original faptul că primarul comunei gazdă este independent, e adevărat după ce prima oară candidase din partea PSD şi câştigase alegerile, ca şi anul trecut. Sigur, nu contest faptul că el a fost reales tot triumfal, că în presa judeţeană are o imagine de bun gospodar, dar găsesc interesantă explicaţia felului în care preşedintele a ajuns la această paranghelie: „…am intrat pe Internet şi am văzut că este o comună autofinanţată, ceea ce, la momentul ăsta, poate fi o lecţie pentru foarte mulţi primari (…)”. Chestiile astea cu Internetul, autofinanţarea şi lecţia să i le spună lui Dorel Onaca, nu şi nouă.

Revenind la comentariul său privind independenţa primarului respectiv, el este antologic, şi îl punem în colecţia de „ziceri” băsesciene din anii prezidenţiatului său, în care luni spunea „hăis”, iar marţi „cea” (amintitul consilier Onaca îi poate explica terminologia pe care am folosit-o în ultima frază ): „Par a mă convinge tot mai mult că cea mai bună în politică este independenţa. Şi eu am devenit independent de câteva luni” (!?). Şi mai e ceva interesant în declaraţia lui, care trebuie evidenţiat: este vorba despre explicaţia privind „succesurile” primarului – vorba Elenei Băsescu – datorate faptului că el „s-a rupt de sistemul clientelar” al partidelor. Invitaţia implicită adresată altor primari (inclusiv lui Boc, „Pinalti” sau Falcă?) de a face la fel este mai mult decât evidentă, pentru el nemaicontând legile sau ordinea constituţională, ci, pur şi simplu, logica proprie, adică anarhia administrativă! Pentru că să nu ne spună Băsescu că nu ştie că edilul respectiv a fost iniţial în PSD, iar în timpul primului mandat S-A DELIMITAT treptat de mahării locali pe linie de partid, devenind independent. Nu am nimic contra acestui gest, dar primarele are bază solidă în realităţile şi posibilităţile comunei, care i-au permis autofinanţarea, ceea ce alţi mulţi colegi de-ai săi din ţară nu au, iar acest lucru contează decisiv.

Sunt multe de zis despre noua imagine cu care vrea să ne ia faţa Băsescu în aceste zile în care a circulat pe traseul Mănăstirea Salva, din Bistriţa-Năsăud, comuna dobrogeană Peştera şi comuna Certeze din Oaş, într-o campanie electorală ale cărei dedesubturi le vom afla curând, dat fiind că proaspătul nostru preşedinte „independent” iubeşte ca nimeni altul loviturile sub centură, cărora le vor cădea victime ageamiii sau carieriştii politici gen Ponta şi Antonescu. În rest, dacă se uită la bilanţul său, ce vede? Că trebuie să deconteze catastrofala guvernare Boc-Ungureanu, iar pe plan extern, unde a preluat din mers intrarea în NATO şi UE realizată de alţii, nu ştie încă unde e Spaţiul Schengen. Băsescu-independent? Da, la glumele anului politic…

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Dumitru Constantin 677 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.