Bastonul contelui (77)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – CEI O SUTĂ – Bastonul contelui, apărută la ED. CURTEA VECHE în 2012

MAESTRUL DE CEREMONII: Nimic… Mai ales că e undeva mai pe la mijlocul rândului…

ÎNVINGĂTORUL: Şi, pe urmă, cine urmează? Fanfara sau eu?

MAESTRUL DE CEREMONII: (Uşor iritat) Stai, băiete! (Cu blândeţe) Stai! Răbdare!

MAJORDOMUL: Până la tine mai este!

MAESTRUL DE CEREMONII: Apoi va urma coloana cu bărbaţii cu cele mai multe merite.

ÎNVINGĂTORUL: Da’ ce? Eu n-am merite?

MAJORDOMUL: Cu tine este altceva. Tu nu eşti decât Învingătorul! Pe când noi… Uite, eu – ca să dau un exemplu la întâmplare –: trebuie să ştii că eu, pe lângă funcţia de Majordom, mai îndeplinesc şi înaltele roluri de Bibliotecar, Pivnicer, Liftier, Bucătar Şef şi Intendent al grajdurilor. Şi, pe lângă asta… pe lângă toate astea, tot eu sunt cel care aprinde şi stinge felinarele. Acum, imaginează-ţi că, dacă n-aş stinge în fiecare dimineaţă felinarele, nici nu s-ar mai vedea soarele. Pe care pretinzi că l-ai eliberat. Ăăă… Cu asta nu vreau să-ţi micşorez meritele. Nu spun, şi soarele e bun, dar trebuie să recunoşti că şi felinarele…

ÎNVINGĂTORUL: Recunosc, însă…

MAJORDOMUL: Vezi? Deci, în privinţa luminii şi pot spune chiar şi în privinţa căldurii suntem chit. Dar eu, trebuie să ştii, în afară de faptul că aprind şi sting felinarele mai sunt şi Bibliotecar, Pivnicer, Liftier, Bucătar Şef şi Intendent al grajdurilor. Sunt, deci, de atâtea ori mai important. Şi, pe urmă, ar ajunge să mă supăr şi doar o singură dată şi să nu mai sting într-o dimineaţă felinarele pentru ca soarele tău să nici nu se observe. Dar, fii liniştit: n-am s-o fac! Am şi eu inimă!

MAESTRUL DE CEREMONII: Habar n-aveţi cât am avut de furcă până ce am pus la punct lista cu cei care vor avea cinstea să alcătuiască această coloană. Nu trebuie numai să am grijă ca toţi cei care n-au fost nominalizaţi să nu se supere că i-am omis, însă, în special, rămâne problema cu cei pe care nu i-am uitat, cei ce trebuiau să alcătuiască această coloană a oamenilor importanţi. În legătură cu aceştia, am avut cele mai multe proteste: ori pe cine puneam pe listă se supărau alţi zece. Nici nu-şi poţi imagina câtă bătaie de cap am avut.

ÎNVINGĂTORUL: Aţi vrut să mă puneţi şi pe mine şi s-au supărat alţii, nu?

MAJORDOMUL: Ţi s-a mai spus că nu trebuie să te crezi atât de important. Tu încă nici n-ai intrat la socoteală!

ÎNVINGĂTORUL: Dar aţi spus că toată serbarea asta se va ţine în onoarea mea, că va trebui să mă bucur de nu ştiu ce sudoare…

MAESTRUL DE CEREMONII: Dar bineînţeles că în onoarea ta se va face totul. Pe tine te-au aclamat oamenii! Vezi, însă, că tu eşti încă mai nou în această situaţie, nu ai încă habar de modul cum se procedează. Noi trebuie să ţinem seama de tradiţii, de cutumele milenare ale poporului nostru. Nu avem voie să greşim! Noi tocmai de aceea suntem puşi aici: pentru ca să avem grijă să nu se producă asemenea eventuale greşeli.

MAJORDOMUL: (Care a tot căutat prin carneţelul său) „…pentru a gusta roadele crescute din sudoarea frunţii tale!”, înţelegi?

MAESTRUL DE CEREMONII: Şi, cum îţi spuneam, cu coloana oamenilor importanţi am avut cele mai multe probleme. N-a fost deloc simplu! Totuşi, până la urmă am rezolvat şi problema asta.

MAJORDOMUL: Datorită experienţei acumulate cu atâta efort şi sacrificii.

MAESTRUL DE CEREMONII: Ei, şi ca să nu mai lungim inutil vorba, din coloana alcătuită din oamenii importanţi, vor face parte Majordomul şi cu mine.

MAJORDOMUL: Ne-am gândit că ajung doi oameni importanţi.

MAESTRUL DE CEREMONII: să nu crezi cumva că am ales această soluţie pentru că ar fi fost cea mai la îndemână!

MAJORDOMUL: Nici nu-ţi poţi închipui câţi duşmani ne-am făcut pe chestia asta! Câţi invidioşi, câţi pseudonedreptăţiţi, câţi care se vor plânge cine ştie unde împotriva noastră, câţi care vor încerca să ne facă rău chiar pe faţă…

MAESTRUL DE CEREMONII: Ei, nu chiar pe faţă…

MAJORDOMUL: Atunci, pe la spate!

MAESTRUL DE CEREMONII: Cu asta, sincer să fim, suntem obişnuiţi. Aşa că în această privinţă nu ne-am cauzat un rău suplimentar.

MAJORDOMUL: Mă rog, dar s-au produs alte nenumărate probleme.

MAESTRUL DE CEREMONII: Asta da. Asta într-adevăr aşa este. Cea mai importantă şi cea mai greu de rezolvat s-a dovedit a fi problema Tamburului Major al fanfarei.

MAJORDOMUL: Fără falsă modestie: pentru că am rezolvat şi această problemă în mod strălucit, chiar că putem fi mândri.

MAESTRUL DE CEREMONII: Da. În mod normal, eu sunt acela ce îndeplineşte şi funcţia de Tambur Major. Mai ales în ocazii solemne. Îmi place să mai ies vara în chioşcurile din parc şi să cântăm acolo „Valurile Dunării” (fredonează) sau o uvertură de Beethoven (fredonează). Între timp, mai beau o bere… băieţii cântă… e frumos. Da, însă în ocazii atât de măreţe ca aceasta, nici măcar nu se putea pune problema să nu fac eu pe tamburul major. Dar dacă eu voi reprezenta o jumătate din coloana oamenilor importanţi, nu voi putea fi eu şi cel care să conducă fanfara. Înţelegi?

ÎNVINGĂTORUL: Şi de aceea nu mai deschide fanfara defilarea…

MAJORDOMUL: Nu. Să trecem! Nu. În clipa când ne-am dat seama de acest lucru, am trăit, te rog să ne crezi, un adevărat şoc.

MAESTRUL DE CEREMONII: Parcă ne-ar fi lovit trăsnetul!

MAJORDOMUL: Ni se părea că nu există decât o singură soluţie: să fac eu pe însuşi Tamburul Major. Ne-am gândit aşa: deoarece eu, în afară de funcţia de Majordom le mai girez şi pe cele de Bibliotecar, Pivnicer, Liftier, Bucătar Şef şi Intendent al grajdurilor…

ÎNVINGĂTORUL: Şi cea de lampagiu!

MAJORDOMUL: A, nu! Aceea nu este decât o funcţie onorifică, un fel de răsplată şi semn de mare încredere pentru meritele mele. Deci, aşa cum îţi spuneam, deoarece girez atâtea funcţii importante, în care, fără să mă laud în mod excesiv, pot să afirm cu toată încrederea că am dobândit o foarte mare… o excelentă şi… şi adâncă experienţă, ne-am gândit că aş putea prelua ad-interim şi funcţia de Tambur Major.

MAESTRUL DE CEREMONII: (Ca pentru a se scuza) Eu ce puteam să fac? Nu puteam fi în acelaşi timp în două locuri!

MAJORDOMUL: Ideea noastră se baza pe următorul raţionament: date fiind cunoştinţele mele variate în celelalte ştiinţe – pe care le-am enumerat mai înainte – putem să considerăm respectivele discipline drept ramuri auxiliare ale meseriei de Tambur Major. Vă asigur că este absolut legal!

MAESTRUL DE CEREMONII: Asta a fost ideea ta!

MAJORDOMUL: Bineînţeles că a fost ideea mea! Şi e absolut în spiritul legilor şi a regulamentelor în vigoare. Trebuie să ştii, Învingătorule, că toate cunoştinţele mele în toate disciplinele amintite sunt atât de temeinici, încât în multe… în foarte multe dintre ele am produs adevărate revoluţii ştiinţifice. Uite, de pildă, să nu mergem mai departe decât la funcţia mea de Liftier. Ei bine, am conceput pentru această meserie… pentru această vocaţie – pentru că este mai mult decât o simplă meserie -, ăăă… am conceput, spuneam, cel mai autorizat manual general (partea întâi) şi specific (partea a doua), cărţi de căpătâi pentru toţi liftierii. Şi tocmai când îmi inventariam dexterităţile pentru funcţia de Tambur Major, când…

Învingătorul: Tambur Major ad interim…

MAESTRUL DE CEREMONII: … când m-a străfulgerat pe mine că dacă Majordomul va forma aproape o jumătate din coloana oamenilor importanţi…

MAJORDOMUL: Cum „aproape o jumătate”?

MAESTRUL DE CEREMONII: N-ai cum să nu recunoşti că eu sunt mult mai gras decât tine şi că în mod inevitabil voi reprezenta mai mult decât jumătate din coloană. Ziceam, deci, că dacă Majordomul va reprezenta APROAPE o jumătate din coloana oamenilor importanţi, nu va putea nici el să fie în acelaşi timp şi în fruntea fanfarei. Şi atunci, după lungi deliberări şi nopţi de insomnie, am găsit singura soluţie într-adevăr genială…

MAJORDOMUL: Stai, lasă-l să ghicească!

ÎNVINGĂTORUL: Nu vreau să ghicesc nimic! Vreau să ştiu unde voi fi plasat eu în coloană!

MAESTRUL DE CEREMONII: Nu vrei să ghiceşti pentru că nu eşti în stare să ghiceşti! Ei, bine, soluţia este simplă. Să nu spui că ai fi găsit-o şi tu. Este, în fond, veşnica problemă a „oului lui Columb”. Cunoşti, nu?

ÎNVINGĂTORUL: Vreau să ştiu unde voi fi plasat eu în coloană!

MAESTRUL DE CEREMONII: Bineînţeles că nu ştii nici atât…

ÎNVINGĂTORUL: Vreau să ştiu unde voi fi plasat eu în coloană!

MAESTRUL DE CEREMONII: Ei, bine, spun, am decis nici mai mult nici mai puţin decât să nu conducă nimeni fanfara pentru simplul motiv că nu va fi nici o fanfară!

ÎNVINGĂTORUL: Păi, fanfara ziceaţi că va sta la mijlocul rândului pentru ca…

MAJORDOMUL: (Fără să-l ia în seamă) Îţi dai seama ce realizare? În felul acesta, pe lângă faptul că am scăpat de neplăcerile numirilor pentru importantul post de Tambur Major, am eliminat şi o gălăgie inutilă. Şi aşa, nu de puţine ori, fanfara cântă atât de tare, încât, pur şi simplu, nu se mai aud aclamaţiile mulţimii, aplauzele…

ÎNVINGĂTORUL: …prin care voi culege roadele crescute din sudoarea minţii mele?

MAJORDOMUL: Să zicem, cu toate că formularea ta n-a fost chiar întru totul corectă. „Pentru a GUSTA roadele crescute din sudoarea frunţii tale”. Aşa e corect.

ÎNVINGĂTORUL: Bine, dar nu puteam să spun că fanfara ar acoperi aplauzele „pentru a GUSTA roadele crescute din sudoarea frunţii mele”!

MAJORDOMUL: Şi de ce nu, mă rog? De ce nu, dacă aşa stă scris?

ÎNVINGATORUL: Şi, apoi, nu ştiu ce legătură are toată povestea asta cu fruntea mea. Păi, eu nu cu fruntea m-am bătut cu zmeul!

MAESTRUL DE CEREMONII: (Enervat) Să lăsăm fleacurile astea lipsite de importanţă! Da… Unde am rămas?

ÎNVINGATORUL: Am rămas acolo că nu mai avem fanfară.