Dar Bebe tot mă căra cu el la meciurile de box, de baschet, la concursuri de frumuseţe, la parada modei, la hipodrom, pe la întâlniri electorale. Îi plăcea să parieze pe cai albi. Numai pe cai albi. Odată a cîştigat 50.000 de lei. Am fost foarte fericiţi. Mi-a cumpărat o blană de bizam și un acvariu de argint. Iar el a găsit nu ştiu unde un hîrb de Mercedes. Decapotabil. O săptămînă întreagă m-a plimbat prin oraş sub pretext că vrea să-i încerce frînele. Aiurea! Îi plăcea să-l vadă lumea. Cunoscuţii, vecinii, prietenii, rudele. Să le crape fierea. Aşa spunea.
Nu prea se exprima literar. Ochii îi străluceau. Îşi freca mîinile. Cînta. Fluiera.
Claxona ca un apucat. Într-o sîmbătă n-am mai vrut să urc alături de el sub pretext că-mi era rău. Nu m-a crezut. A plecat bombănind. Nu şi-a luat pastilele contra flăcărilor. S-a răsturnat dincolo de bariera spre capitală. L-au scos nişte femei. Avea arsuri serioase. Multă vreme am avut o grămadă de remuşcări. Poate că dacă m-aş fi purtat altfel cu el nu s-ar fi accidentat. Mercedesul a fost ridicat de un android de la RAGC care, acolo, la locul accidentului l-a transormat, în mai puţin de jumătate de oră, într-un cub de fier vechi. Avea o presă uriaşă care m-a înspăimîntat pur şi simplu. Lui Bebe nu i-am povestit niciodată cât de uşor s-a transformat maşina lui într-o formă geometrică perfectă.
– Nebuno, era să mor! Dacă mi-aş fi luat pastiluţele inventate de Coandă… Spune drept, ai vrut să mor?! Broscuțo, mă calci pe nervi !
Oh, Bebe era un cocalar cam nesuferit. Iar eu eram o broscuță celebră. E drept, în celulă cu pesedistul Năstase, am învățat tot felul de filozofii înalte, dar nu tânjesc după vremurile alea. Bebe e un cocalar nesuferit dar e natural și haios. Și mie îmi place de el.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
„Și mie îmi place de el.” Singura problema e ca, in lipsa unor evenimente mai mari, nu o sa conteze, asa cum nu a contat nici reciproca. Individul uman e mort si tot ce a pus Dumnezeu in el s-a evaporat la ultima canicula – sentimente, gandire, indreptare si multe altele, aproape tot. In prezent niste fiinte de forma omului traiesc in musuroaie mari, interconectate si omoara pe neapartinatori. Un fel de borgi, dar mult mai selectivi privind asimilarile (pentru profit maxim) si motivati de viciu, nu de eolutie. Asta e motivul pentru care e nevoie de masuri colective sa mai schimbi ceva. Cat despre filozofiile inalte si cocalari, diferenta e de argou, nu de jargon; deci nu.