(R.C.)

Author

(R.C.)
Articole scrise:

Disidentul rus a acuzat că este privat de somn în penitenciar şi a depus o plângere pentru „acte de tortură”, în timp ce avocatul lui a afirmat că acesta are „dureri puternice”

Vicepremierul Dan Barna i-a întrebat în plenul Camerei Deputaților, pe parlamentarii AUR, dacă pot dorm liniștiți după ce au spus despre medici că sunt criminali

Academia Română și protestele, 155 de ani de la înființarea acestui for dar și 150 de ani de la nașterea lui Nicolae Iorga sunt cîteva dintre subiectele (…)

Întrebat despre persoanele care au făcut COVID-19 după prima sau a doua doză de vaccin, președintele CNCAV a spus că au fost chiar și decese, dar numărul este foarte mic

” În aceste situații, nu avem nimic de negociat! Am aplicat și vom aplica legea de fiecare dată, iar cei care se fac vinovați vor fi trași la răspundere”, a transmis ministrul