Turcia se angajează să afle toate detaliile morţii jurnalistului disident Jamal Khashoggi în interiorul consulatului saudit din Istanbul
La sfârșitul anului 2000, reprezentanții spitalului au început să facă demersuri pentru realizarea unui buletin pentru unul dintre pacienții unității
Europenii nu se lasă ușor convinși de explicații Arabiei Saudite cu privire la moartea jurnalistului saudit la consulatul din Turcia. Premierul…
A câştigat, sâmbătă, turneul de la Moscova. Jucătoarea de tenis mai are un singur trofeu WTA în palmares, cel obţinut la Charleston, în 2017.
O tânără în vârstă de 19 ani, despre care s-a aflat ulterior că este fata unui primar, a fost prinsă vineri la volan sub influența drogurilor.
Arabia Saudită a recunoscut sâmbătă că jurnalistul saudit Jamal Khashoggi, a cărui dispariţie pe 2 octombrie a avut un ecou global, a…
Simona Halep, care a suferit o hernie de disc, fiind nevoită să se retragă de la Turneul Campioanelor, a anunţat într-o conferinţă de presă că…
Președintele american Donald Trump a declarat în timpul unei vizite în Arizona că explicația Riadului în cazul dispariției jurnalistului saudit Jamal Khashoggi
La munte sunt așteptate lapoviţă şi ninsoare. De asemenea, meteorologul anunţă că în zona României va pătrunde un aer mai rece.
Zeci de persoane au murit după ce un tren a lovit cu viteză un grup de oameni, vineri, în nordul țării, au anunţat autorităţile locale
Convocarea vine in urma adoptarii de către Comisia de la Venetia a opiniei pe modificările la legile justiției și codurile penale.
Mutarea temporară a terminalului s-a făcut la 23.06.2018, pentru executarea unor lucrări la calea de rulare în zona Sf. Gheorghe și pentru că…
Deputatul PSD Florin Iordache, președintele Comisiei speciale pentru Legile justiției, a declarat, vineri, că a transmis Comisiei de la Veneția că este posibil să modifice sau să elimine, în…
Termenul pentru apelul declarat de Elena Udrea la măsura arestului preventiv din Costa Rica a fost stabilit de judecători pentru data de…
Comisarul european Corina Crețu a declarat, vineri, că a avertizat asupra condamnării pe care România a primit-o de la Curtea de Justiție a…
Simona Halep va primi în perioada următoare, pentru al doilea an la rând, din partea reprezentanților WTA, premiul dedicat jucătoarei care…
Anterior, Ciorbea a transmis, miercuri, că solicitările de sesizare pe OUG pe legile justiției sunt analizate de Biroul contencios din cadrul instituției…
Este vorba despre vehiculele blindate denumite „Toplumsal Olaylara Müdahale Aracı” (TOMA), construite special în Turcia pentru a dispersa protestele
Unul dintre cei 15 suspecți în cazul jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, care a dispărut după ce a intrat în consulatul Arabiei Saudite la Istanbul, a…
PNL a trimis o scrisoare de informare către Comisia de la Veneția, în care spune că ministrul Justiției, Tudorel Toader, s-a…
Primele explicații ale pocuroroarei Adina Florea după ce și-a depus candidatura pentru postul de procuror din cadrul Secției pentru anchetarea magistraților
„Mă uit la asaltul coordonat de Partidul Democrat (ei vor frontiere deschise şi actualele legi slabe) împotriva ţării noastre, prin ţări precum…
Oamenii sunt încântați de noua investiție, dar ar vrea și muzică populară. „Este ceva de relaxare. Eu, spre exemplu, aș dori să fie și câteva ore de muzică populară…
Aparatele de zbor au fost cumpărate în anul 2011, pentru suma de 3,5 miliarde de dolari. Ele fac parte dintr-un lot de 109 de astfel de elicoptere
Recep Erdogan: „Această sabie este unicat în lume, de aceea nu poate fi scoasă în afara muzeului Topkapi. Dar vă asigur că…
PSD şi ALDE au ajuns la un consens în privinţa modificărilor la legea offshore, liderul deputaţilor PSD Daniel Suciu precizând că…