Traian Băsescu le-a cerut azi senatorilor partidelor de opoziţie să încalce legea de organizare a CSM şi atribuţiile constituţionale ale Senatului.
Preşedintele a trimis, marţi, o scrisoare partidelor de opoziţie reprezentate în Senat şi preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, prin care solicită luarea unei decizii, în cursul acestei sesiuni parlamentare, în ceea ce priveşte validarea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.
În scrisoare, Băsescu invocă „importanţa deosebită” pe care o are Consiliul Superior al Magistraturii în remedierea problemelor legate de progresele ce trebuie înregistrate de către România în privinţa Mecanismului de Cooperare şi Verificare şi aminteşte că, la începutul lunii ianuarie 2011, mandatul actualilor membri ai Consiliului expiră, iar modul de alegere a unor reprezentanţi ai magistraţilor în noul Consiliu Superior al Magistraturii este contestat sau chiar invalidat de unele instanţe judecătoreşti, susţine preşedintele. Mai pe româneşte, Traian Băsescu le cere senatorilor să încalce legea, întrucât Senatul doar validează doar membrii aleşi ai CSM şi nu se pronunţă asupra acestora.
Dat fiind că preşedintelui nu îi convin câţiva dintre magistraţii aleşi în noiembrie în CSM, Băsescu le-a ordonat senatorilor din PDL, UDMR şi oportuniştilor din partiduleţul lui Oprea să nu voteze lista trimisă de la CSM, aşa cum prevede legea, ci să solicite validarea fiecărui membru CSM în parte.
Reamintim că senatorii opoziţiei au blocat săptămâna trecută validarea celor unsprezece judecători aleşi să facă parte din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), din cauza senatorilor PDL care s-au menţinut pe poziţii, nedorind să respecte legea şi cerând insistent ca membrii CSM să fie votaţi fiecare în parte, aşa cum le ceruse Traian Băsescu.