Aluzii de SRI-ist. Fostul șef al Serviciului Român de Informații (SRI), Eduard Hellvig, a postat un mesaj interpretabil la o zi după (…)
Asta mi-a creat o stare de supărare, este înapoiere, așa se făcea prin anii ’90. Nu spun că a dispărut complet obiceiul, dar nu la nivel ăsta (…)
O asociaţie de apărare a comunităţii evreieşti din Canada pretinde scuze din partea autorităţilor de la Ottawa după ce (…)
„S-a oprit circulaţia tramvaielor. Sunt inundate mai multe zone din oraş. Din cauza vântului au căzut mai multe acoperişuri.
După ce a luat geanta cu bani, fiind filmat, Dumitru Buzatu a fost oprit în trafic de către anchetatori.
„Independenţa Ungariei trebuie apărată cu toate instrumentele pentru a face imposibile încercările străine de a influenţa (afacerile interne ale Ungariei)”, a declarat duminică.
Fostul lider PNL Theodor Stolojan a comentat pe tema unei posibile candidaturi a liderului PNL Nicolae Ciucă la alegerile prezidenţiale, menționând că (…)
Val de critici la adresa PSD după prinderea lui Dumitru Buzatu în flagrant luând mită.
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu afirmă că petiţia pe care a iniţiat-o împreună cu Partidul Social Democrat şi PES (…)
”Juriul alcătuit din reprezentanţi marcanţi ai industriei audiovizuale din întreaga lume a decis câştigătorul ediţiei din acest an.
Porumboiu a vorbit despre ascensiunea lui Emil Savin, zis și Farmazon, cel care i-a dat mita lui Buzatu.
Occidentalii luptă direct cu Rusia în Ucraina, a acuzat sâmbătă ministrul rus de externe Serghei Lavrov, în marja Adunării Generale a ONU, transmite AFP.
La Paris, după un început calm, s-a format un grup din câteva sute de indivizi cu cagulă, care au deteriorat geamurile sucursalelor unor bănci şi au aruncat cu
Membri AUR au organizat o manifestație duminică la Iași prin care cer plecarea primarului Mihai Chirica, pe care îl compară cu Dumitru Buzatu.
”La data de 23 septembrie, în jurul orei 15,30, un bărbat a sesizat prin SNUAU 112 că pe DN22/E87, la km 94-95, în localitatea (…)
Tribunalul Vaslui a decis sâmbătă arestarea preventivă pentru 30 de zile a preşedintelui Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu.
Premierul polonez Mateusz Morawiecki şi-a intensificat criticile faţă de declaraţiile recente ale preşedintelui ucrainean Volodmir Zelenski.
Șercan dă exemplu ANI, întrebând dacă poate cineva de la Agenția Națională de Integritate să explice public cum de (…)
Accesul lor ar fi întârziat de România, care ar fi solicitat un timp de gândire.
O a doua persoană a fost sâmbătă în dosarul mitei preşedintelui CJ Vaslui Dumitru Buzatu (…)
Omul de afaceri Adrian Porumboiu a relatat la Prima TV despre momentul în care Marian Enache, actualul preşedinte al CCR (…)
Aceasta a mai afirmat că atacul a avut loc „în ursul unei reuniuni a conducătorilor marinei ruse”.
La sfârșitul secolului 19, Gustave Le Bon în, în cartea lui, „Psihologia mulțimilor”, considera că violența este motorul acțiunii politice deoarece masele oarbe nu respectă nimic altceva.
„Această taxă de pod reprezintă un obstacol în calea liberei circulaţii de persoane şi bunuri între ţările noastre.
Fosta soție a lui Dumitru Buzatu, senatoarea Gabriela Crețu, contestă suspendarea sa din partid și îl apără pe fostul soț, reținut pentru luare de mită.
„Nicio libertate nu este posibilă când nu te simţi în siguranţă”, a declarat Kamala Harris în acelaşi comunicat.