Douăzeci și opt de capitole, șase pagini și nicio referire explicită la Republica Moldova. Documentul cu liniile directoare ale programului de guvernare PNL-USR-UDMR pentru Guvernul Mureșan vorbește despre orientarea europeană și transatlantică a României, dar nu precizează obiective pentru relația cu Chișinăul. Absența privește sprijinul pentru aderarea statului vecin la Uniunea Europeană.
La politica externă găsim aderarea României la OCDE, negocierea bugetului european și parteneriatul cu Statele Unite. La apărare apare securitatea Mării Negre. Capitolul despre diaspora se concentrează asupra revenirii în țară și asupra comunităților românești din străinătate. Niciuna dintre aceste secțiuni nu definește un angajament bilateral față de Republica Moldova.
Mențiunea „Autostrada Moldovei” desemnează strict o investiție rutieră, nu o politică pentru statul vecin. Sunt prevăzute investiții în interconectare energetică și transporturi, însă fără identificarea proiectelor comune cu R.Moldova. Putem afla direcțiile guvernării propuse, nu și locul atribuit relației dintre București și Chișinău.
Documentul formulează termene pentru alte domenii, inclusiv obiective privind serviciile digitale pentru 2028. Pentru relația cu Chișinăul nu există o asemenea precizare. Ce proiecte bilaterale sunt asumate, cine le coordonează și cum va fi măsurat sprijinul pentru integrarea europeană? Aceste informații nu pot fi deduse din simpla afirmare a orientării europene și transatlantice a României.
Interese și proiecte comune
Relația dintre cele două state are o bază lingvistică, istorică și culturală comună, reafirmată de Consiliul Academic Român la Chișinău, la 31 august 2026. Dar legăturile depășesc această dimensiune și se regăsesc în comerț, infrastructură și securitate.
În primul semestru din 2026, România a fost destinația a 27,27% din exporturile moldovenești de mărfuri, în valoare de 450,02 milioane de euro. Aceste cifre descriu schimburi între producători, distribuitori și consumatori, nu doar o relație diplomatică.
Dimensiunea de securitate a fost formulată explicit de Nicușor Dan. La summitul B9 din 13 mai 2026, vorbind despre Ucraina și Republica Moldova, președintele României declara că de securitatea lor depinde și securitatea noastră. Aceasta este poziția publică a Președinției, dar și a altor instituții românești, lucru important pentru înțelegerea agendei bilaterale.
În energie există teme precise de cooperare. La 30 iulie 2026, autoritățile moldovenești anunțau discuții la București despre prioritatea livrărilor de combustibili în situații de constrângere și despre accelerarea interconexiunii Bălți-Suceava. Ministerul Energiei de la Chișinău lega aceste proiecte de diversificarea aprovizionării și de securitatea energetică a ambelor state. Pentru Republica Moldova, relația cu România înseamnă astfel acces la furnizori și infrastructură, iar pentru România presupune coordonarea unor investiții și fluxuri comerciale transfrontaliere.
Măsurile din programul de guvernare propus de Siegfried Mureșan, restanțe istorice
Ce rămâne neprecizat
La 15 iunie 2026, Uniunea Europeană a deschis cu Republica Moldova primul grup de capitole de negociere, privind elementele fundamentale ale aderării. Acesta include justiția, drepturile fundamentale, achizițiile publice, statistica și controlul financiar.
La Chișinău, pe 27 august 2026, Nicușor Dan reafirma disponibilitatea României de a oferi expertiză tehnică și sprijin diplomatic pentru acest parcurs. Din perspectiva instituțiilor moldovenești, asemenea forme de cooperare privesc pregătirea administrației și îndeplinirea cerințelor europene, nu numai susținerea politică declarativă.
Cum se regăsesc aceste angajamente în guvernarea propusă? Ce instituții românești vor furniza expertiza? Ce resurse sunt prevăzute pentru proiectele comune? Cum se corelează infrastructura, energia și cooperarea administrativă cu negocierile de aderare? Liniile directoare din program nu oferă, din păcate, răspunsuri distincte pentru Republica Moldova, alimentând o stare de nervozitate la Chișinău.
Absența unei mențiuni nu demonstrează renunțarea la cooperarea actuală ori sprijin, dar poate fi speculată de imensa mașină de propagandă rusă.