Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat duminică 4.151 de noi cazuri de Covid și 97 de decese la pacienți confirmați cu noul coronavirus
Trei cercetători ai CNSAS au trimis ministrului Nicolae Ciucă o scrisoare deschisă în care arată că ţinerea la secret a acestor dosare obstrucţionează justiţia
Arestările s-au concentrat pe o reţea care ar fi conectată cu prinţul Hamzah bin Hussein, fostul prinț moștenitor, frate vitreg al regelui Abdullah.
Doar 200 de persoane au participat la slujbă, spre deosebire de alți ani când mii de persoane se adunau la Bazilica Sfântului Petru
Spre deosebire de anul trecut, anul acesta oamenii au putut merge la biserică, însă în număr limitat şi cu masca pe faţă
Unitatea cu pricina 0412 era una dintre cele destinate instruirii militarilor în termen din trupele de Securitate.
Sute de oameni s-au strâns sâmbătă după amiază în Piaţa Universităţii şi se pregătesc să pornească în marş spre Piaţa Unirii şi Palatul Parlamentului
Una dintre fotografii a fost făcută la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov, iar a doua la Spitalul Sfântul Pantelimon din București.
Ministerul Mediului susține că asociația Prietenii Berzelor deține meritul salvării celor doi pui de urs, dar modul în care reprezentanții acesteia au acționat este total contrar prevederilor legale și ar fi putut duce la înrăutățirea stării de sănătate a animalelor. Ministerul Mediului susține că, în 30 martie, reprezentanții asociației pentru protecția animalelor Prietenii Berzelor din […]
Polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la prezența unui „cadavru uman, de dimensiuni mai mici, pe un câmp la aproximativ 10-12 km intre localitățile Mișca și Vânători
Agențiile de sănătate încearcă să îi liniștească pe cei îngrijorați, spunând că beneficiile vaccinurilor continuă să depășească riscurile privind viața și sănătatea
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.498 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, iar la ATI sunt 1.448 de persoane în stare gravă.
Mai multe persoane care merg la vaccin și știu că trebuie să li se administreze vaccin produs de Pfizer / BioNTech sunt induse în eroare de faptul că pe fiolă scrie
Pilotul de raliuri mărturisește că oricât de puternic ai fi sau crezi că ești, când se confirmă că ești infectat cu SARS-CoV-2 „încep să se schimbe un pic valorile în cap”
Polițiști din cadrul Poliției Capitalei , sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au pus în aplicare 24 de mandate de percheziție domiciliară
Autorul arată că s-a decis să publice cartea la insistența prietenilor interesați „de moravurile și starea actuală a unei țări, care atrage acum privirile întregii Europe (…)
Gabi Luncă, în vârstă de 83 de ani, era internată la Terapie Intensivă, la Spitalul Județean Ilfov, din cauza COVID-19.
Doi agenţi de poliţie au fost răniţi, după ce au fost loviţi cu un vehicul, iar autorităţile anunţă că un suspect a fost reţinut
Volodimir Zelenski a anunţat că a discutat prin telefon cu preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden despre situaţia din Donbas şi a primit asigurări că
Pentru că starea ursuleților se degrada tot mai tare, cei de la Asociația Prietenii Urșilor au hotărât să plece de urgență cu ursuleții spre Zărnești
Femeia s-a dus la spital și a fost lăsată în container fără apă, mâncare sau tratament mai multe ore, până când a venit rezultatul testului COVID-19.
Până la 1 aprilie, termenul limită pentru depunerea candidaturilor, s-au înregistrat 36 de candidaturi pentru această funcție
Medicul coordonator din centrul de vaccinare a acordat primul ajutor și a solicitat o ambulanță, pacienta fiind transportată la Spitalul Municipal Tecuci, unde s-a continuat tratamentul
Peste 70 de parlamentari britanici au lansat o campanie împotriva unor astfel de documente pe care le consideră discriminatorii, unii politicieni denunţând un model „autoritarist”
Vlad Voiculescu a fost fotografiat, luni, fără mască de protecție Covid-19 pe holurile Parlamentului, deși conduita sanitară prevede că portul măștii este necesar în toate spațiile închise.
PSD apelează la justiţie – Măsura închiderii magazinelor la ora 18.00 va fi atacată în contencios-administrativ, a declarat purtătorul de cuvânt (…)