Băsescu se distanţează de frate-su

„Va garantez că nu a existat o astfel de intervenţie. Sper ca varianta fratelui meu să fie cea reală.” “Eu nu-l acuz. Dacă-l va putea acuza cineva, este justiţia”, a declarat preşedintele României.

De cotidianul.ro - Autor
Băsescu se distanţează de frate-su

„Va garantez că nu a existat o astfel de intervenţie. Sper ca varianta fratelui meu să fie cea reală.” “Eu nu-l acuz. Dacă-l va putea acuza cineva, este justiţia”, a declarat preşedintele României.

Preşedintele Traian Băsescu a vorbit joi de la Palatul Cotroceni despre cazul Mircea Băsescu-Bercea Mondial, după ce Antena 3 a dat publicității, miercuri seară, înregistrări audio-video din care rezultă că Mircea Băsescu a primit 250.000 de euro pentru a interveni ca Bercea Mondial să scape de închisoare şi că președintele ar fi ştiut despre acest lucru. Băsescu a susținut că nu are nicio implicare, dar că știa „varianta” fratelui său încă de anul trecut. De asemenea, Traian Băsescu a mai susținut că „dacă eşti fratele preşedintelui nu te scuteşte de responsabilitate în faţa legii”.

Declarațiile lui Băsescu

„Există suspiciunea intervenţiei mele în derularea justiţiei în acest caz, sau cel putin aşa a fost lansată public azi-noapte. De aceea, fac un apel public la orice poliţist, orice procuror şi orice judecător care a fost implicat în cazul condamnării lui Anghel Sandu, dacă a existat o intervenţie a mea, să o facă publică”

„Vă garantez că nu a existat o astfel de intervenţie. Eu cunosc varianta fratelui meu încă de anul trecut, atunci când mi-a spus că e şantajat şi i-am recomandat să meargă la Parchetul Constanţa, urmând ca organele statului să ia măsurile care se cuvin.”

„Plec de la premisa că toţi suntem egali în faţa Justiţiei. Iar faptul că eşti fratele preşedintelui nu te scuteşte de responsabilitate în faţa legii.”

„Sper ca varianta fratelui meu să fie cea reală.” “Eu nu-l acuz. Dacă-l va putea acuza cineva este justiţia. Îl acuz pentru anturajul în care a intrat.”

„Nu mă voi transforma într-un avocat al frateului meu. Cu atât mai mult cu cât mi se pare ca s-a implicat într-o zonă cu oameni în care n-ar fi trebuit să se implice. În 10 ani nu am făcut nicio intervenţie pentru nimeni în justiţie.”

„Vă asigur că între nevoia de consolidare a justiţiei şi reflexul firesc de a-ţi apăra fratele, aleg consolidarea justiţiei”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.