(R.C.)

Author

(R.C.)
Articole scrise:

Deputatul Nicuşor Dan a anunţat că s-a înscris în cursa internă a USR Bucureşti pentru alegerea candidatului pentru Primăria Capitalei. Sondajele arată recurent că sunt omul politic din opoziție cu cea mai mare intenție de vot a bucureștenilor, spune Nicuşor Dan.

De ce s-a înfiinţat atunci o Direcţie Naţională Anticorupţie care să se ocupe de corupţia la nivel înalt când procentul infracţiunilor din acest domeniu nu reprezintă nici măcar 1% din totalul cauzelor penale şi rata de infracţionalitate este de câteva ori mai mică decât aceea realizată de multe din ţările cu democraţie consolidată?

Zeci de pacienți cronici și fără discernământ de la Secția de Psihiatrie Vulcan ar fi fost folosiți într-un studiu de testare a unor medicamente. Totul s-ar fi întâmplat în urmă cu mai mulţi ani fără ca până acum să se ia vreo măsură.

La Miercurea Ciuc, mercurul termometrelor a coborât, vineri, la minus 0,5 grade. Este prima temperatură sub limita îngheţului înregistrată în această toamnă.

Darren Cahill a oferit prima reacţie după ce a reluat colaborarea cu Simona Halep. Într-un mesaj postat pe Instagram, antrenorul s-a arătat nerăbdător să-şi reînceapă activitatatea şi i-a transmis un avertisment subtil elevei sale, mai mult sau mai puțin în glumă.

Un asteroid de două ori mai mare decât celebra Empire State Building din New York va trece pe lângă Terra, sâmbătă, la o distanță de aproximativ 5,3 milioane de kilometri. Specialiștii spun că distanţa e suficient de mare, dar nu exclud că îşi poate modifica traiectoria.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a declarat că timp de trei luni consecutive producția industrială a fost în scădere, acuzând că asta este o urmare a măsurilor Guvernul PSD și a premierului Viorica Dăncilă care refuză să plece de la Palatul Victoria.

Premierul Viorica Dăncilă a eliberat din funcție mai mulți secretari de stat ai ALDE, potrivit unor hotărâri publicate în Monitorul Oficial. Printre aceștia se numără și Andreea Lambru, secretarul adjunct al Guvernului.

Liderul israelian a afirmat că există planuri avansate pentru o ofensivă în Fâșia Gaza și va decide asupra momentului de lansare a ofensivei, având în vedere refuzul liderilor organizației Hamas de a stopa atacurile de rachetă lansate de Fâșia Gaza.

Premierul Viorica Dăncilă a hotărât amânarea votului de încredere din Parlament după data de 18 septembrie. Votul era anunțat pentru săptămâna viitoare, însă șeful Executivului așteaptă decizia CCR.

Grațiela Gavrilescu a declarat că a acceptat propunerea PSD de a se întoarce la ministerul Mediului pentru a trage un semnal de alarmă, acela că ALDE riscă să dispară de pe scena politică românească. Ea a afirmat că știa că președintele Klaus Iohannis va refuza numirea.

Nu uitati niciodata acest adevar fundamental: Statul nu are niciodata alta sursa de venit in afara banilor, pe care oamenii ii cistiga ei insisi.

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei, Comunitatea Valenciană, că…

SRTv vine cu precizări caa urmare a articolelor din mediul online, generate de preluarea comunicatului Federației Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind.

INML face noi expertize asupra oaselor găsite în saci, în liziera pădurii de lângă Caracal, unde anchetatorii au fost duși de Gheorghe Dincă, în timpul verificărilor în teren. Acesta a spus atunci…

Fostul ministru al Turismului s-a prezentat la Curtea de Apel București în procesul privind finanțarea campaniei electorale din 2009, în care este acuzată de luare de mită și spălare de bani. „În continuare, trebuie să-mi demonstrez nevinovăția”, a spus Elena Udrea.

Premierul Viorica Dăncilă a făcut din nou apel la președintele Klaus Iohannis să renunțe la jocurile politice și să îl numească pe Dan Chirilă, cel pe care l-a propus miercuri pentru portofoliul de la Ministerul Afacerilor Interne .