Un microbuz în care erau cinci fete s-a răsturnat în cursul nopții de joi spre vineri pe DN14, între localitățile Slimnic și Șura Mare, după ce a intrat într-un autoturism în care se aflau un bărbat și un copil, nefiind solicitată nicio ambulanță la fața locului, potrivit Poliției și Inspectoratului pentru Situații de Urgență, potrivit […]
Varșovia a blocat joi adoptarea concluziilor summitului Uniunii Europene, după ce s-a opus fără succes realegerii polonezului…
Cea mai înaltă instanță judiciară din Coreea de Sud a aprobat vineri destituirea președintei Park Geun-Hye, obligată să părăsească scena politică în urma unui răsunător scandal de corupție, transmite AFP, potrivit Agerpres. Acțiunile lui Park Geun-Hye au adus o gravă atingere spiritului (…) democrației și statului de drept”, a declarat președintele Curții Constituționale, Lee Jung-Mi. […]
”În mai puțin de o lună de mandat, președintele Donald Trump a reușit să răspândească o doză de teama care l-ar face mândru pe orice terorist” – Joseph E. Stiglitz
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș, sub coordonarea DIICOT Maramureș, au efectuat, joi, trei percheziții domiciliare în municipiul Baia Mare la locuințele unor persoane bănuite de deținere și trafic de droguri de risc. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliției Române, persoanele vizate de percheziții sunt trei băimăreni, în vârstă […]
Preşedintele Coaliţiei pentru Familie, Mihai Gheorghiu, a declarat că referendumul pe tema definirii căsătoriei în Constituţie ca uniune între bărbat şi femeie ar putea fi organizat la sfârşitul lunii mai, iar o propunere în acest sens va fi făcută partidelor politice. „(…) Vom veni cu o propunere către partidele politice de a accepta organizarea referendumului […]
Omul de afaceri Vasile Turcu a murit în noaptea de miercuri spre joi, la Spitalul…
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs joi dimineaţă în judeţul Vrancea, fiind al treilea înregistrat începând de marţi, după alte două seisme cu magnitudinea 4,1, respectiv 4,2, potrivit news.ro. Seismul a avut loc la ora 03.50 în zona seismica Vrancea, la o adâncime de 140.5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Nehoiu (40km), […]
Premierul Sorin Grindeanu a transmis, pe Facebook, un mesaj cu ocazia zilei de 8 Martie.
Președintele Klaus Iohannis a scris pe Facebook un mesaj de La mulți ani! dedicat femeilor cu ocazia zilei de 8 Martie.
Un an ţi zece luni. Înţelegeţi voi de unde vin alea Zece…
Wikileaks a trimis primul fisier despre misteriosul seif numit Vault 7, însă cheia…
Potrivit datelor provizorii publicate marți de Institutul Național de Statistică, Produsul Intern Brut al României a crescut în 2016 cu 4,8% comparativ cu anul 2015. Contribuții mai importante au avut activitățile din sectoarele comerț cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, transport și depozitare, hoteluri și restaurante. PIB-ul estimat pentru anul 2016 a […]
Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a fost colaborator al Securităţii, numele de cod al acestuia fiind „Manole“, susțin jurnaliştii de la „România Liberă”. Înainte de 1989, „Sursa Manole“ se afla în evidențele UM 0195, adică sub controlul Contraspionajului Extern din Centrala de Informații Externe. Turnătoriile sursei „Manole“ vizau, în special, diplomați străini de […]
Un deţinut de la Penitenciarul Bucureşti Rahova, care executa în regim deschis…
Poliţia spaniolă a identificat doi dintre capii bandei de români care au fugit de la un restaurant din Spania fără să plătească, relatează Diario del Leon citat de BBC News. Autorităţile au reuşit să îi identifice datorită actelor de identitate prezentate în momentul în care au dat avansurile pentru petreceri, însă nu au făcut publice […]
Președintele francez Francois Hollande susține că ‘datoria sa ultimă’ este de a împiedica o victorie a liderei Frontului Național, Marine Le Pen, în alegerile prezidențiale din primăvara acestui an din Franța, relatează luni agenția de presă Reuters, potrivit Agerpres. ”Datoria mea ultimă este de a mă asigura că Franța nu este câștigată de un astfel […]
Comisia pentru informații a Camerei Reprezentanților din Congresul SUA a indicat duminică, prin șeful său, că va da curs cererii Casei Albe de a ancheta presupusa ascultare a telefoanelor lui Donald Trump, înainte ca acesta să devină președintele Statelor Unite, transmite AFP. Congresmanul republican Devin Nunes, președintele comisiei pentru informații, a afirmat că „unul din […]
Două persoane au murit, iar alte 5 au fost rănite, în urma unui accident care a avut loc duminică pe DN6, în zona localității mehedințene Șimian. Circulația rutieră este blocată pe ambele sensuri în această zonă. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Mehedinți, Lidia Viziru, a declarat pentru AGERPRES că un conducător […]
Mircea Badea a depus plângere penală la Ministerul Public pe numele lui Moise Guran după ce aplicația acestuia a emis o alertă falsă de cutremur. „Subsemnatul Badea Mircea Radu, proprietar al blogului www.mircea-badea.ro si realizator de emisiuni la Antena3, doresc să sesizez Ministerul Public cu privire la următoare situaţie. La data de 3.03.2017, abonaţii aplicaţiei […]
Vladimir Putin ar putea avea o avere de până la 200 de miliarde de dolari, potrivit estimărilor unor analişti, cu mult peste cea de 86,5 miliarde de dolari a lui Bill Gates, lider în topul Forbes al miliardarilor, care nu include liderii mondiali şi dictatorii ale căror averi derivă din puterea pe care o au, […]
Mama Mădălinei Manole a murit sâmbătă seară, la vârsta de 72 de ani, în urma unei lungi suferințe provocată de cancer, potrivit antena3.ro. Recent, Eugenia Manole a suferit o intervenție chirurgicală complicată. „Soţia mea a fost operată timp de șase ore la Spitalul Militar din Capitală, căci avea mari dureri din cauza herniei de disc. […]
Guvernul român a continuat lupta la nivel înalt împotriva corupţiei, iar reprezentanţi publici importanţi…
Patru deputaţi au depus, la Senat, o propunere legislativă pentru completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor care prevede că nu constituie conflict de interese angajarea la biroul parlamentar a persoanelor cu care aleşii s-au aflat în raporturi de muncă în ultimii cinci ani, potrivit news.ro. Mai exact, la articolul 32, după alineatul 12 […]
Un raport făcut de un grup de parlamentari britanici arată că, în cazul în care negocierile cu europenii nu ajung la niciun rezultat, deci Marea Britanie nu încheie un acord cu Uniunea Europeană, Londra nu este obligată să achite nicio obligaţie financiară, potrivit stritvr.ro. Cifra de pe nota de plată a divorţului vehiculată neoficial ar […]
Ankara a anunţat sâmbătă că un avion de război de tip MiG-23, care aparţine probabil Forţelor aeriene siriene, s-a prăbuşit de partea siriană a frontierei, iar pilotul, care probabil s-a salvat şi ar fi putut să vină pe teritoriul turc, era căutat, relatează Reuters, potrivit news.ro. Însă un guvernator turc local a declarat pentru agenţia […]