Francezii, în clocot: „Legea ucide”!

Mii de oameni au protestat sâmbătă față de violenţa poliţiei în mai multe oraşe din Franţa, inclusiv la Paris, unde trei poliţişti au fost răniţi uşor, transmite AFP.

Aproximativ 31.300 de persoane au manifestat în toată Franţa (dintre care 9.000 la Paris), conform Ministerului de Interne, şi aproximativ 80.000 (dintre care 15.000 la Paris), conform estimărilor sindicatului CGT şi partidului stângii radicale LFI.

Aproximativ o sută de organizaţii sindicale, politicieni şi alte colective din cartierele populare au făcut apel la organizarea acestei demonstraţii care a primit sprijinul a 150 de personalităţi din domeniul cinematografiei, printre care şi regizoarea Justine Triet, câştigătoarea Palme d’Or 2023 la festivalul de film de la Cannes.

La Paris, după un început calm, s-a format un grup din câteva sute de indivizi cu cagulă, care au deteriorat geamurile sucursalelor unor bănci şi au aruncat cu pietre într-o maşină de poliţie, a notat un jurnalist de la AFP. Autoturismul, blocat în trafic, a fost atacat cu bare de fier, potrivit poliţiei. Unul dintre poliţişti a coborât apoi pentru scurt timp din vehicul cu arma în mână pentru a-i ţine la distanţă pe manifestanţi, potrivit mai multor înregistrări video postate pe reţelele de socializare şi confirmate de o sursă din poliţie. Mai mulţi poliţişti, sosiţi ca întărire, au oprit acest atac. Trei dintre cei patru poliţişti care se aflau în maşină au fost răniţi uşor.

În total, şase persoane au fost arestate în toată Franţa, potrivit unui raport comunicat sâmbătă seara de Ministerul de Interne.

La Paris, mulţimea a scandat „Poliţie peste tot, justiţie nicăieri”, „Fără justiţie nu este pace” şi „Justiţie pentru Nahel”, un adolescent ucis pe 27 iunie lângă Paris în timpul unui control rutier şi a cărui moarte a stârnit un val de revolte în Franţa.”Legea ucide”, scria pe o pancartă pe care apărea o statuie reprezentând justiţia cu ochii tăiaţi cu roşu, o critică la adresa unui articol din codul de securitate internă ce extinde prerogativele poliţiei de a trage în cazul opunerii la arestare.

În luna iulie, Comitetul ONU pentru eliminarea discriminării rasiale a denunţat practica „persistentă” în Franţa de „profilare rasială combinată cu utilizarea excesivă a forţei în aplicarea legii, în special de către poliţie, împotriva membrilor grupurilor minoritare, în special a persoanelor de origine africană şi arabă”. Parisul s-a pronunţat împotriva acestor acuzaţii, considerate „excesive” şi „nefondate”, şi a dat asigurări că în Franţa sunt interzise măsurile de profilare etnică de către poliţie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

5 Comentarii

  1. Văzusem un film documentar despre un francez care se ocupa cu creșterea caprilor și producția de brânzeturi..deloc nu seamănă cu cei din imagine…nici pe departe..

    • Deci sorosistii au reluat BLM dar in Franta. Practic daca tanarul oprimat care tocmai a furat si el ca abuzatu e deranjat de politie trebuie sa ignore politia sa-i injure sa dea cu masina peste politist si sa dea in judecata primaria pentru zeci de milioane ca sa nu munceasca toata viata dar sa-si asigure un nivel de trai cat zece cetateni care trudesc pana la 65-67 ani.

  2. deci.., Romanica nu-i singura din Ioropa care sufera de sindromul nonjustitie ..!! deci dragi justitiari milionari romani aveti circumstante atenuante !!! continuati ….

  3. „un grup din câteva sute de indivizi cu cagulă, care au deteriorat geamurile ”
    -agenturilii straine,oameni de bine
    probabil mossad.

  4. Așa a început și la noi! Geamuri sparte la magazine! De ce? Ca să provoace o intervenție legală împotriva unor doritori de escaladare a fenomenului. Le-a mers în multe locuri!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.