(R.C.)

Author

(R.C.)
Articole scrise:

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că Guvernul va adopta o Hotărâre prin care va debloca lucrările de consolidare și restaurare a cazinoului din Constanța. Proiectul de investiții este estimat la aproximativ 112 milioane de lei.

Premierul Viorica Dăncilă i-a cerut președintelui Klaus Iohannis ca, la Summitul de la Sibiu, să solicite liderilor europeni aderarea României la Spațiul Schengen și ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) pentru țara noastră.

În cealaltă partidă retur a semifinalelor se vor întâlni la Amsterdam, Ajax şi Tottenham. În tur, olandezii au câştigat la Londra

Procurorii germani au amendat producătorul german Porsche AG pentru nerespectarea standardelor privind emisiile de dioxid de carbon. Procurorii din Stuttgard au spus că departamentul de dezvoltare al companiei şi-a neglijat obligațiile legale.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea a declarat că a fost confirmată prezența stafilococului auriu în cazul a doi copii care au fost născuți la Maternitatea Giulești. Bebeluşii sunt internați în prezent la Spitalul Grigore Alexandrescu.

Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR – Călători are programată pentru acest an o pierdere de 431 de milioane de lei. Aşa reiese din proiectul de buget al companiei pus în dezbatere publică de Ministerul Transporturilor.

Fostul șef ANAF, Sorin Blejnar, a fost condamnat la 5 ani cu executare de Curtea de Apel București, s-a predat la sediul Poliției Capitalei. De aici urmează să fie transportat la penitenciar.

Klaus Iohannis spune că Viorica Dăncilă nu poate fi invitată deoarece reprezentantul României în Consiliul European este președintele țării, iar la Summit nu vor fi „evenimente strict protocolare la care lumea ar sta și ar pierde vremea”.

Liviu Dragnea a declarat că nu mai este fezabil ca Executivul să meargă în Parlament pentru o eventuală restructurare. Şeful PSD spune că e greu să mai convoci plenul acum înainte de alegeri, în contextul afirmațiilor Vioricăi Dăncilă că nu are un răspuns de la președinte pe refuzul miniștrilor.

Camera Deputaților a votat pentru numirea lui Gheorghe Stan, șef al Secției de Investigație a Infracțiunilor din Justiție, în funcția de judecător al CCR. Gheorghe Stan a fost propus de PSD şi a fost ales cu 174 de voturi. La Senat, pentru funcţia de judecător CCR a fost votat Cristian Deliorga, propus tot de PSD.

Liviu Dragnea a anunţat că PSD va face miting la Iaşi pe 9 mai va avea loc, chiar şi în absenţa premierului Viorica Dăncilă. Manifestația social-democraților are loc în aceeași și cu Summitul liderilor UE de la Sibiu, găzduit de Klaus Iohannis.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că în ședința de miercuri Guvernul va emite o ordonanță de urgență care vizează legislația electorală. Autoritatea Electorală Permanentă este cea care a solicitat unele modificări pentru referendumul din 26 mai și alegerile europarlamentare.