Accident pe DN6, soldat cu doi morți și cinci răniți

Două persoane au murit, iar alte 5 au fost rănite, în urma unui accident care a avut loc duminică pe DN6, în zona localității mehedințene Șimian.

Circulația rutieră este blocată pe ambele sensuri în această zonă.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Mehedinți, Lidia Viziru, a declarat pentru AGERPRES că un conducător auto, din cauza neadaptării vitezei, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un alt autovehicul care se deplasa regulamentar.

„În urma impactului au rezultat doi morți și cinci răniți, aceștia din urmă au fost transportați la SJU din Drobeta Turnu Severin. La fața locului se află mai multe echipaje SMURD și polițiști”, a precizat Viziru.

Potrivit acesteia, traficul rutier va reveni la normal după finalizarea cercetărilor polițiștilor, stabilirea împrejurărilor în care a avut loc tragicul accident și îndepărtarea de pe carosabil a autoturismelor avariate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.