(R.C.)

Author

(R.C.)
Articole scrise:

Șeful Autorităţii pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), George Băeşu, a declarat că i-a înmânat premierului Ponta demisia din funcţie deoarece vrea să se adreseze Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), ale cărei norme stabilesc că un şef de instituţie nu poate fi amendat fără vină. „Mă voi vedea nevoit – şi, sincer, de asta mi-am dat […]

Victor Ponta i-a urat luni, în debutul reuniunii Biroului Permanent Național al PSD, „La Mulți Ani” președintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu, care împlinește marți 85 de ani. „Deși cu o zi mai devreme, dar vreau în numele dvs. și o să-i spun și personal mâine, să-i spun „La Mulți Ani” d-lui Iliescu, să-i […]

O femeie căzut pe șine și a fost lovită luni de metrou în stația Politehnica, urmând să fie transportată de urgență la spital, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București, Daniel Vasile. Femeia nu a fost călcată de tren și este conștientă. Victima le-a spus poliţiştilor de la Poliţia […]

Premierul Ponta a declarat, duminică, referindu-se la ancheta în care este implicat cumnatul său, Iulian Herţanu, și în care a fost audiată sora sa, că este afectat de acest episod. „Normal că sunt afectat. Eu nu mă apuc să mint poporul și oamenii. Țineți minte: ‘între justiție și fratele meu aleg justiția’. Nici nu știai […]