Avertisment crunt al judecătorilor

Propunerile Guvernului pentru modificarea legislaţiei privind pensiile de serviciu din domeniul justiţiei ar putea determina pensionarea sau demisia imediată a peste 1.000 de magistraţi, avertizează Asociaţia Forumul Judecătorilor din România printr-un comunicat. In document, se mai relevă că:

”În ultimii ani, Asociaţia Forumul Judecătorilor din România (AFJR) a învederat autorităţilor române de zeci de ori necesitatea adoptării unor reforme prin care justiţia română să recapete elementele necesare funcţionarii sale în baza principiilor independenţei, meritocraţiei, eficienţei şi responsabilităţii.

Cu toate acestea, legile justiţiei, adoptate în anul 2022, au adus un regres inacceptabil, sistemul judiciar fiind afectat grav în privinţa pilonilor săi, a fundamentelor unei justiţii independente, iar reacţiile Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au ridicat întrebări fireşti despre rolul său de garant al independenţei justiţiei, fapt care a erodat încrederea în capacitatea sa de a acţiona în acest sens, alimentând impresia că CSM nu apără în mod egal toţi magistraţii, ci favorizează conformismul în detrimentul vocilor critice, prioritizând aspectele materiale în defavoarea apărării principiilor.

În acest context, AFJR constată că autorităţile relevante nu au reacţionat sub nicio formă pentru a corecta erorile de legiferare din anul 2022, legile din 2022 fiind adoptate în procedură de urgenţă, fără a se aştepta avizul Comisiei de la Veneţia, solicitat de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

În ceea ce priveşte propunerile Guvernului României din data de 29.07.2025 pentru modificarea legislaţiei privind pensiile de serviciu din domeniul justiţiei, deşi se impun corecţiile fiscale, în aşa fel încât pensiile aflate în plată, stabilite în acest mod până la 31.12.2023, să nu fie mai mari decât salariul magistraţilor în activitate (cum se întâmplă deja pentru acele pensii stabilite începând cu 01.01.2024), în mod inexplicabil acest lucru nu este abordat, ci se avansează din nou modificarea condiţiilor de vechime minimă ori a condiţiilor de vârstă necesare pensionării pe viitor a magistraţilor, ceea ce reprezintă o afectare a independenţei şi a încrederii legitime a persoanelor în cauză (judecători sau procurori) în exerciţiu la data modificării acestor dispoziţii şi care ar putea determina pensionarea sau demisia imediată a peste 1.000 de magistraţi, în special acei judecători şi procurori care au apărat independenţa justiţiei în ultimii ani, în faţa unor atacuri nemaiîntâlnite.

De altfel, judecătorii care se pensionează la vârste reduse provin masiv de la instanţele cu deficit cronic de personal, determinat de peste 1.000 de posturi vacante, care nu se ocupă din cauza refuzului de organizare a concursurilor de admitere, deoarece nu ar exista resurse bugetare în acest sens, deşi AFJR a făcut multiple apeluri publice în acest scop.

Statutul judecătorilor şi procurorilor trebuie să fie unul previzibil, iar nu modificat de zeci de ori în câţiva ani, în scopuri electorale sau pentru a determina crize de personal şi părăsirea sistemului judiciar de mii de judecători.

Din păcate, acest fapt se poate realiza imediat prin recenta propunere legislativă care schimbă aspecte asupra cărora Curtea Constituţională a României a trasat constant linii roşii. Mai mult, în ceea ce priveşte componenta financiară a independenţei justiţiei, prin Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) din 5 iunie 2025 din cauza C-762/23, obligatorie erga omnes, instanţa europeană a stabilit un nou principiu propriu, respectiv garantarea unui nivel al pensiilor judecătorilor cât mai apropiat de ultimul salariu încasat, reiterând principiile similare ale Consiliului Europei: „38 Este necesar să se menţioneze, în această privinţă, punctul 54 din Recomandarea Comitetului de Miniştri din anul 2010, potrivit căruia „(t)rebuie să existe garanţii pentru (…) plata unei pensii pentru limită de vârstă care ar trebui să fie (raportată) în mod rezonabil la nivelul de remunerare a judecătorilor în exerciţiu”. De asemenea, din articolul 6.4 din Carta europeană privind statutul judecătorilor, menţionată la punctul 16 din prezenta hotărâre, reiese că acest statut trebuie să garanteze judecătorului „care a împlinit vârsta legală pentru încetarea funcţiei, după ce a exercitat o ca profesie o perioadă determinată, plata unei pensii al cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primite pentru activitatea jurisdicţională.”

Aşadar, hotărârea CJUE subliniază importanţa unui nivel adecvat al pensiilor pentru a proteja independenţa judiciară şi a preveni riscul de corupţie, stabilind un standard clar: pensiile magistraţilor trebuie să fie „cât mai apropiate” de nivelul ultimului salariu.

Discuţiile publice vizând revizuirea Constituţiei sau un referendum sub acest aspect sunt irelevante, România având obligaţia de a respecta prioritar reglementările Consiliului Europei şi ale Uniunii Europene în privinţa salarizării şi pensionării judecătorilor, riscând altfel chiar statutul său de membru.

Ca efect al Deciziei nr.724 din 19 decembrie 2024 a Curţii Constituţionale, nu există informaţii potrivit cărora Comisia Europeană ar fi solicitat Guvernului României să mărească din nou vârsta şi vechimea de pensionare, iar pensia de serviciu să se stabilească într-un cuantum de 55% (redus de la 80%) din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 60 de luni de activitate înainte de data pensionării, pentru că este cert că acest aspecte sunt neconstituţionale, aşa cum reiese şi din Decizia nr.467 din 2 august 2023 a Curţii Constituţionale.

Reiterăm că deciziile Curţii Constituţionale a României nu s-au născut din neant, ci au urmat tot aceste principii europene, România fiind stat membru al Consiliului Europei şi al Uniunii Europene. De asemenea, stabilirea unor pensii mai mari decât salariile nu a fost determinată de acţiunea magistraţilor, ci de prevederile legislative. Nu trebuie să se omită nici dispoziţiile din legile justiţiei din anul 2018, creaţie tot a legiuitorului, care permiteau pensionarea anticipată, cu 20 de ani de vechime exclusiv ca judecător sau procuror, a căror intrare în vigoare a fost blocată de reacţia rapidă a Comisiei Europene.

De asemenea, aşa cum AFJR a mai arătat în ultima perioadă, în mod asemănător, Codul Statelor Unite ale Americii, Capitolul 28, Secţiunea * 371, stabileşte clar că un judecător, dacă alege să se pensioneze, „va primi, pe tot parcursul vieţii sale, o anuitate egală cu salariul pe care îl primea la momentul pensionării” (spre exemplu, pentru anul 2025, salariul pentru judecătorii de la curţile de apel din SUA a fost de 262.300 USD, sumă care va constitui şi cuantumul pensiei lor anuale, în caz de eliberare din funcţie prin pensionare).

Curtea Constituţională a României, prin Decizia nr.724 din 19 decembrie 2024, a criticat tocmai faptul că legiuitorul nu a respectat principiul independenţei justiţiei, sub aspectul securităţii financiare a magistraţilor, care impune asigurarea unor venituri din pensii apropiate celor pe care magistratul le avea în perioada în care era în activitate. Aceste considerente ale deciziei Curţii Constituţionale nu sunt contrazise nici de zvonuri legate de includerea în baza de calcul a vreunor sume primite prin hotărâri judecătoreşti în ultima lună de activitate, alimentate de diverşi formatori de opinie, pentru că astfel de ipoteze nu mai sunt posibile de peste 15 ani, ca urmare a modificării legislaţiei în anul 2008.

Singura marjă de apreciere lăsată de Curtea Constituţională a României vizează acele pensii ale unor magistraţi stabilite anterior anului 2024, al căror calcul a condus la venituri mult mai mari decât ultima remuneraţie primită (aproximativ 4.500 din peste 5.000 de pensionari), diferenţe asupra cărora Comisia Europeană a indicat că ar fi generatoare de inechităţi şi asupra cărora însuşi Consiliul Superior al Magistraturii a propus impozitarea, prin avizul negativ dat proiectului de lege pentru modificarea pensiilor magistraţilor aflat în Parlament de câteva luni, o atare soluţie aducând imediat sute de milioane de lei la buget.

Inutil de spus că propunerea legislativă prezentată la 29.07.2025 nu generează imediat vreo economie bugetară, scopul afirmat de iniţiatori nefiind atins prin modificările legislative avansate.

Efectul principal va fi acela că magistraţii pensionaţi după intrarea în vigoare a noii legii vor avea pensia de două ori mai mică decât magistraţii cu pensia stabilită până la 31.12.2023, ale căror pensii duble rămân intacte în plată, generând o discriminare istorică.

Orice reglementare referitoare la salarizarea şi stabilirea pensiilor magistraţilor trebuie să respecte cele două principii, al independenţei justiţiei şi al statului de drept, cadrul constituţional actual fundamentând securitatea financiară a magistraţilor. De asemenea, Curtea Constituţională a stabilit necesitatea de a identifica o soluţie legislativă raţională care să permită trecerea treptată şi firească la noul sistem, fără să fie afectate securitatea juridică şi previzibilitatea normativă, respectiv un răstimp suficient de lung (etapizare), ceea ce s-a şi realizat prin Legea nr.282/2023.

Reafirmăm că, pentru a nu fi distruse complet fundamentele justiţiei române, Guvernul României trebuie să înţeleagă că sunt urgent necesare reforme reale în justiţie, care să pună în aplicare hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi cerinţele organismelor europene şi internaţionale relevante, mai ales Comisia de la Veneţia şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD).

Astfel, OCDE a reiterat observaţia privitoare la lipsa unor concursuri meritocratice privind promovarea magistraţilor, îndeosebi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, modalităţile de promovare bazate exclusiv pe o evaluare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate de candidaţi pe parcursul întregii lor activităţi (însoţite de un interviu în faţa Secţiei pentru judecători a CSM în privinţa promovării la ÎCCJ) fiind contestate sistematic de o parte serioasă a sistemului judiciar pentru lipsa unui caracter cu adevărat meritocratic.

Aşa cum Comisia Europeană a solicitat de mai multe ori, trebuie introduse în legislaţie recomandările Comisiei de la Veneţia din ultimul Aviz urgent, emis la sfârşitul anului 2022, respectiv: „extinderea duratei mandatelor procurorilor de rang înalt de la trei ani, cât este în prezent, şi eliminarea posibilităţii reînnoirii mandatelor, precum şi consolidarea garanţiilor în cazul în care procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie infirmă motivat toate măsurile şi soluţiile adoptate de ceilalţi procurori (cu excepţia DNA şi DIICOT). Printre alte modificări propuse se numără o selecţie prin concurs pentru vicepreşedinţii instanţelor şi procurorii şefi adjuncţi ai parchetelor şi stabilirea în mod clar a faptului că agenţii poliţiei judiciare detaşaţi pe lângă parchete nu au obligaţii de raportare faţă de Ministerul de Interne.”

Totodată, Comisia de la Veneţia regretă faptul că legiuitorul nu a restabilit competenţele de dinainte de înfiinţarea SIIJ şi recomandă restabilirea competenţelor DNA de a investiga şi urmări penal infracţiunile comise de judecători şi procurori.

Mai recent, Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE), prin Avizul nr. 27 (2024) privind răspunderea disciplinară a judecătorilor, a solicitat evitarea oricărui abuz în iniţierea şi desfăşurarea procedurilor disciplinare, în lipsa oricăror probe. Aceste proceduri trebuie derulate într-un interval de timp rezonabil, fiind necesară reglementarea posibilităţii recuzării membrilor completului disciplinar. De asemenea, Avizul CCJE nr. 23(2020) privind rolul asociaţiilor judecătorilor în sprijinirea independenţei judiciare arată că „judecătorii nu pot fi obligaţi să îşi dezvăluie calitatea de membru al unei asociaţii de judecători”, tocmai pentru a fi protejaţi şi a preîntâmpina atacurile nejustificate împotriva acestora.

Amintim şi Recomandările Biroului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR) privind independenţa sistemului judiciar şi răspunderea magistraţilor (Recomandările de la Varşovia) din anul 2023, care sugerează necesitatea altor modificări legislative: „consiliile judiciare nu ar trebui să fie dominate de judecători din instanţe de apel sau de la alte instanţe superioare. În cazul în care preşedintele unei instanţe este numit în consiliul judiciar, acesta trebuie să demisioneze din funcţia de preşedinte de instanţă; pentru a evita concentrarea excesivă a puterii într-un singur organism judiciar şi percepţia corporatismului, competenţele sunt împărţite între organismele judiciare autonome, iar organismelor separate li se încredinţează atribuţii specifice ale administraţiei judiciare, cum ar fi selecţia, promovarea şi formarea judecătorilor, disciplina, evaluarea performanţei şi bugetul; procedurile disciplinare privind pe membrii consiliilor judiciare ar trebui să fie desfăşurate de organisme care nu au în componenţă membri ai consiliului judiciar; în cursul cercetării disciplinare, judecătorul acuzat poate fi suspendat numai ca măsură temporară, în circumstanţe excepţionale şi cu plata indemnizaţiei; pentru a preveni percepţia nepotismului, a corupţiei sau a altor influenţe necuvenite, transferurile judecătorilor în cadrul secţiilor unei instanţe sau între instanţe ar trebui efectuate printr-un proces în care sunt stabilite în mod explicit criteriile de transfer şi în care organismul responsabil cu luarea deciziilor cu privire la transferuri oferă o justificare clară şi întemeiată legal pentru transferul sau refuzul acestuia; delegările sau detaşările judecătorilor la alte instanţe sau instituţii ar trebui să se facă pentru o perioadă fixă şi limitată, dar nu mai mult de şase luni; mutarea între secţii a unui judecător ar trebui efectuată numai cu acordul scris al judecătorului respectiv; consiliile judiciare şi alte organisme autonome ar trebui să promoveze în mod proactiv egalitatea de gen în contextul funcţiilor lor şi în sistemul judiciar în general”.

De asemenea, reglementarea medierii obligatorii în România este o soluţie care nu mai poate fi evitată, susţinută fiind şi de hotărârile CJUE, pentru a evita condamnări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului determinate de întârzierile fireşti în soluţionarea cauzelor civile lato sensu, în coordonatele actuale ale lipsei acute de personal în sistemul judiciar.

Cel mai recent, ordonanţa emisă de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene la 3 septembrie 2024 în cauza C‑658/23, Investcapital Ltd, reconfirmă faptul că Directiva 2008/52 nu se opune, în principiu, unei reglementări naţionale conform căreia recurgerea la mediere, înainte sau după începerea procedurii judiciare, este obligatorie sau face obiectul unor stimulente sau sancţiuni (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iunie 2017, Menini şi Rampanelli, C-75/16, EU:C:2017:457, punctele 49 şi 50).

În plus, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a menţionat că o reglementare naţională precum cea din România, în temeiul căreia, în anumite tipuri de litigii în materie civilă, inclusiv cele susceptibile să intre în domeniul de aplicare al Directivei 2008/52, reclamanţii sunt obligaţi să participe la o şedinţă de informare privind avantajele medierii, este în principiu compatibilă cu articolul 5 alineatul (2) din această directivă, sub rezerva ca o asemenea reglementare să nu împiedice părţile să îşi exercite dreptul de acces la sistemul judiciar.

În atare împrejurări, în România nu există niciun obstacol legislativ sau jurisdicţional care să împiedice legiferarea unei proceduri de mediere obligatorie, spre exemplu: în ceea ce priveşte cauzele din domeniul protecţiei consumatorilor, când consumatorul invocă existenţa unui prejudiciu ca urmare a achiziţionării unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectării clauzelor contractuale ori garanţiilor acordate, a existenţei unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi operatorii economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute în legislaţia naţională sau a Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor; în anumite cauze din materia dreptului familiei; în domeniul litigiilor privind posesia, grăniţuirea, strămutarea de hotare, precum şi în orice alte litigii care privesc raporturile de vecinătate; în domeniul răspunderii profesionale în care poate fi angajată răspunderea profesională, respectiv cauzele de malpraxis, în măsura în care prin legi speciale nu este prevăzută o altă procedură; în litigiile de muncă izvorâte din încheierea, executarea şi încetarea contractelor individuale de muncă; în litigiile civile a căror valoare este sub 100.000 lei, cu excepţia litigiilor în care s-a pronunţat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvenţă, a acţiunilor referitoare la registrul comerţului şi a cazurilor în care părţile aleg să recurgă la procedura prevăzută la art. 1.013 – 1.024 sau la cea prevăzută la art. 1.025 – 1.032 din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În România există un corp pregătit de mediatori, avocaţii şi notarii publici putând fi, de asemenea, antrenaţi în proceduri amiabile, iar medierea obligatorie ca o condiţie de admisibilitate a acţiunii în justiţie este deja legiferată în diverse state ale Uniunii Europene (a se vedea modelul italian preluat şi de alte state din UE, care poate deveni unul viabil şi pentru România; modelul implică obligativitatea parcurgerii procedurii medierii anterior sesizării instanţei, costurile pentru prima şedinţă fiind suportate de stat, iar Curtea Constituţională a Italiei a validat constituţionalitatea acestui model, prin Decizia nr. 97 din 18 aprilie 2019) şi susţinută ferm de jurisprudenţa obligatorie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, respectiv a Curţii Europene a Drepturilor Omului”.