Reporter de Iași a prezentat faptul că întabularea și adăugarea pe inventarul clădirilor din România a căminului de bătrâni s-ar fi întâmplat la o lună după aprobarea listei expropierilor. Asta în contextul în care construcția la complexul monahal a început încă din 2006. Practic, căminul nu era în registrul clădirilor din România în momentul proiectării autostrăzii
În proximitatea clădirii este prevăzut un pasaj prin care A7 ar trece pe deasupra DN28. Fundația a invocat lipsa unui studiu de însorire și a dezbaterii publice pentru a cere revocarea autorizației de construire pentru segmentul Bacău-Pașcani din A7. Asociația a mai contestat și legalitatea acordului de mediu.
Avocații asociației au invocat faptul că pasajul ar urmbi excesiv zona, dar și că ar produce zgomot, vibrații și poluare, explică ReporterIS.
„Dosarul este acum în etapa preliminară de studiere a actelor la Înalta Curte. Vom știm un răspuns în următoarea perioadă. Precizez că se lucrează pe segmentul de drum, constructorul a avut forțele concentrate pe segmentul Bacău – Pașcani, acum le mută pe cealaltă parte, spre Suceava. Nu s-a oprit nimic din cauza procesului, lucrările continuă”, a precizat Mugurel Laicu, directorul DRDP Iași.
Statul a încercat să negocieze cu asociația. Proiectantul a propus construirea unui sistem de panouri antifonice performant. Cu ajutorul acestora, la cămin ar fi liniște.
Reporter de Iași a mai prezentat și decizia prin care fundația ar fi reușit să obțină în instanță despăgubiri de expropiere pentru terenul din jurul căminului, printr-o decizie a Curții de Apel Iași.
Fundația „Sfinții Împărați Constantin și Elena – Lumina și Speranța Creștinilor” nu a comentat situația.