O primire cu onoruri
Episodul s-a petrecut pe 13 septembrie. Înainte să ajungă la mănăstire, Călin Georgescu se întâlnise în Piața 100 din Oradea cu susținătorii săi, mii de oameni sosiți din toate zonele țării, potrivit sursei citate.
La Mănăstirea Sfintei Cruci, fostului candidat i s-au rezervat onoruri speciale, iar la un moment dat duhovnicul așezământului l-a numit „președintele ales”.
Gesturi considerate politice de Episcopie
Pentru Episcopia Ortodoxă de Oradea, atât onorurile acordate, cât și formula folosită de duhovnic au intrat în contradicție cu recomandările prin care instituția cere evitarea, în cadrul Bisericii, a oricăror manifestări cu caracter politic.
Dojană scrisă și restricții
Ca urmare, stareța și duhovnicul au primit o dojană arhierească scrisă, cu avertisment. Este vorba despre o mustrare oficială, după care pot urma sancțiuni mai severe dacă asemenea situații se vor repeta, conform aceleiași surse. Pe lângă dojană, celor doi li s-au impus restricții care vizează deplasările și slujirea.
Acuzațiile procurorilor
Călin Georgescu a fost reținut de DIICOT pe 21 septembrie, iar Tribunalul București l-a plasat ulterior sub control judiciar. Pe 29 septembrie, Curtea de Apel București a admis contestația procurorilor și a dispus, definitiv, arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat și de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în dosarul în care un om de afaceri ar fi fost păgubit cu 1,1 milioane de euro.
Aceeași măsură a fost dispusă și în cazul omului de afaceri Ionel Rusen. Decizia privind arestarea a fost luată de un complet de divergență, după ce primele două judecătoare nu au ajuns la aceeași soluție.
Georgescu a fost ridicat de polițiști de la vila sa din Mogoșoaia și dus în Arestul Central al Capitalei, unde susținătorii săi s-au adunat ulterior pentru a-i cere eliberarea. Prin avocați, el a contestat sechestrul instituit de DIICOT pe 24 septembrie asupra vilei.
Citește și: Soții Georgescu, la sediul DIICOT pentru percheziții informatice. Cu ce a venit la percheziții Cristela Georgescu