Un elvețian la curtea lui vodă Caragea

Un elvețian la curtea lui vodă Caragea: François Recordon și cartea sa, Scrisori despre Țara Românească (Paris, 1821) 0 articol scris de Dr. Daniela Lupu – Muzeul Municipiului Bucuresti

François Recordon (1795-1844) a fost în anii 1815-1818 secretar de limbă franceză al lui Ioan Caragea (1812-1818), penultimul domnitor fanariot. Tânărul Recordon, în vârstă de 20 de ani, a venit în Țara Românească în 1815, motivat de interese de familie și a plecat în primăvara anului 1821, fiind martor ocular la începutul revoluției lui Tudor Vladimirescu. În toamnă se afla la Paris, publicându-și impresiile după cei șase ani petrecuți în Țara Românească. Lucrarea, de mici dimensiuni (154 p.), a fost redactată sub forma a zece scrisori adresate unui prieten fictiv și exprimă simpatia pe care autorul o nutrește pentru această țară și locuitorii ei. Ea a apărut cu titlul: Lettres sur la Valachie, ou Observations sur cette province et ses habitants, écrites de 1815 a 1821, avec la relation des derniers événements qui y ont eu lieu (Scrisori despre Țara Românească sau Observații asupra acestei provincii și asupra locuitorilor săi, scrise între 1815 și 1821, cu relatarea ultimelor evenimente care au avut loc acolo) și a fost dedicată fostului domn, Ioan Caragea, lăudat pentru grija părintească arătată supușilor și pentru că și-ar fi cheltuit mare parte din avere în folosul binelui public. Autorul arată că s-a decis să publice cartea la insistența prietenilor interesați „de moravurile și starea actuală a unei țări, care atrage acum privirile întregii Europe…”. Într-adevăr, Principatele dunărene deveniseră un subiect de mare interes în Occident, ca urmare a declanșării mișcării antitotomane a Eteriei grecești urmată de ridicarea la luptă a românilor din Valahia conduși de Tudor Vladimirescu. Recordon se numără printre primii autori care integrează mișcarea românească în ansamblul frământărilor sociale ce au zguduit Imperiul Otoman în 1821. Un exemplar din această carte, care reprezintă o importantă sursă de informații cu privire la starea principatului Valahiei în ultimii ani ai regimului fanariot, se află în colecția Bibliotecii Muzeului Municipiului București.

François-Charles-Christian Recordon s-a născut la 28 octombrie 1795 la Rances, în cantonul Vaud și a încetat din viață la 16 septembrie 1844 la Laussane (Elveția). După studii de litere și filosofie la Laussane, el a ajuns în Țara Românească în 1814, urmându-l pe tatăl său, negustorul Pierre François Timothée Recordon, care avea afaceri prospere la București. În circumstanțe necunoscute, tânărul François a ajuns în slujba lui Caragea, deși numele lui nu apare în actele oficiale. El trebuie să se fi ocupat de corespondența domnului în legătură cu anumite comenzi la Geneva și apoi, după pierderea tronului (la 29 septembrie 1818), cu intenția sa de petrece iarna în acest oraș. Recordon a rămas în Țara Românească și după plecarea domnului, ocupându-se de administrarea hanului situat în mahalaua Arhimandritului (lângă Dâmbovița) și a celor opt prăvălii din incinta acestuia, foste proprietăți ale marelui logofăt Constantin Dudescu, pe care tatăl său le cumpărase în 1814. După moartea tatălui (survenită între septembrie 1818 și 25 octombrie 1819), Recordon fiul a moștenit o avere însemnată, pe care a lichidat-o treptat înainte de părăsi Țara Românească. La puțină vreme după publicarea cărții la Paris, s-a reîntors în Elveția, în ținutul natal. A rămas acolo până la sfârșitul vieții, scriind o serie de lucrări istorice și lucrând ca arhitect la Laussane.

Recordon a ajuns la București în mai 1814 și orașul înflorit i-a lăsat o impresie de neuitat: „Un oraș nesfârșit, înțesat de pomi înfloriți mi s-a înfățișat înaintea ochilor; clădirile, numeroasele turle și, mai ales, biserica Mitropoliei, care alcătuia una din principalele perspective ale tabloului, m-au făcut să cred că era aproape o adevărată feerie (…). Acest oraș încântător („délicieuse”) este așezat pe Dâmbovița”. Reședințele boierilor i se par splendide. Afirmă că „pământul Țării Românești este cu siguranță unul dintre cele mai roditoare din Europa”.

Prima scrisoare cuprinde descrierea geografică a țării și date referitoare la populație.

A doua descrie Bucureștiul și împrejurimile, apoi principalele orașe ale Valahiei.

Cea de-a treia vorbește despre înfățișarea, locuințele, defectele și calitățile țăranilor, despre locuitorii orașelor și sărbătorile românilor. A patra scrisoare tratează originea țiganilor, descrie modul de viață al nomazilor (cu referire specială la țiganii aurari – „orpailleurs”) și al celor robi, relele tratamente la care sunt supuși. A cincea este dedicată religiei, vorbind despre confesiunea ortodoxă și cler, despre venerația poporului pentru sfinți și moaște și cultul morților ș a. Scrisoarea a șasea prezintă nobilimea valahă, vestimentația, distracțiile și luxul ei. A șaptea descrie locuințele boierești și economia casnică. A opta scrisoare vorbește de educația fiilor și fiicelor de boieri, despre preceptori, școlile publice din București, instrucțiunea copiilor din popor. Scrisoarea a noua prezintă ceremonile de numire, investire și instalare a domnilor („princes”), principalele demnități, veniturile și cheltuielile Statului, starea Justiției. Scrisoarea a zecea enumeră cauzele evenimentelor care s-au declanșat după moartea domnitorului Alexandru Suțu (18 ianuarie 1821), printre care crunta exploatare a țăranilor și abuzurile administrației fanariote. Descrie ridicarea la luptă a slugerului Tudor în Oltenia („Revolte du Théodore”), sosirea unităților de eteriști, jafurile la care s-au dedat unii dintre cei care îi însoțeau, frica bucureștenilor de iminenta intervenție a trupelor otomane și fuga unei mari părți a locuitorilor din oraș spre Transilvania. Relatarea evenimentelor se încheie pe la mijlocul lunii martie, cu speranța autorului că lupta pentru libertate a popoarelor oprimate din Imperiul Otoman va avea succes și că Principatele Române vor fi conduse în viitor de guverne capabile să asigure prosperitatea și fericirea cetățenilor.

Legendă imagini:

Fig. 1 Pagina de titlu a cărții Lettres sur la la Valachie, Paris, 1821.

Fig. 2 Descrierea orașului București (Scrisoarea a II-a, p. 20)

Bibliografie:

Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX-lea. Serie nouă. Vol. I (1801-1802). Redactor responsabil Paul Cernovodeanu, București, 2004, p. 659-697.

Iancovici, S., Le Suisse François Recordon à Bucarest (1815-1821), dans „Revue roumaine d’ histoire”, tome III, 1964, nr. 1, p. 135-141.

Iorga, N., Istoria românilor prin călători, ediția a II-a adaugită, vol. III, București, 1929, p. 121-126.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.