Traiectoria pe care se află economia României, de când a ajuns la putere guvernul Bolojan, poate fi schimbată foarte ușor din cauza politicilor populiste, avertizează economiștii la o conferință organizată la Banca Națională.
„Atenție la deficitul acesta, nu se poate să nu-l corectăm. Dacă nu-l corectăm pierdem tot ce am câștigat în ultimele luni de zile: credibilitate, accesibilitate pe piețele externe, rating de țară și așa mai departe”, este de părere guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Acesta a povestit că încă din primele sale zile la BNR a primit misiunea de a aduce mai mulți bani în țară, după ce regimul lui Nicolae Ceaușescu a izolat România de capitalul străin și instituțiile financiare internaționale.
„Nici n-am apucat să intru bine în clădirea asta că am și primit sarcini: «Faceți rost de bani». Nu aveam datorie externă, dar nu ne împrumuta nimeni. Pentru că maniera în care fostul regim plătise datoria externă ne izolase definitiv de lumea internațională și de lumea capitalurilor mari. A trebuit să reluăm relațiile cu fondurile”, își amintește guvernatorul BNR.
Austeritatea și populismul
În timp ce guvernul Bolojan a început să adopte măsurile necesare pentru reducerea deficitului și în șase luni am reușit să coborâm de la un deficit de 9,3% din PIB la 7,7%, toate măsurile luate până acum pot fi date peste cap de lupta populistă din Parlament. Bugetul țării a ajuns într-un impas din cauza unui miliard de lei pe care PSD vrea să îl aloce sub forma unor ajutoare pentru pensionari, familii defavorizate și familii care au în grijă copii cu dizabilități.
„Vedem că populismul este în floare ca și când nu s-ar vedea că este o criză economică mondială, ca și când s-ar fi uitat că România este în perioada de procedură de deficit excesiv și că n-am făcut nici măcar jumătate din drumul de corecție bugetară pe care trebuie să-l facem și noi deja ne gândim că trebuie să facem pași înapoi, ca și când nu s-ar vedea că datoria externă a României crește cu 2 miliarde de euro pe lună.
Pe vremea lui Ceaușescu România a intrat în probleme cu 11 miliarde de dolari datorie totală. Iar noi, cărora ne crește datoria cu 2 miliarde de euro pe lună, nu avem timp să discutăm de problema asta, dar avem timp să discutăm cum ne protejăm fiecare buzunarul lui, mic sau mare, și așa mai departe”, este de părere economistul șef al BNR, Valentin Lazea.
„Pentru un miliard de lei ai blocat bugetul României? Pentru un miliard de lei? Nu vrea să jignesc, dar când ai războaie, oamenii suferă, când ai impactul acestui război în Orientul Mijlociu… noi ne flexăm musculatura pe coridoare și în discuțiile privind adoptarea bugetului. Nu e în regulă”, a declarat Daniel Dăianu.
Declarațiile au fost făcute în cadrul unei dezbateri organizate la BNR unde Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, și-a lansat cartea „Crizele și tentația autoritaristă”. Autorul este de părere că atunci când democrația nu mai livrează măsurile pe care cetățenii și le-ar dori, din varii motive, populiștii au câștig de cauză. Odată ce cetățenii își pierd încrederea în instituțiile statului și în partide „se deschide ușa pentru cei care nu vor democrație”.
„Din disperare, oamenii se pot arunca în brațele suveraniștilor, populiștilor. Eu nu consider că trebuie desființată această coaliție, cu mare ușurință. Este un blocaj de neînțeles. Dacă era un blocaj de 10 miliarde, 15 miliarde de lei, adică un 0,7, 0,8% din PIB, aș fi înțeles, dar nu când este vorba despre un miliard de lei.
Noi am avut în ultimele zile întâlniri cu investitorii străini. Noi la Consiliul Fiscal și colegii de la BNR avem aceste întâlniri. Sunt două întrebări esențiale (pe care le primim n.r.): va continua consolidarea fiscal bugetară și doi, veți rămâne blocați și veți avea stabilitate politică? România nu este oaia neagră a Europei, România are o mare vulnerabilitate din cauza deficitelor mari. În vremuri de răstriște este greu să ai această corecție. Noi nu suntem alte țări puternice să ne permitem deficite mai mari”, spune Daniel Dăianu.
Investitiile false, spaga si parandaratul aprobate de coruptii BNR, Nu!
Mai ceva ca in Egiptul faraonilor impaiati!
Nu stiam ca si mumiile ne dau avertismente.
Toti dau lectii dar nu-si fac treaba de care sunt responsabili. Inflatia e treaba de care BNR nu s-a achitat. In rest e cancan…
de moralitate ar fi daca ati renunta la 50% din venit/sa[ariu/indemnizatie, dar voi sunteti cei mai la…comi si greu de multumit si tot asa…legea spune ca salariul presedintelui este limita daca s-ar plica legea ar fi multi bani la buget
@Maestre daca la anul ar fi alegeri si bolojan ar face aceleasi datorii pricepi? e simplu daca nu urmaresti altceva
si Bolojan ar pompa bani din imprumuturi in speciali si in burjoii rosii?
Ma indoiesc!
Daca va umfla pe voi cu bani, bugetarii de lux, e perfect. Niste umflati incompetenti si hotzi pe banii statului iesiti si dati lectii. Mama voastra de banditi ce sunteti, ati ingropat tara si saracit poporul roman.Va dregeti vocea cu un ton asa de superioritate si iesiti sa dati sfaturi.
Ovreiu va ieși din sistem cu vata-n nas! Nu se mai satura! Mănâncă cu doua guri?
Ce-o zice bietul guvernator de acești….
Daniel Dăianu, “academician”? … Da’ Ciolacu de ce n-ar fi? Are gâlci?…
ereai in Antarctica, atunci cand Ciolacu facea zob 146 de miliarde?
Pentru ce te platim ca pe un seic?
Stii ce inseamna 143 miliarde euro pentru o tara ca Romania?
Si te mai dai si mare specialist…
Toți economiștii au vorbit despre pericolul acesta dar românii erau ocupați cu alegerile.
BNR, nu este orice economist!
Trebuia sa dea cu pumnul in masa, nu sa stea la masa cu politicul.
Inconstientii neaga existenta deficitului si a datoriei financiare. Taiati toate pomenile sa-i treziti la realitate pe toti soberanistii care se incalzesc cu stiuleti de porumb !