Moţiunea a trecut, PDL – în lada istoriei

Aşadar, moţiunea a trecut, Guvernul „şmecheraşului” Ungureanu (cum îl numea cu ani în urmă un memorialist pe cel ce avea să fie 78 de zile premier) a căzut şi, ca oameni lucizi, trebuie să ne întrebăm în mod firesc: ce urmează? Fără a recurge la jocuri gratuite de cuvinte, înainte de orice s-ar cuveni spus că DA, este adevărat, greul a trecut şi că, deopotrivă, el de abia de acum începe. Scriu acest lucru şi mă gândesc la o posibilă reacţie zbanghie sau imprevizibilă ori la sfidarea realităţii, ce l-au caracterizat de atâtea ori pe preşedintele ţării, Traian Băsecu, care a nesocotit nu o dată realitatea politică ori prevederile constituţionale. Am în vedere şi evoluţiile politice din ţară, alianţe noi, orgolii excesiv afirmate ori implicări ale unor forţe oculte, ce s-au manifestat de atâtea ori în trecut şi cu atâtea efecte nefaste. Nu aş vrea cu niciun chip să fiu în pielea liderilor proaspetei fostei puteri, care, de la vlădică la opincă, au uluit prin lipsa de conectare la realitate, ca şi prin circulara transmisă membrilor partidului, şi anume de a sfida public orice eveniment neconvenabil şi de a ignora disoluţia evidentă a PDL, fenomen ce căpăta dimensiuni tot mai alarmante în fiecare zi. Mi-a plăcut adesea să evoc exemplul lui Ceauşescu, cel care în ceasul al 12-lea credea încă în puterea lui, dar de „tigru de hârtie”, ca să reiau formula lui Mao, ca şi în popularitatea sa nici măcar de faţadă, dovedită de faptul că partidul în a cărui unitate de monolit credea s-a prăbuşit în două ore! Şi mai evoc faptul că realismul şi luciditatea liderilor PDL seamănă izbitor cu cele ale regelui Ludovic al XVI-lea, care, pe 14 iulie 1789, când revoluţionarii francezi cucereau Bastilia, iar regimul lui se prăbuşea, el nota sec în jurnal „Nimic deosebit”!

Atitudinea liderilor PDL este, trebuie s-o spunem răspicat, o culme a stupizeniei şi nerealismului, afişată în mod… regal. Una care a fost îmbrăţişată şi cultivată cu osârdie doar pentru a face de dragul cuiva, iar acela a fost Traian Băsescu! Nu a contat în nicio împrejurare poporul, cum nu au contat mai deloc alegătorii, cei evocaţi uneori cu o falsă duioşie. Sfidarea realităţii, a evoluţiei evenimentelor şi dispreţul vizibil faţă de greutăţile oamenilor nu au avut niciodată alt final decât eşecul dezastruos, dar PDL şi haita lui mereu înfometată şi însetată de putere şi avere nu au ţinut seama de acest lucru, s-au crezut eterni în vârful piramidei. Tot ei au ignorat cu aceeaşi bună ştiinţă faimoasa vorbă românească potrivit căreia „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!”. Mă gândesc la cultivarea traseismului politic şi urcarea lui la cote înalte nebănuite. Însuşi PDL nu este decât un mixtum compozitum: Stolo, Flutur sau acest sinonim al ideii „ubi bene ibi patria”, care e Radu F. Alexandru, de unde au venit? De altfel, trebuie spus limpede: PDL nu putea sta la putere decât după ce, prin cele mai odioase metode şi cele mai deşănţate promisiuni, a fabricat şi cocoţat în Parlament partidul – limbric, UNPR, căruia, într-un mod descalificant profesional, Curtea Constituţională i-a dat aviz de existenţă! Că membrii (trădători) ai acestui partid închipuit au depins exclusiv de (fosta) putere, care i-a avut la degetul mic, o dovedeşte faptul că niciunul nu a fost în stare să mişte în front chiar şi în al 12-lea ceas, ei ştiind bine că, oricând, Băsescu va asmuţi DNA-ul asupra lor! Dar, să fim cinstiţi, te mai poţi aştepta la răzmeriţă de la unul ca Miki Şpagă, generalul „caşchetă” Iordănescu ori militarul cu gamelă Gabi Oprea şi toţi ceilalţi ca ei? Cum să pui în dreptul lor eticheta onorantă de oameni politici europeni? Cum să ieşi în Europa cu unii ca ei sau să-ţi închipui că poţi defila la modul serios cu atare specimene decât dacă nu vrei – sau nu eşti în stare – să vezi adevărul politic? Şi, în final, dar deloc la urmă, cum să crezi că merg la nesfârşit trădarea, târguiala şi cedarea în faţa tuturor pretenţiilor UDMR, acest partid etnic, care, când e la guvernare, îşi zice uniune, iar când e în opoziţie se vrea formaţiune politică?

Cu atât mai mult a părut şi şocantă şi stupefiantă declaraţia lui Boc după succesul moţiunii şi căderea Guvernului Ungureanu, care explica aceste evenimente prin trădarea grupului minorităţilor naţionale. Cum să-l crezi cinstit, serios şi lucid? Cu alte cuvinte, când votau de partea PDL în cazul Legii Pensionarilor sau al tăierii salariilor, de pildă, aceşti deputaţi ai minorităţilor erau demni şi responsabili, iar acum, când au dezavuat un cabinet antipopular şi ineficient, sunt trădători! Domnul fost premier plecat din Piaţa Victoriei cu coada între picioare în urma hachiţelor lui Băsescu nu-şi dă seama nici azi că a fost, este şi va rămâne o marionetă a preşedinteleui actual. În fine, s-o recunoaştem, cât a fost la guvernare, acest PDL condus pe hârtie de Boc, în realitate şi pe faţă de Băsescu, a scos în faţă indivizi care au toate şansele să populeze prim-planul figurilor sinistre din istoria politicii româneşti: craioveanul Gelu Vişan, Roberta Anastase, Elena Udrea, cea care vine în Parlament îmbrăcată total neadecvat acestei instituţii, Adriean Videanu, Sever Cotoi-Voinescu, naziştii Iulian Orban şi Mircea Toader. Una peste alta, PDL ar trebui să ia calea lăzii istoriei, dar, cum am spus, greul aproape inimaginabil acum începe, ştiind că „şmecheraşul Ungureanu” despre care am vorbit are destule forţe oculte în spate, iar Băsescu e în stare să facă şi desfacă orice, atribuind USL chiar şi capriciile vremii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.