Baronul de Prahova, încă o porţie

Iulian Dumitrescu - Ciucă

Alte 60 de zile de control judiciar primite de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, de la procurori. Sub control judiciar rămân în continuare şi sora şi cumnatul lui Dumitrescu, anchetaţi în acelaşi dosar, au precizat surse judiciare.

Iulian Dumitrescu este acuzat de procurori de luare de mită şi fals în declaraţii şi are interdicţie să îşi exercite funcţia de preşedinte al CJ Prahova.

Tot sub control judiciar sunt cercetate în acest dosar alte două persoane, sora lui Dumitrescu, pentru complicitate la luare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, şi cumnatul acestuia, pentru complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii.

„Inculpatul Dumitrescu Iulian, cu ajutorul persoanei fizice de la pct. 3 (afin al lui Dumitrescu – n.r.) ar fi pretins, în perioada noiembrie-decembrie 2022, unui om de afaceri achiziţionarea în schimbul sumei de 47.500.000 de lei a părţilor sociale deţinute de persoana fizică de la pct. 3 la o societate comercială, valoare supraevaluată faţă de valoarea reală a acestora, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ca preşedinte de Consiliu Judeţean Prahova şi ar fi primit până în data de 04.12.2023, cu ajutorul celor 2 complici, suma totală de 16.210.000 de lei. Una dintre societăţile omului de afaceri ar fi avut la momentul pretinderii în derulare un contract cu CJ Prahova, iar ulterior achiziţionării societăţii comerciale de la persoana fizică de la pct. 3 i s-ar mai fi atribuit un nou contract de lucrări cu beneficiar CJ Prahova”, preciza DNA într-un comunicat de presă.

Ulterior pretinderii, ruda lui Dumitrescu ar fi întocmit în fals un extras de cont în numele societăţii tranzacţionate care cuprindea menţiuni nereale privind soldul iniţial al contului, rulaje şi operaţiuni efectuate pe acest cont în perioada ianuarie-februarie 2023, se arată în comunicat.

„Tot ulterior pretinderii, persoana fizică de la pct. 3, în luna iunie 2023, pentru depunerea la organul fiscal a situaţiilor financiare aferente anului 2022 ale societăţii tranzacţionate ar fi dat o declaraţie necorespunzătoare adevărului. Cei doi complici, deşi nu ar mai fi avut în 2023 nicio calitate oficială în cadrul societăţii tranzacţionate, ar fi continuat să gestioneze sume de bani din unele din conturilor bancare ale acesteia, din care o parte ar fi ajuns în final la Dumitrescu Iulian, sau după caz ar fi fost folosită în beneficiul acestuia”, explică procurorii.

Totodată, au fost depistate nereguli în declaraţiile de avere ale lui Dumitrescu, în sensul că:

– ar fi menţionat o valoare mai mică a dividendelor încasate de soţia sa de la o societate comercială în care aceasta era asociat, nefiind declarată o suma totală de 122.400 de lei;
– nu ar fi menţionat împrumuturi primite direct de la persoana menţionată la pct. 2 în cuantum total de 2.575.000 de lei;
– nu ar fi menţionat suma totală de 3.451.881,82 lei, 50.075 lire sterline şi 24.000 de euro cheltuită în beneficiul său şi al membrilor familiei sale din conturile persoanei fizice menţionată la pct. 2.

„Sumele respective ar fi fost cheltuite preponderent pentru excursii în străinătate şi bunuri de lux achiziţionate din afara ţării, liceu privat, cursuri tenis, chirie într-un complex rezidenţial de lux etc”, mai arată DNA.

În cauză, procurorii au instituit măsuri asigurătorii asupra conturilor bancare ale celor 3 inculpaţi, asupra unui bun imobil aparţinând inculpatului Dumitrescu Iulian şi asupra a 19 imobile aparţinând celor 2 complici.

Potrivit DNA, în dosar se mai efectuează cercetări şi faţă de Vasile Anna-Maria, administrator public al judeţului Prahova şi Preşedinte CA la Distribuţie Energie Electrica România SA cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, în formă continuată, constând în esenţă în aceea că nu a menţionat în 29 de declaraţii de avere două terenuri deţinute de soţul său.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Ploieștenii au un renume,urbea ploieșteana a fost de multe ori văzută și admirată de personalitati care au făcut istorie.Mă întreb,cum de s-a ajuns ca un neica nimeni dintr-un sat din Călărași să-șifacă de cap,sa fie ales de ploieșteni să administreze județul Prahova?
    Justiția îi protejează pe acești așa ziși politicieni liberali,sunt fara tăgadă o CLICĂ de hoți care trebuie urgent trimisă după gratii.

  2. Mai Dumitresule,pleacă și lasă.i pe prahoveni sa.si aleagă conducătorii doriți,tu mergi in Calarasiul tau ,unde poți fura in continuare.!?Pleacă și nu fi chiar atât de nesimțit.!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.