Băsescu: Nu am încălcat Constituția, președintele are dreptul la opțiuni politice

Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, referindu-se la sesizarea pe care Guvernul intenționează să o facă la Curtea Constituțională, că nu a încălcat Legea fundamentală și că șeful statului are dreptul la opțiuni politice, transmite AGERPRES.

„Președintele are dreptul la opțiuni politice, are dreptul să se implice în dezbateri politice, are dreptul să fie susținut de un partid și, la rându-i, să rămână apropiat unui partid sau mai multor partide. În avizul numărul 1 al Curții Constituționale explică foarte clar că președintele, nu citez dar (…) dau sensul, nu vine de undeva din nori și devine președinte, ci este susținut de un partid, ca atare rămâne în relație cu acel partid sau și cu alte partide pentru a-și susține programul”, a spus Băsescu, pentru Gândul.

El a arătat că partenerul său politic este Partidul Mișcarea Populară.

„Deocamdată, singurul partid care afirmă că va susține continuarea programului de reformare a statului român pe care l-am inițiat și cu care am câștigat alegerile din 2009 este Partidul Mișcarea Populară, deci acesta este partenerul meu politic acum”, a susținut Traian Băsescu.

Guvernul va sesiza Curtea Constituțională, cel mai probabil marți, cu privire la dreptul președintelui de a face campanie electorală, a anunțat luni la Palatul Victoria premierul Victor Ponta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.