Barbarii de pe Champs-Élysées și suveranismul polonez

Ceea ce s-a întâmplat în Franţa, urmare a victoriei  echipei de fotbal Paris Saint Germain – fotbalul, care a devenit una dintre valorile reuşitei societăţii moderne – a constituit o ruşine pentru Franţa, o ţară care decide în UE. Acest tip de Occident nu-şi are locul în Europa, mai ales în ţările estice, este total incompatibil cu tradiţia lor. În jocul politic, în care chiar tarele propriei societăţi nu contează – insecuritate, decadenţă, violenţă, rasism şi libertăţi individuale fără limite reprezentând cadrul cotidian – Occidentul şi-a propus să înăbușe spiritul identitar şi tradiţional al acestor ţări prin şantaj economico-financiar şi prin «orientarea» alegerilor prezidenţiale.

Ce răspuns admirabil a dat poporul polonez, o palmă dată acestei Europe şi în acelaşi timp un altfel de a înţelege Uniunea Europeană; o poziţie demnă, în contrast cu trădarea şi corupţia din România, în care lovitura de stat din decembrie 2024 şi intervenţia sistemului din exterior şi interior s-au impus în faţa adevăratului vot al poporului. În acest moment, se poate spune că Slovenia, Ungaria şi Polonia, alături de Italia, pot salva construcţia europeană de Inchizitia Comisiei Europene. În această Europă, forţat occidentalizată, în estul ei se scrie istorie; o nouă Europă, ataşată suveranităţii, în opoziţie cu cripto-federalismul franco-germano-bruxellez. Ea se prefigurează ca o speranţă a normalizării acestui continent infestat de woke-ismul progresist sorosist, noua religie care se substituie raţionalităţii universale. Se observă o fractură între sistemul europeist «macronist» şi suveranismul «trumpist», între pro-europeni (toţi suntem!) şi conservatorismul naţional. Polonezii sunt cei mai atlantişti, au avut conştiinţa şi forţa să se opună ideologiei europeiste oficiale, o atitudine total diferită faţă de cea a României. Poporul polonez este demn, nu poate accepta la nesfârşit supunerea şi ordinele Bruxelles-ului. Suveranismul polonez se manifestă contra nomenclaturii europene, cripto-sovietice, ursuleze, macroniste. El se înscrie într-o Europă a naţiunilor, nu a hegemoniei oamenilor gri de la Bruxelles. Ţările estice au cunoscut dictatura comunistă  şi nu doresc neomarxismul  progresist, decadent şi dictatorial care generează anarhism şi fracturi sociale.

Evenimentele care au avut loc în urma victoriei echipei de fotbal Paris Saint Germain, proprietatea Qatar-ului – un stat care de altfel nu respectă drepturile omului – au oripilat întreaga lume. Nu puţini îşi pun întrebarea dacă în Franţa de astăzi suntem într-o civilizaţie sau într-un conflict anticivilizaţional; aşa cum se exprima ministrul francez de interne, Bruno Retailleau, o barbarie a populaţiei de origine imigraţionistă neintegrată şi neasimilată, care detestă această ţară. O barbarie cotidiană, un antisemitism încurajat de partidul de extremă stânga francez LFI, considerate doar fapte diverse de presa mainestream, atitudini care sunt foarte periculoase nu numai pentru Franţa, ci şi pentru întrega Europă. Insecuritatea socială este privită cu stupefacţie şi îngrijorare în Europa.  O societate care nu este capabilă să eradicheze aceste fenomene în propria ţară nu are dreptul – nici moral, nici instituţional – să impună această formă antidemocratică în întreaga UE.  Franţa a fost în ultimii ani sistematic deconstruită. Suntem încă o civilizaţie? Vechea Franţă, a Luminilor, a lui Voltaire şi Diderot, a fost înlocuită cu una infirmă, dar care îşi permite să dea lecţii de stat de drept  tuturor ţărilor estice. Violenţa societăţii occidentale nu trebuie să se instaleze în România. Probabil că numai elita culturală sorosistă, foarte interesată de privilegiile sale, şi sistemul politic corupt o pot accepta, însă nu poporul român, care doreşte echilibru, prosperitate şi pace.

Fractura societăţii franceze provine din relativismul cu care este privită insecuritatea în raport cu realitatea cotidiană, din lipsa de reguli referitoare la libertatea individului, şi din laxismul justiţiei franceze. Rasismul antisemit a devenit un fenomen vizibil. Asistăm la o inversare a valorilor, datorată curentului de extremă stângă, mediului cultural, artiştilor şi militanţilor politici care au importat conflictul israeliano-palestinian, subminând populaţia franceză, la fel ca şi atitudinea făţiş antifranceză, rasismul antialb, consideraţii de tipul «francezii de origine sunt o rasă sortită dispariţiei». Nu este o constatare, este deja un program. Libertatea nu mai este concepută ca o capacitate de a identifica binele, de a elimina impulsurile primare, şi de a contribui la armonia colectivă. Din nefericire, acest woke-ism sorosist progresist a devenit extrem de activ – prezent şi în România – a contribuit la pervertirea unei societăţi şi la ştergerea metodică a memoriei sale colective, tratată ca o relicvă obsoletă.

Pentru poporul francez, fidelitatea faţă de Republica Franceză era sacră, iar grandoarea ei era o viziune. Astăzi, societatea este divizată, poliţia este atacată cu mortiere de artificii, pompierii şi salvările sunt sub asalt, se arborează drapelele palestiniene în Parlament şi pe instituţii, iar suburbiile au devenit enclave ale traficului de droguri, în faţa cărora autorităţile sunt neputincioase. Mainstream-ul francez a comis un delict mediatic, trecând sub tăcere evenimente şi imagini care reprezintă atacuri directe la adresa democraţiei. Această omertă mediatică surprinde şi revoltă lumea civilizată; contribuie şi ea, alături de evenimentele pe care le trece sub tăcere, la erodarea democraţiei în Europa.