La catafalcul cu trupul neînsufleţit al lui Iliescu au ajuns miercuri dimineață, pentru a prezenta un omagiu, premierul Ilie Bolojan, alături de unii miniştri, fostul preşedinte Emil Constantinescu, fostul premier Victor Ponta, alături de fostul social-democrat Mădălin Voicu.
Au venit apoi la Cotroceni sa-şi prezinte omagiile preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, fostul premier social-democrat Marcel Ciolacu, secretarul general al partidului, Paul Stănescu, şi vicepremierul Marian Neacşu. Aceștia au adus o coroană de flori și au aprins lumânări în locul special amenajat la Palatul Cotroceni. Ulterior, au sosit şi senatorii PSD Robert Cazanciuc şi Titus Corlăţean.
Nu a lipsit de la Cotroceni pentru omagiu nici Traian Băsescu.
Marcel Ciolacu le-a transmis, marţi seară, colegilor de partid să ignore ”toate mojiciile şi mizeriile politice”, explicând că ”propaganda morbidă” făcută pe seama unui fost preşedinte al ţării arată ”doar ură bolnavă şi lipsă de decenţă”.
De asemenea, preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a îndemnat la „decenţă” şi „umanitate” faţă de tot ce a reprezentat şi a lăsat ca moştenire politică Ion Iliescu.
„Respect faţă de cea mai importantă funcţie în stat şi faţă de omul care a condus România pe drumul democraţiei! Decenţă faţă de tot ce a reprezentat şi a lăsat ca moştenire politică! Umanitate faţă de familia şi apropiaţii pe care i-a lăsat în urmă! Atât şi nimic mai mult! Fără scandal, fără micimi sufleteşti şi propagandă sterilă! Nu puteţi reduce un lider, o epocă şi un destin! Oricât v-aţi chinui! Odihneşte-te în pace, domnule Preşedinte!”, a scris, marţi seară, pe Facebook, Sorin Grindeanu, după ce în spaţiul public au apărut voci care au pus sub semnul întrebării decizia de organizare a unor funeralii de stat pentru primul preşedinte al României post-comuniste, în contextul unor controverse referitoare la acesta.

Intelighenții și premiantii la matematici care au fost la intrarea în mandat a mucului aiurit și infect, sa se rujeze, fardeze, sa se îmbrace elegant și să meargă la sarmale de post de la Iliescu! Ce e grav și rău în asta, hai, deplasati-va! Ori, lăsați festivitatea de comemorare când va fi agățat mucul aiurit și infect?!
Cine se-aseamană, se-adună. În cazul lui Iliescu, că tot vorbea duamna Stoicescu de criminali și dosare, Justiția a strălucit prin absență, iar acum, răsuflă ușurată.Privind „vedetele” adunate în spatele catafalcului, gândul te duce la”Cloșca cu pui” dacică. Te gândești câte”podoabe” a instalat toașu’.Apropo, p-ăștia nu-i fură nimeni?
Avalansa de SLUGOI.
Nu numai vedete, ci si mutre de activisti de partid, care il plang si isi plang tineretea lor imbelsugata.
Privind pe toti care au venit la sicriul lui Iliescu ce priviri triste si-au luat si cit de indurerati par ,ma apuca rasul. Cit teatru pot face toti astia ,pt. ca in realitate, au toti alta gindire .
USR este partidul lui Coldea și a copiilor de securiști…
Parcă numai USR…
Beneficiarii talharirii Romaniei ! Ii vedeti pe toti in lumina zilei, acum!
Felicitari USR! Nu omagiezi un criminal bolsevic! Ma mir AUR, de ce nu ia atitudine?
Care ‘vedete’, sunt oameni politici care au interacționat, mai mult sau mai puțin, cu Iliescu?!
@Yoram: ‘Spectacol funebru’ a fost si la decesul Regelui Mihai…
De la 6 martie 1945 suntem conduși de aceeași clasă politică. Dacă cetățenii sunt de acord cu acest tip de guvernare … tot înainte tovarăși!
grindeanu…ciolacu-docuz…fratele neacsu…tractoristul stanescu…creme de la creme bolsevic…ASTA E CE ARE MAI BUN PSD NU?! O SLEAHTA DE GOL ANI!!! PATENTATI.
Domnule Bolojan, unde sunt ajutoarele de înmormântare pentru votanții lui Iliescu? Aveți bani pentru funeralii de stat, deși o parte a societății contestă acest lucru, fiind solidari inclusiv cu victimele de la mineriadă, iar pentru românii de rând nu? Unde este echitatea despre care tot vorbiți?
Tu citi ani aveai cind a murit Gheorghe Gheorghiu Dej ?
CONTINUITATEA nu inceteaza sa se evidentieze…Toti, dar absolut toti vizitatorii din Deal sunt urmasii testamentari ai CRIMINALULÖUI CONTRA UMANITATII…Toti, dar absolut toti au dus si duc mai departe stafeta CRIMELOR CONTRA POPORULUI ROMAN!!! Timp de 36 de ani a fost ferit de pedeapsa aspra a legii prin complicitatea acestor MONSTRII si a institutiilor pe care le conduc!!! Unde sunt prostracii care zile-ntregi atacau magistratii care, iata, si-au dat contributia ca acest GENOCIDAR sa scape de dreapta judecata? ASA SE FALSIFICA ISTORIA!!!
De la decesul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej ,martie 1965 ,Romania nu a mai cunoscut spectacole funebre .