Situație stupidă și sub semnul întrebării la alegerile prezidențiale. Nici nu a început bine turul 1 că peste 2000 de români au votat deja pentru…turul al doilea.
Desfiintarea Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție va afecta procesul de monitorizare și implementare a strategiilor și planurilor de acțiune care vizează copilul.
Licitația pentru tramvaie, la care au fost declarați câștigători turcii de la Durmazlar, a fost secretizată de Primăria Capitalei, condusă de Gabriela Firea
Lăudat de Ludovic Orban, care se declara convins că acesta va fi „un actor activ la nivelul UE“, Adrian Oroș pare departe de visul premierului.
Guvernul demis
Copilași, bătrânele, pisicuțe, vedetuțe. Săli de spectacole, spitale, șantiere sau firme. Sunt doar câteva dintre ingredientele amărâte ale uneia dintre cele mai anoste campanii electorale din câte a văzut România ultimilor 30 de ani
Alin Burcea, CEO Paralela 45 – „Am încercat să nu mințim. Dacă nu tratezi oamenii corect, nu revin la tine. Îi tratăm cu adevăr“.
ALDE pare că a schimbat macazul. Formațiunea politică a aprobat în forurile statutare acordul cu PNL, însă au fost și două abțineri. Una dintre ele a aparținut Noricăi Nicolae,
Lia Olguța Vasilescu, fost ministrul al Muncii și Protecției Sociale în guvernarea PSD, afirmă că programul de guvernare e îngrozitor, mai ales că „NU se mai aplica nici Legea pensiiilor și a salarizării. Vor face alte chestii“.
Consiliul Superior al Magistraturii a dat publicității cererea de soluţionare a conflictului cu ministrul Justiţiei, Ana Borchall.
Viorica Dăncilă a dezvăluit ce ar fi vrut să-i facă președintelui Klaus Iohannis dar și care este opinia ei despre Ludovic Orban. Afirmațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „România9“ de la TVR1.
Emoții de Formula 1, la o expoziție de fotografie în premieră în România. Vernisajul „Waiting: A Decade of Life in the Grand Prix Pit Lane”, de Richard Kelley, a avut loc marţi într-un decor spectaculos.
Funcția de comandant al CSA Steaua va fi scoasă la concurs. Decizia a fost luată de Ministerul Apărării Naționale în urma detașării și împuternicirii colonelului
În speranța că va obține votul de încredere al Parlamentului, Ludovic Orban va avea, joi, o serie de întâlniri cu liderii și reprezentanții ALDE, Pro România și UDMR, iar vineri, cu USR.
15 kg de aur. Este cantitatea uriașă de metal prețios pe care i-ar fi furat-o polițiștii unui bărbat din București.
Gest uriaș de recunoaștere a Franței față de România. Mai exact, fată de Regina Maria a României.
Călin Popescu Tăriceanu a anunțat, la emisiunea „Tu ce zici?“ de la cotidianul.ro că va merge la Cotroceni. La aceeași emisiune, s-a anunțat că Ana Birchall va fi exclusă din partid.
Mii de oameni evacuți de angajații ISU. S-a întâmplat joi, în zona de nord a capitalei, în cel mai mare sediu al unei companii din România.
Fostul premier social-democrat a plecat mai repede din Parlament, fără să stea să vadă rezultatul votului.
Avocata Ingrid Mocanu, achitată definitiv în dosarul ANRP. Invitată la emisiunea „Tu ce zici?“, de la cotidianul.ro și radio Gold Fm, Ingrid Mocanu a dezvăluit că a trecut printr-o perioadă cumplită. „Cancerul este un moft! Sa treci prin așa ceva e cumplit“.
Pariuri pe candidații la alegerile prezidențiale din noiembrie 2019. Mai multe case de pariuri anunță cotele celor zece principali pretendenți la funcția de președinte.
Performanța incredibilă a lui Marian Drăgulescu. Gimnastul de 38 de ani a reușit ceea ce puțini sportivi, unii chiar și cu 15-18 ani de ani mai tineri decât el, au fost în stare
Prezenței lui Mihai Șora în clipul publicitar al unui magazin online a împărțit România în două. Profesorul Ion Scurtu spune la emisiunea „Tu ce zici?“ că (…)
Premierul Viorica Dăncilă apelează la orice metodă doar-doar îl va face pe președintele Klaus Iohannis să semneze numirile de miniștri. Așa că nu trece o zi fără ca șefa Executivului (…)
Felix Bănilă, proaspăt demisionar din funcția de procuror-şef al DIICOT, după ce preşedintele Iohannis i-a reproşat felul în care se desfăşoară ancheta în cazul Caracal, nu a semnat amenda DIICOT pentru mama Luizei Melencu. Semnatura buclucașă îi aparține ….
Viorica Dăncilă – Pentru ”guvernul meu”, cum vrea Klaus Iohannis, nu se poate lucra sâmbătă, seara, că trebuie să își facă somnul de frumusețe
