Un purtător al Consiliului de Securitate al Casei Albe a declarat, în urma afirmațiilor liderului venezuelean, că „politica Statelor Unite privind…
În replică, Alexandr Volkov, purtător de cuvânt al patriarhului rus Chiril, a declarat că Biserica Ortodoxă Rusă va trebui să rupă relaţiile cu Constantinopolul
La București, la joi la ora prânzului, indicele BET înregistra o scădere de 1,48%, toți ceilalți indici bursieri fiind pe roșu. Din cele 15 companii incluse
UPDATE Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) protestează joi în 19 județe, unde a fost oprită circuația mașinilor de transport persoane
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București anunță punerea în mișcare a acțiunii penale față de Carmen Adamescu pentru delapidare și au cerut…
Șanse tot mai mici ca articolul 13 din Constituție, privind limba de stat, să fie modificat în actuala legislatură, asta după ce președintele Parlamentului…
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au făcut, joi, percheziții la domiciliul a trei protestatari acuzați că la mitingul din 10 august…
Aceasta ar urma să fie audiată în dosarul fostului ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu, conform unor surse judiciare.
Printre modificările adoptate la ședința de miercuri, se numără și simplificarea condiţiilor ce trebuie îndeplinite pentru eliberarea…
Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a confirmat că va intra în cursa pentru a deveni candidatul…
Chestionat despre intenția Coreei de Sud de a ridica câteva sancțiuni împotriva Coreei de Nord, președintele american Donald Trump a declarat că aceștia…
Procuroarea Adina Florea, propusă de ministrul Justiției șefă a DNA, a denunțat, luni, la interviul în fața Secției pentru Procurori a CSM, faptul că…
Viktoria Marinova (30 de ani) a murit agresată într-un mod sălbatic, potrivit justiţiei bulgare. Corpul neînsufleţit al jurnalistei a fost descoperit sâmbătă într-un…
Demersul acestei organizații a stat la baza referendumului din acest weekend, care nu a reușit să strângă numărul necesar de voturi pentru a fi validat.
Alexandru Vișinescu a fost transportat la spital, din penitenciar, în cursul zilei de sâmbătă, având fracturi costale și ruptura de splină.
Udo Bullmann, președintele S&D, grupul socialist european din care face parte și PSD, a transmis, în contextul eșecului referendumului, că…
Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, zis și Mitralieră, a declarat că este supărat pe poporul român, după eşecul referendumului pentru familie.
Preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, a anunţat duminică seara, că în urma datelor primite de la reprezentanţii din secţiile de votare…
Cunoscutul preot Constantin Necula afirmă, în contextul eșecului referendumului, că „de azi creștinismul românesc a intrat în minoritate!”
Purtătorul de cuvânt al Agenţiei indoneziene pentru Gestionarea Dezastrelor, a declarat că pe 11 octombrie vor înceta operațiunile de…
Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Asztalos Csaba, face apel la raţiune, după eșuarea referendumului,
Președintele PNL, Ludovic Orban, a susținut, duminică, că absenteismul de la vot a fost „un vot de blam” pentru Liviu Dragnea
Interpol a cerut sâmbătă Chinei informații cu privire la dispariția președintelui Interpol, cetăţeanul chinez Meng Hongwei.
Catastrofă rutieră! O limuzină care participa la o nuntă a lovit cu viteză mare un alt vehicul şi un grup de pietoni, în faţa unui…
Mai multe imagini postate în mediul on-line arată români așteptând la secțiile de votare deschise în…
În vârstă de 30 de ani, Victoria Marinova era implicată în mai multe investigații jurnalistice privind corupția din Bulgaria