Istoric discuție despre Mihai Șora: Tupeu

Prezența lui Mihai Șora în clipul publicitar al unui magazin online a împărțit România în două. În timp ce unii apreciază ideea agenției de publicitate, alții, dimpotrivă. Dincolo de rațiunile comerciale, un uriaș semn de întrebare s-a ridicat în legătură cu apartenența sau nu a lui Mihai Șora la regimul comunist.

O discuție pe acest subiect au avut realizatorii emisiunii „Tu ce zici?“ de pe cotidianul.ro și radio Gold Fm cu istoricul Ion Scurtu. În intervenția sa, profesorul Scurtu precizează că a fost coleg cu Mihai Șora, pe vremea când acesta era ministrul  Învățământului, imediat după 1989.

A ajuns ministru la intervenția lui Silviu Brucan“, mai spune Ion Scurtu. „Amândoi au fost membri de partid ilegaliști, domnul Șora îl depășea pe domnul Brucan. Mihai Șora a fost și membru de partid în Franța. Și, se știa de pe atunci că a fost unul dintre consilierii Anei Pauker încă de pe atunci. Sunt chiar convins că a fost ales de altcineva“.

Întrebat dacă a fost la un pas să fie arestat de Ana Pauker, profesorul Ion Scurtu a exclamat „Ei, Doamne Ferește!“.

Mi se pare cam ridicol să fie acum arătat ca un luptător pentru democrație“, mai spune Ion Scurtu. „Vechii cominterniști devin marii luptători pro-democrație. E ceva incredibil!“, afirmă istoricul care spune că, până la urmă, „E vorba despre o campanie politică. Tupeul este nemaipomenit“, cataloghează profesorul.

Emisiunea poate fi urmărită integral și pe pagina de Facebook a cotidianul.ro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 11

23 de Comentarii

  1. Ce zice ce baiatul lui Sora? Citez:”La data intoarcerii sale in Franta, agenti ai securitätii l-au debarcat la granita cu Ungaria cu forta din tren si l-au readus sub escortä la Bucuresti. Aici i s-a pus in vedere sä lucreze in cadrul Ministerului de Externe, condus de Ana Pauker. Asta era un ordin. Cu aceastä ocazie a fost informat, cä nu mai are voie sä päräseascä Romänia.”
    Serios bre? Asta ti s-a spus dar regimul functiona cu totul aproape identic ca in zilele noastre, esti prins cu ceva,ai ocazia sa scapi dand in gat sau turnand pe altii! Perioadele coincid perfect ca doar nu au crapat mintile turnatoare in scop personal! Si cu membria PCR,recmandarea sau turnatoria si nu conta studiile,te ridica in functia de primar cu stefan gheorghiu si fara bacalaureat la 40-45-50 ani! Imi amintesc vorbele unor turiste la stefan gheorghiu:”vai de mine si de mine,ce miros de p.z.. vine ca masculi erau 1-2 cel mult 3″. Si uite cum au ajuns toate hahalerele cu stefan gheorghiu sa reziste si dupa 1990 mintind permanent!

  2. Asa e. Editat au tupeu nemasurat !

  3. Un comentariu foarte clar, fara echivoc. Felicitari,
    domnule Scurtu. Iacata, in
    România mai sunt și romani.

  4. Mai gasirati un dușman,după plesu,patapievici,liiceanu,codruța,lazar,gds,diaspora,etc.

  5. Un distins istoric confirma tot ceea ce circula pe net in legatura cu bolsevicul cominternist Sora! Pacat ca nu-i ofera fisa de cadre completa ca sa nu mai existe dubii si sa nu se mai lanseze provocari ordinare precum „naivitatea” calaului bolsevic!!!De altfel, a fost numit de cominternistii Brucan si Pedro Romanovici ministrul invatamantului in primul guvern kgb-ist de dupa LOVITURA DE STAT KGB-ista! Agentii Moscovei se regrupau pt reintrarea PCR in ilegalitate, Sora fiind specialist in actiuni de strada si atacuri teroriste. E semnificativa „confuzia” lui Eugen Ionesco care nu e strain de diversiunea securista cu „turnatorii” care e una veche!!!Sora a fost cooptat in PCF FIIND MEMBRU PCR,intrucat
    ERA O PRACTICA BOLSEVICA cu ocazia legendarii agentilor in alte tari sub acoperrirea de „studenti”, ei nefiind copti pt
    actiuni solitare, avand nevoie de indrumatori!!! Ca agent al Sigurantei a fost imprumutat contraspionajului francez tocmai atunci cand Europa isi trimitea crema agentilor dubli/tripli in Spania unde se pregatea REPETITIA GENERALA pt. Macelul Bolsevic mondial, inclusiv al noilor armamente pt ultimele ajustari tehnice si de folosire in teren in vederea unei eficiente maximein producerea de HECATOMBE…
    Repet, nu a existat o celebritate culturala antebelica si postbelica, care sa nu fie ILEGALI BOLSEVICI, asa ca lasati-o moarta cu celebritatile pariziene de „stanga” sau de „dreapta”! Un teatru…absurd!

  6. Mai nou, Dan Barna ne spune ca nu cunoaste trecutul lui Mihai Sora ca mana dreapta a lui Ana Pauker! Maine o sa ne spuna ca nici trecutul lui Ciols nu-l cunoaste! Succesuri!

  7. Silviu Brucan,evreu -membru PCR din 1935!n timpul României comuniste,director ziarul Scanteia, ambasador în Statele Unite în 1955 și la ONU între 1959 – 1962.
    Mihai Sora,roman- membru PCF din 1944 referent la min de externe,șef de secție la Editura pentru Limbi Străine (1951–1954) și redactor-șef la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (1954–1969
    Amandoi erau acelasi leat 1916!
    Ghici,cine e „mai vechi ilegalist”?

  8. Ce pacat ca tov. nea Nelu Ilici-KGB nu „prea se simte bine”, sa ia si el atitudine, ca toti „oamenii de bine”, impotriva „tortionarului” Sora, mai ales ca a si demisionat din guvern, atunci in 14-15 iunie’90, cand „bandele legionare” atacau „democratia noastra originala” si noroc ca au venit minerii la chemarea lu’ nea Nelu… au „stabilit linistea” si au …plantat flori la „Universitatii”! Dar e bine ca si tov. Ion…scurtu, un „om de bine” a luat atitudine si se vede ca si lui „lumina-i vine numai de la rasarit”!

  9. Legendele despre publicitari ne spun ca… Copywriter-ul trebuie sa aiba o imaginatie bogata si capacitatea de a transpune ideile si gandurile in cuvinte. Scopul copywriter-ului ar fi sa utilizeze „strategic“ cuvintele, pentru a-i face pe consumatori/ privitori sa actioneze. Sa compui mesaje clare, persuasive si originale nu e simplu ; sa selectezi, sa construiesti si sa traduci ideile abstracte in cuvinte care sa „exprime” produsul pe care vrei sa il vinzi. Copywriter-ul trebuie sa manipuleze termenii incat sa creeze imagini mentale, sa detalieze beneficiile unui produs pe intelesul privitorului, fara insa a fi prea direct. El poate folosi analogii, cugetari sau cuvinte puternice, fiind atent sa preintampine posibilele obiectii si sa creasca credibilitatea textelor sale… Destul de clar. Baietii cu copyright-ul, obisnuiti cu detergentii , cu carnea tocata, mezelurile cu E-uri, au incurcat mesajele. Multi dintre ei, baieti de bani gata, trag pe nas tot felul de prafuri prin cluburile Bucurestiului, « medicamente » bune in caz ca le slabeste inspiratia. Ganditi-va daca aparea pe panouri batranul Tutea, ori Radu Gyr, ori Paul Goma…Ar fi fost intr-adevar ceva iesit din tiparele ridicole ale publicitarilor…Dar se putea si mai rau, daca l-ar fi afisat pe Saul Brucan, cominternistul convertit la democratie, celebru prin profetiile lui asupra poporului ce l-a tolerat atatia amar de ani.

  10. Este foarte normal ca mos #Rezist sa fie adulat de useristii blocati mintal. Nepotii astia vanzatori de neam sunt urmasii celor din categoria ‘paucher’.

  11. Pe viitor, ca sa nu mai consumi inutil energie in-
    sirand cuvinte goale, scrie
    doar „kopeici”. Este arhi-
    suficient, este chintesenta
    gandirii tale de zero ruble.

  12. Ce dracu mai comentati despre acest ticalos ipocrit! Un vierme mincinos, sluga lui ana pauker!

  13. Al naibii luptator pt.libertate acest gretos si libidinos coşcadâr , care a stat mereu in fruntea mesei si a mancat numai cozonac , in comparatie cu Coposu , Diaconescu si chiar Iulius Filip , sarmanii , care au avut ghinion ! Si alti multi intelectuali care au murit cu tarnacopul in mana la Canal ! Nu-i crapa obrazul de rusine , nemernicului ! P.S. Bine ca si-a pus esarfa aia rosie la gat , ca o coarda batrana ce este ! Ce scoate pe gura sunt doar povesti , sa le creada prostii !

  14. Da lui urecheatul de Melescanu nu-i face nici un istoric C.V. Are o viata de cand s-a lipit de scaunul M.E. Pe asta nu il cunostea secu.?

  15. Tupeismul este un narav pur comunist iar daca ne gindim numai la unul dintre javre,iliescu,as spune ca intodeauna e la pachet cu agresivitatea.

  16. PREZENTA UNUI TORTIONAR COMUNIST HEBREU ARATA CA emag are patroni comunisti hebrei.

  17. Dl Şora este atacat pentru protestul anticorupţie de „la girafă”. E drept că pentru clip erau de ales Paul Goma, Dan Petrescu sau Radu Filipescu.

  18. Nu ai dreptate, nemultumirea romanilor pleaca de la faptul ca Mihai Sora a fost confiscat de securistii si sorosistii #Rezist profitand cinic de varsta inaintata a acestuia.

  19. Nasty. Si ce era sa faca Iliescu dupa multe luni in care ati umplut de gunoi Bucurestiul? ? Toti aia puturosi din Bucuresti stateati jegosi in piata aia a voastra, va imbatati, faceati sex cu cine se nimerea si scandal cu oricine. Sa va scoata cu Politia? Ala urlete ca suntei oprimati. Sa aduca armata? Alea icnete ca e genocid. Asa ca hai cu minerii, ca trebuia sa va duca naibii de acolo cumva, ca de legi nu ati auzit. Nici acu, cand va adunati cate doi-trei, care treaz, care mai baut si rezistati, frate, cu romanu ala de se crede neamt intre voi, in timp ce altii isi vad de treaba.

  20. SA NU UITAM NICIODATA PE CEI CARE NE-AU FACUT RAU! Un mizerabil! Atunci, in anii 1948,1950 pana in 1989, cand bunicii nostrii, parintii nostrii, fratii nostrii, ofiterii si soldatii romani intorsi vii din Tatra, politicieni de frunte ai Romaniei, intelectuali, preoti, medici, tarani ERAU ARESTATI CU PISTOLUL MITRALIERA LA TAMPLA, azvarliti in celula fara judecata, erau schijuiti, omorati, literatura romana era arestata, drepturile fundamentale ale cetatenilor erau anulate, ACEST INS, mihai sora, care a colaborat cu puterea stalinisto-comunista instalata la Bucuresti, care a pus LIBERTATEA TUTUROR IN TEMNITA SI IN MORMINTE, zeci de ani, acst ins care a ajuns academician in timp ce copiii celor inchisi erau considerati ca „paria” in tara lor, nu au putut face nici liceul, nici o facultate in Romaia comunista! Acest ins, un mizerabil, apare azi ca un baranel „simpatic” si ne da AZI NOUA ROMNILOR povesti despre libertate?! Trebuia judecat in public in anii ’90 pentru TOATA activitatea lui! eMAG stia acest lucru? NU MAI CUMPARATI NIMIC DE LA eMAG!

  21. @goldmine Aia din piata lui iliescu sunt aceiasi care sunt acum in piata lui Johannis.Aceiasi „mineri”,aceiasi criminali de la colectiv,aceiasi „diaspora”,aceleasi secaturi.Da ce-ti spun eu tie,ca tu erai printre ei probabil.Daca nu-i asa cum ,atunnci trebuie sa te vada un profesionist.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.