Banca Mondială ne înmoaie oasele mână-n mână cu partidele politice

Asta e un fel de conferință, în Piața Chibrit, au venit tot felul de membri de vază de la partidele politice. Dar ideea e una singură! Banca Mondială ne înmoaie oasele mână-n mână cu partidele politice! Dar ce, credeai că nu-i așa? Ăștia de la partidele politice n-au nici o putere, marionete, asta sunt!

Sigur că ne putem întreba dacă nu cumva textele, fie ele şi aleatorii, nu sunt pentru un observator cântecul de sirenă al văluririi. Aceasta după ce ne vom fi întrebat asupra văluririi fie ca autoritate, fie ca expresie spaţială sau spaţio-temporală. Sau nici una, nici alta, doamnelor și domnilor! Căci observatorul ar putea fi chiar el textul, chiar el ficțiunea sau și una și alta. Dar de ce una și alta, oare? Pentru a respecta, riguros, ideea de simetrie?! Dar ce e riguros? Ce semnificație are acest riguros? Trebuie să fie un raport.

Între ceva și altceva. Un punct de trecere. Ceva care se referă la altceva, prin ceva. Sigur că publicul se foiește, conferința asta e ciudată, e plictisitor de ciudată. Omul de la PSD răsuflă înciudat. Omul de la PNL stă cu ochii pe omul de la PSD ca pe butelie. Omul de la PDL se gândește la vacanța de 1 Mai. Omul de la UNPR se gândește l o mărire de leafă parlamentară. Omul de la PIN se gândește la Moscova. Omul de la USR se gândește la Paris. Pe-afară iese soarele, se topește zăpada, se strâng afișele electorale. Nu știu care zice în gura mare că partidele istorice sunt pe năsălie. Trenul de Agigea sare de pe șine.

Trece un OZN uite-așa de mare. La Sibiu, mare anchetă imobiliară, președintele a băgat-o pe mânecă. O întrupare a neutrului sau manifestare a nefiinţei. Este neființa și ea o ficțiune? În ce fel se văluresc neființele? Doar în imaginar? Sau imaginarul este și el un obiect vălurit de trebuință ființei pentru a naviga cumva prin oceanul nesfârșit? Și când a fost atașat imaginarul ca text ființelor de toate felurile care izvorăsc din oceanul primordial?

Sau imaginarul este și el o ficțiune, având o viață a lui, independentă, vălurită cu ceea ce credem a fi realitatea înconjurătoare? Și dacă ar fi așa, noi suntem cumva un punct de contact între două valuri?! Banca Mondială ne înmoaie oasele mână-n mână cu partidele politice!

– Să fie clar, fundamentul poporului român, adică la fundament, e eminamente slav! zice senatorul PSD de Vaslui, Floroianu Vasile.

– Îmi pare rău, dar românii au sânge franțuz în sângele lor, zice deputatul USR, Jean Valjean, trecându-și mâna prin părul măsliniu. Franța ne-a inspirat întotdeauna!

– Romanii sunt tații și mamele noastre, e indubitabil, zice senatorul PMP, Traian Băsescu coborând de pe puntea corabiei sale. Dacii nici că au existat, se pare. Traian de la Roma este fără doar și poate părintele nostru. Nu mă puteți contrazice.

– Oricât pare de ciudat, dar nu e ciudat chiar deloc, noi, dacii, suntem părinții tuturor popoarelor europene și mai mult decât atât, zice un general de brigadă, deputat UNPR, trăgându-se de un nasture cu acvilă de la tunica-i purpurie. Noi am inspirat Englitera!

– Știu că o să vă oripilez, dar nici urmă de român n-au găsit ai noștri când au descălecat, zice senatorul UDMR, Ianosz Ederly. Transilvania e etern a noastră!

Ei, și se mai înscriu la cuvânt niște parlamentari de la APR, de la PNTCD, de la PNL, de la PNG, de la PIN, de la PS, de la ecologiști, de la bonjuriști, de la niște ONG-uri, de pe la niște uniuni de creație, de pe la Uniunea Scriitorilor, de la Colegiul Medicilor, vine și un senator care zice că nu zice de unde e, dar are legitimație în regulă, la Teatrul Național se încinge atmosfera, vorbitorii ridică vocea, e vacarm în sală, se aude că or să sosească niște senatori din diaspora și de pe planeta Marte unde România a reușit în sfârșit să cucerească niște țări și să devină și ea un imperiu colonial așa cum îi stă bine unei națiuni care se respectă. Dar, vezi bine, Banca Mondială ne înmoaie oasele mână-n mână cu partidele politice!