(R.C.)

Author

(R.C.)
Articole scrise:

Românca a învins-o în trei seturi pe franțuzoaica Caroline Garcia (51 WTA), după ce fusese condusă în primul set și a avut nevoie și de intervenția medicului.

La solicitarea prefectului, primarul a fost de acord să aștepte deciziile care urmează să fie luate la nivel de Guvern și care presupun adoptarea unor măsuri unitare la nivelul Capitalei

Caroline Garcia se va confrunta în turul doi cu favorita numărul 3 a turneului, Simona Halep. Meciul se va juca joi seara, nu mai devreme de ora 23.00.

„După ce 4 ani a fost în stare să publice orice bullshit, fake și minciună despre Trump (…)presa americană democrată este acum disperată că este la pământ“, scrie (…)

Ministrul Justiției Stelian Ion a spus că SIIJ s-a născut cu o foarte multă emoție și la fel se va și desființa, pentru că este „un episod rușinos al justiției”.

Compania spune că penuria de componente electronice care afectează toată industria auto nu ocolește Grupul Renault, iar această criză antrenează