Băsescu a eșuat în tentativa de mituire politică a liderilor USL

Deși prin față s-a străduit să-i umilească, pe după fotolii din sala consultărilor de la Palatul Cotroceni, Băsescu T. nu mai știa cum să le câștige bunvăoința liderilor Uniunii Social-Liberale, Crin Antonescu și Victor Ponta.

Băsescu a eșuat în tentativa de mituire politică a liderilor USL

Deși prin față s-a străduit să-i umilească, pe după fotolii din sala consultărilor de la Palatul Cotroceni, Băsescu T. nu mai știa cum să le câștige bunvăoința liderilor Uniunii Social-Liberale, Crin Antonescu și Victor Ponta.

Deși prin față s-a străduit să-i umilească, pe după fotolii din sala consultărilor de la Palatul Cotroceni, Băsescu T. nu mai știa cum să le câștige bunvăoința liderilor Uniunii Social-Liberale, Crin Antonescu și Victor Ponta.

 

Deși, în fața presei i-a catalogat drept „imaturi şi superficiali”, prin dos șeful statului român le-a făcut oferte de negocieri în particular, după cum au declarat cei doi, marți seara, în excusivitate la Realitatea TV.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a spus: „Din păcate, dialogul nu e posibil cu Băsescu. Nu mă refer doar la modul în care a tratat o propunere onestă, care se putea discuta, accepta sau nu, dar şi din modul în care a comentat deciziile CCR, din modul în care a prezentat din nou hotărârea perfect unilaterală a domniei sale de a merge cu o reformă administrativ-teritorială, în ciuda tuturor celor auzite astăzi, nu numai de la noi”.

Invitat în emisiunea Ultima oră a lui Cătălin Striblea și a Corinei Drăgotescu, liderul liberalilor a menționat că”Traian Băsescu nu mi-a părut deloc relaxat şi asta deoarece nu e relaxat niciodată când are în faţă oameni care nu au dosare şi despre care ştie că nu au nicio muscă pe căciulă”.

Președintele PNL a punctat mai apoi temele dezbătute la Cotroceni alături de Victor Ponta: „Prin reorganizare, Traian Băsescu încearcă să împuşte doi iepuri. Nu are vreun alt gând, ca om politic, decât scopuri electorale. Marea lui problemă e că a fost un candidat excepţional întotdeauna, numai că n-a încetat de când e preşedinte să fie candidat electoral, iar asta e o problemă de-a lui. Apoi, urmăreşte să nu mai aibă alegeri în judeţe unde ştie, vede, măsoară superioritatea zdobitoare a USL, cu baroni, fără baroni… Încercând să scape de chestiunea asta, pentru că şi în 8 regiuni, şi în 2 PD-ul pierde alegerile, indiferent de formulă, dar pe semne că-şi dă nişte şanse în plus suspendând aceste foruri alese, dând toţi banii şi toată puterea pe fondul haosului reorganizării unui super-baron numit de Guvern, sigur asta sporeşte şansa. Apoi, îşi generează o temă de campanie pentru că întotdeauna domnia sa a trebuit să se lupte de unul singur cu corupţia. Băsescu îşi face o temă de campanie, plasează răul baronilor numai la un partid sau la două, la adversari”.

Și acum vine supriza ! Deși au schimbat replici dure în fața camerelor de luat vederi, pe imaginile fără sunet s-a putut vedea cum Băsescu T. are un dialog cu președintele PNL, căruia îi strânge mâna.

Crin Antonescu dezvăluie ce a discutat cu Băsescu T.: „Pe mine şi acolo m-a pufnit râsul, dar domnul Băsescu m-a întrebat dacă mai vreau să mai stau în Opoziţie. Aerul îmi aducea aminte de vremuri dinainte de ’89 când, fiind penurie de mărfuri, mai venea câte unul care nu neapărat naviga, te trăgea de mânecă şi spunea „Am ceva marfă. Nu vrei să cumperi?” Cam ăsta a fost sentimentul nostru. I-am răspuns că eu cred că dânsul ar trebui să aibă griji mai mari decât asta”.

La rândul său, și preşedintele PSD, Victor Ponta, a dezvăluit că a primit la rându-i o astfel de „propunere indecentă” președintelui României.

Președintele PSD aduce detalii: „Azi l-a tras de mânecă pe Antonescu. Acesta a ieşit din sală şi mi-a spus ce se milogea Băsescu de el. E clar că domnul Băsescu nu se poate ridica la momentul importat prin care trecem. Metodele lui de a ne mitui l-au umplut de un ridicol care stârneşte compasiune. Oricât se chinuie să ne facă oferte, nu are ce să ne ofere. La televizor ne califică în toate felurile posibile, când ne prinde ne trage de mânecă cu oferte”.

Referinbdu-se la milogeala lui Băsescu, Victor Ponta a explicat: „Nu mă interesează şi nu are ce să ne ofere. Şi dacă spune că-l cheamă „Traian Băsescu” nu-l cred. Nu mă interesează propunerile lui indecente. E un om atât de compromis şi de incredibil, încât nimeni în afară de Boc nu crede în spusele sale.”

Devastat de aceeași disperare că e pe punctul de a pierde controlul în Parlament, deci și puterea, Băsescu T. a aruncat cu salve de compromisuri și spre UDMR.

Surse apropiate negocierilor care se poartă între UDMR şi actuala putere au declarat, pentru dcnews.ro, că propunerea care li s-a făcut maghiarilor pentru a accepta reorganizarea teritorială într-o formă cu 12 judeţe a fost crearea superjudeţului compus din Mureş, Harghita şi Covasna, la care să se adauge şi Braşovul.

În această formă, Traian Băsescu câştigă atât ungurii care îşi doresc cele trei judeţe, şi nu vor spune „Nu” nici Braşovului, cât şi populaţia Sibiului, pe care o scoate de sub tutela Braşovului, aşa cum era în formula cu opt judeţe, contestată de UDMR.

Traian Băsescu a declarat, marţi seară, după consultările purtate cu partidele politice pe tema revizuirii Constituţiei şi a reogranizării administrative, că există mai multe variante de negociere şi că luni va exista un răspuns ferm din partea UDMR şi a minorităţilor.

„Nu resping o soluţie de mijloc. Suntem la stadiul în care nimic nu este mai cositisitor decât actuala situaţie”, a deschis târgul politic de vară președintele României, după consultările cu partidele politice de la Palatul Cotroceni, punând pe masă marfa vandabilă a prevederilor din legile promovate de domnia sa.

USL invită UDMR şi minorităţile la dialog pe reorganizarea teritorială

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, la Realitatea TV, că USL a pregătit o scrisoare oficială prin care invită la o serie de discuţii liderii UDMR şi pe cei ai minorităţilor naţionale pentru convenirea unei poziţii comune faţă de reorganizarea teritorială.

Ponta a spus că USL va încerca o serie de discuţii cu o parte din formaţiunile componente ale coaliţiei guvernamentale.

„Azi am făcut o scrisoare oficială către UDMR şi către grupul minorităţilor, singurele forţe politice de la putere cu care noi avem un minim dialog, de a încerca să ne întâlnim să discutăm în primul şi în primul rând despre calmarea oricărui – nici nu ştiu ce termen să folosesc să nu creeze nimic în plus oricărei tensiuni – mă refer la situaţia care riscă să degenereze vizavi de relaţia dintre majoritate şi minoritatea maghiară. (Vrem, n.r.) să vorbim cu cei de la UDMR, să stabilim fără să fi discutat înainte că avem o viziune comună şi anume că judeţele actuale nu trebuie şi nu pot fi desfiinţate şi să discutăm de o soluţie – am văzut că cei de la UDMR au arătat că şi pentru ei alegeri anticipate ar reprezenta o soluţie corectă de revenire la stabilitate”, a spus liderul PSD.

Ce i-a spus Traian Băsescu „în particular” lui Crin Antonescu şi ce a răspuns liderul PNL

Vicepreşedintele USL Crin Antonescu a declarat marţi, la ieşirea de la consultările purtate la Cotroceni cu Traian Băsescu, că şeful statului şi-a exprimat îngrijorarea că PNL sau USL ar rămâne în opoziţie multă vreme. Antonescu a precizat că preşedintele i s-a părut „destul de alarmat”.

La finalul discuţiilor de marţi, de la palatul Cotroceni, dintre preşedintele Traian Băsescu şi liderii USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta, şeful statului i-a adresat câteva cuvinte lui Antonescu.

Întrebat de presă ce i-a spus Băsescu, Crin Antonescu a răspuns: „Preşedintele şi-a exprimat – mi s-a părut chiar destul de alarmat – îngrijorarea cu faptul că, n-am înţeles foarte bine pentru că nu vorbea foarte tare, PNL sau toată opoziţia actuală, USL, ar rămâne în opoziţie multă vreme. O chestiune din asta. I-am spus că, după părerea mea, domnia sa are griji mult mai mari, şi nu mă refer la grijile privitoare la PDL, ci la ale ţării”.

Liderul USL a precizat că discuţia nu a fost amicală.

Ultima oră. Antonescu: Parlamentarii USL nu vor fi prezenţi la discursul lui Băsescu din Parlament

Liderul PNL Crin Antonescu a anunţat, marţi, că parlamentarii USL nu vor participa la discursul preşedintelui Traian Băsescu în faţa Parlamentului, programat pe 27 iunie, apreciind că nu are rost ca opoziţia să stea ca o mobilă în faţa unui om care a încălcat toate regulile democraţiei.

Întrebat, într-o emisiune la Antena 3, dacă USL va participa la şedinţa comună a celor două Camere rezervată discursului şefului statului, Crin Antonescu a negat.

„Vom fi în Parlament pe 27 iunie, avem programată la acea oră (n.r. a discursului preşedintelui) o reuniune a grupurilor USL. Vom fi acolo, dar nu vom audia discursul din ce în ce mai puţin interesant al dlui preşedinte. Nu vom fi în sală, indiferent ce va spune”, a precizat Antonescu. Întrebat dacă decizia a fost luată în urma consultărilor şi a intervenţiei de marţi a preşedintelui Băsescu, liberalul a precizat că motivul nu este prestaţia din această zi a lui Traian Băsescu, ci „întreaga activitate”.

„Faţă de un om care a încălcat toate regulile democratice, n-are rost să stăm ca un decor, sau ca o mobilă”, a mai spus liderul PNL.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.