Câteva sute de pensionari militari care au protestat luni din cauza micşorării pensiilor au scandat la Timişoara „Jos Băsescu”, pentru prima oară de la alegerea acestuia la conducerea României. Protestatarii, în cea mai mare parte membri ai sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate Timiş, s-au adunat în Piaţa Operei, iar ulterior au pornit în marş către sediul […]

Trei tineri din Voivodina, aflaţi la studii în Timişoara, au fost prinşi de autorităţile de frontieră, duminică seara, în Vama Moraviţa, cu peste cinci baxuri de ţigări ascunse în bagaje. Toate cele peste 2.500 de pachete cu ţigări de contrabandă au fost confiscate de vameşi, iar şoferul maşinii, student la Universitatea de Medicină şi Farmacie […]

Şeful vămilor din vestul ţării şi patru dintre subordonaţii săi sunt urmăriţi penal de procurorii DIICOT Timişoara, pentru comiterea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu şi favorizarea infractorului, după ce un transport ilegal de aproape 34.000 de pachete cu ţigări netimbrate a fost interceptat de poliţişti, în luna noiembrie 2010, în apropierea punctului de frontieră cu […]

Un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi austriacă, a încercat joi să-şi dea foc într-o sală de judecată a Tribunalului Timiş, în semn de protest pentru faptul că justiţia nu face dreptate de 5 ani într-un proces legat de o proprietate a victimei. Omul, care în momentul în care a vrut să-şi dea foc era […]

Dănuţ Groza, primarul din oraşul Sânnicolau Mare, a fost şi el răpus de „sindromul” Elena Udrea, pe care a numit-o „cel mai frumos ministru din ultimii 20 de ani”. El i-a acordat Elenei Udrea titlul de cetăţean de onoare al urbei şi îi urează să nu uite de primăria lui, aflată în colegiul unde a fost ales deputat Alin Popoviciu.

Fără categorie

Când stai de vorbă cu Olimpia Moica ai impresia că interlocutoarea ta vine din altă lume. O lume neatinsă de criză, o lume din care nimeni nu pleacă în Spania să culeagă căpşune, o lume care azi priveşte doar spre mâine. Moica spune că la fabrica de aparate electronice de măsurat – AEM, unde a fost aleasă directoare acum 16 ani, criza economică nu are ce căuta şi că cei 1426 de lucrători nu sunt subalternii, ci familia ei. O familie care a dezvoltat în 2010 o cifră de afaceri de 54 de milioane de euro şi vrea în 2011 cu trei milioane mai mult. De unde vine succesul ? Simplu. Din muncă, din spirit de echipă, din încăpăţânare şi iarăşi din muncă.

Fără categorie

Cea mai mare parte din autovehiculele de la Vama Moraviţa, care fac parte din dotările pentru punctele de frontieră aflate la graniţa Uniunii Europene şi care au fost prezentate, luna trecută, comisiei de evaluare Schengen, stau neutilizate pentru că nu mai au cotă de combustibil. În schimb, atunci când o agentă din punct apelează direct la conducerea IGPF, nemulţumită de o decizie a şefilor ierarhici, comanda poliţiei de frontieră găseşte imediat soluţii pentru rezolvarea problemei.

Fără categorie

Controversatul om de afaceri Zaher Iskandarani a fost chemat, vineri, la DNA Timişoara, unde a aflat de la procurorii anticorupţie că împotriva sa a început urmărirea penală, într-un dosar în care prejudiciul se ridică la aproximativ de 6 milioane de euro. Iskandarani, care a venit la DNA însoţit de avocatul său, este suspectat de infracţiuni […]

Fără categorie

Un elev cu nevoi speciale, în vârstă de 19 ani, a fost găsit mort, joi dimineaţă, de colegi, într-o cameră a internatului Şcolii de Arte şi Meserii Grigore Atanasiu, din Timişoara, dar poliţiştii nu se pot pronunţa încă dacă a fost vorba de o moarte naturală sau despre o sinucidere. Primul dintre colegii de cameră […]

Fără categorie

O sportivă arădeană, în vârstă de 13 ani, care participa la un concurs de înot la Timişoara, a fost transportată de urgenţă la spital direct de la bazin, după ce a acuzat o puternică epuizare fizică, pe fondul unei răceli netratate şi al stresului din timpul probelor de concurs. „Tânăra a fost adusă cu salvarea […]

Fără categorie

Proprietarul bijuteriei Bellesima Gold, din Timişoara, a fost tâlhărit joi seara, de doi indivizi cu feţele acoperite care l-au aşteptat pe bijutier la domiciliul său, l-au lovit şi l-au legat de un calorifer în baia locuinţei, după care i-au furat banii din portofel şi două laptopuri din casă şi au dispărut. Ahmet Ozdemir le-a spus […]

Fără categorie

Trei elevi din clasa a IX-a, de la Colegiul Tehnic „Ion Mincu”, din Timişoara, au avut nevoie joi de îngrijiri medicale, după ce câţiva dintre colegii lor au aprins două fumigene în sala de clasă, în timpul orei de tehnologie electronică. Întreaga clasă în care au fost aprinse fumigenele a fost evacuată, însă doi dintre […]

Fără categorie

Peste o sută de elevi din clasele V-XII, de la Liceul de Arte Plastice din Timişoara, au fost evacuaţi marţi din şcoală, după ce un apel la numărul de urgenţă 112 a indicat că în incinta clădirii s-ar afla trei bombe. În urma apelului, înregistrat la ora 12.15 de la un telefon public aflat în […]

Fără categorie

Hoţii au spart nestingheriţi geamul unui birou aparţinând unei ferme agricole din localitatea timişeană Topolovăţul Mare şi au dispărut apoi cu 58.000 de lei şi 300 de euro asupra lor.

Fără categorie

Peste 18.000 de familii din Timişoara, care au dobândit imobile prin Legea 112/1995, ar putea primi gratuit, de la administraţia municipală, terenurile pe care se află construcţiile, iar ulterior ar putea să cumpere şi terenurile aferente acestora, la un preţ stabilit de evaluatori autorizaţi, dacă proiectul de hotărâre care conţine aceste lucruri va fi votat de consilierii locali din capitala Banatului.

Fără categorie

Un ofiţer de la Inspectoratul Poliţiei de Frontieră Timiş a fost detaşat marţi, la comanda punctului de frontieră de la Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” Timişoara, unde va fi şef şi peste soţie şi cumnată, ambele cu grad de agent, contrar prevederilor regulamentelor interne.

Fără categorie

Sediul unei sucursale a Băncii Transilvania din Timişoara a fost spart în noaptea de joi spre vineri de autori necunoscuţi care au dispărut apoi având asupra lor lei şi valută în valoare de aproximativ 16.000 de euro. Furtul a fost descoperit în această dimineaţă de funcţionarele băncii, care au anunţat poliţia, după ce au observat […]

Fără categorie

Gheorghe Breazu, cel care anul trecut a ucis un poliţist de frontieră la Sânnicolau Mare cu pistolul victimei, a fost condamnat, ieri, la închisoare pe viaţă de un complet de judecată de la Curtea de Apel Timişoara. În prima instanţă inculpatul, în vârstă de 19 ani, fusese condamnat de magistraţii de la Tribunalul Timiş la […]

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate