Luni, înainte să înceapă şedinţa Parlamentului în care trebuia citită hotărârea Curţii privind referendumul, am primit un e-mail cu un conţinut ce ilustrează spiritul pleşcar al românilor şi capacitatea noastră de a coborî în deriziune orice eveniment, fie el mare sau mic. Asta, pe de o parte.
Cum se ştie, în momentele sale delicate, regimul communist activa „fabricile” securiste de zvonuri, care aruncau pe piaţă scenarii ale „pericolului crescând ce vine din Moscova bolşevică” şi care „recurg la cele mai sofisticate metode pentru a şubrezi ori demola regimurile incomode din ţările socialiste frăţeşti”.
Luni, europarlamentarul Laszlo Tokes a ţinut o conferinţă de presă care ne-a lămurit din nou, dacă mai era nevoie, asupra rolului jucat de Budapesta, personal de premierul Ungariei, Viktor Orban, în viaţa politică din România şi, mai presus de orice, în salvarea lui Traian Băsescu de la demiterea din postul de preşedinte, în urma referendumului ce avusese loc în ajun.
După ce, zilele trecute, preşedintele suspendat, pe care-l doresc destituit cât mai curând, a vorbit nonşalant despre ziarişti ca despre nişte „golani”, a trebuit să constat din nou că în istoria politică românească nu s-au mai consemnat atâtea episoade în care ştacheta bunului-simţ, a unei elementare bune cuviinţe şi a unei comportări civilizate să fie atât de coborâtă precum a făcut-o şi încă o mai face Traian Băsescu.
Cu fiecare zi ce trece consemnăm noi şi surprinzătoare fapte ce arată că regimul Băsescu s-a bazat pe orice, dar nu şi pe regulile unui stat de drept şi pe instituţiile lui, pe care, prin cele mai rudimentare mijloace, le-a subjugat şi adus în starea de vasalitate.
Nu-mi propun să discut statutul Curţii Constituţionale, mai ales în contextul crizei actuale, când s-ar putea trezi unii să denunţe un „nou atac la o instituţie fundamentală a statului de drept”, ci să evidenţiez ciudăţeniile create deliberat de unele dintre hotărârile sale.
Era ora 20.50, când, pe surse, s-a anunţat că, prin 256 de voturi, Parlamentul României a decis ca Traian Băsescu să fie suspendat din postul de preşedinte al României, urmând ca, la referendum, românii să se pronunţe asupra menţinerii sale la Palatul Cotroceni, ceea ce, după cum stau lucrurile, el nu va mai reuşi.
În România, ţara unde orice este posibil, informatorii lor sunt oameni cu sufletul curat, care au cedat doar în urma unor uriaşe presiuni psihice şi fizice, iar ceilalţi au fost nişte canalii sau brute; despre plagiatorii lor nu poţi sufla o vorbă întrucât există eficienta conspiraţie a tăcerii, iar ceilalţi sunt nişte hoţi ordinari, fără mamă şi fără tată…
Dreapta lui Viktor Orban revine la cultul fostului regent Miklos Horthy, pe care extrema dreaptă l-a considerat mereu drept un erou. Mai mult, premierul Viktor Orban a refuzat public să-l califice dictator pe amiral – arată cunoscuta revistă franceză L’Express într-un articol consacrat duminică acestei teme.
Zilele trecute l-am văzut în două rânduri pe Traian Băsescu arătând ediţia de buzunar a Constituţiei şi invocând-o răspicat, şi mărturisec că, de fiecare dată, m-am frecat la ochi, întrucât era vorba atât de o imagine inedită, cât şi de una idilică aş spune. Resemnare sau disperare?
Iniţial, acest articol se numea „Sectorul lui Poteraş nu mai seamănă a oraş” şi voiam să-l public acum o lună, dar l-am amânat, vrând să văd cum îl vor evalua pe primar locuitorii cu prilejul scrutinului de la locale.
Nu o cunosc personal pe doamna Lucia Hossu Longin, iar de aproape am văzut-o cu ocazia unei recepţii la Athenee Palace, dar astea nu mă fac să nu apreciez incontestabilele sale calităţi de jurnalistă şi, înainte de orice, de realizatoare de televiziune.
Bântuie prin ţara noastră, când vrea şi unde vrea, un strigoi politic pe numele său Laszlo Kover, preşedinte al Parlamentului Ungariei – funcţie foarte importantă în conducerea unui stat care, ca şi România, este membru al NATO şi, deopotrivă, al UE, adică cele mai reprezentative structuri internaţionale ale democraţiei, respectului reciproc şi coeziunii internaţionale.
Zilele trecute am fost la recepţia oferită de ambasada din Bucureşti a unuia dintre cele mai importante state de pe glob, unde au fost prezenţi mai toţi şefii misiunilor diplomatice din Bucureşti, numeroşi politicieni autohtoni, artişti şi oameni de cultură, jurnalişti români, ca şi mulţi corespondenţi străini.
Cum era de aşteptat, nici nu apucase premierul desemnat Victor Ponta să anunţe lista celor propuşi pentru a prelua portofoliile în cabinetul său, că au şi început să curgă contestaţiile.
După succesul moţiunii de cenzură a USL, prea puţini politicieni şi analişti au insistat asupra premierelor pe care le-a reprezentat acest eveniment, ei întrebându-se cum, şi dacă, preşedintele Traian Băsescu va coabita normal, civilizat şi eficient pentru ţară şi popor, cu un guvern format de fosta opoziţie.
Aşadar, moţiunea a trecut, Guvernul „şmecheraşului” Ungureanu (cum îl numea cu ani în urmă un memorialist pe cel ce avea să fie 78 de zile premier) a căzut şi, ca oameni lucizi, trebuie să ne întrebăm în mod firesc: ce urmează?
Norocul mi-a surâs şi a făcut să ajung de mai multe ori în Ţara Sfântă, unde, de fiecare dată, am mers la Nazaret, apoi la Betleem, iar în final la Ierusalim, adică în punctele cheie ale istoriei creştinătăţii.
Felul cum procedează preşedintele Traian Băsescu în cazul prezentării scrisorilor de acreditare a ambasadorului Olandei în România, Matthijs van Bonzel, este demn de primitivismul Războiului Rece, dar şi în acest caz cu mari nuanţări.
În politică, negocierea, tratativele şi mai ales flexibilitatea – ca să reiau vorba lui Obama, spusă recent lui Medvedev – joacă un rol esenţial în asigurarea succesului unui demers, indiferent de natura şi de miza lui, însă pe listă poate fi inclusă şi TRĂDAREA, dar ca formă radicală sau de ultimă soluţie.
Scriu aceste rânduri cu inima îndoită: în primul rând pentru că îi cunosc bine familia: tatăl său e un ziarist de marcă şi un scriitor valoros, care, în ultima vreme, a preferat discreţia; mama sa naturală a fost o excelentă jurnalistă la Agerpres; în fine, mama lui adoptivă, care mi-a fost colegă de şcoală, este […]
După o paranteză de patru ani, Vladimir Putin revine la Kremlin pentru un mandat de şase ani, dar, acum, el va fi preşedintele unei Rusii diferite de cea pe care a moştenit-o el de la Boris Elţin.
În pofida unor declaraţii care devin tot mai dure, am crezut că în cazul crizei iraniene nu se va ajunge la cea mai radicală dintre soluţii – războiul – şi mă făceau să cred acest lucru mai multe fapte.
Nămeţii au pus stăpânire pe câteva zeci, dacă nu sute, de parohii, ce au mii şi mii de credincioşi, iar Patriarhia Română şi Prea Sfinţia Sa Patriarhul Daniel tac mâlc, în vreme ce mai toată lumea ştie că Biserica nu este deloc săracă, iar ea, ca mare putere în stat ce se bucură de încrederea mai tuturor românilor, doarme în front de peste trei săptămâni.
Printre publicaţiile de notorietate din Franţa care au tratat demisia lui Emil Boc din fruntea Guvernului român s-a aflat şi revista „Le Point”, care, între altele, subliniază că demisia lui Boc este cauzată de protestele din Bucureşti, şi nu din alte motive.
În urmă cu exact 58 de ani, în luna februarie, asupra României s-a abătut urgia care avea să intre în istorie drept Marele Viscol din 1954. Totul a început în dimineaţa zilei de 3 februarie 1954, când, parcă din senin, au început să cadă fulgi mari şi deşi.